In sfarsit, apare si feribotul. Coada de masini se anima. Toti cei imprastiati in zona se grabesc sa se intoarca la vehicolul apartinator. Traian coboara de pe panta din partea stanga, unde a urcat sa filmeze. In timp ce coboara, privesc prin oglinda retrovizoare catre masina din spate. Daca cei doi sunt intr-adevar partcipanti la farsa, poate ca nici n-ar trebui sa ma supar pe ei. Pana la urma, inseamna un efort considerabil sa produci toate evenimentele din program. Desigur, este un fel de joc deschis, pe o situatie anume creata «actorii», care nu trebuie neparat sa fie actori, ci doar persoane care stiu despre ce este vorba, improvizeaza. Mai ales ca stiu atat de putina rusa incat orice ar zice si ce ar face poate sa para cu usurinta foarte natural. Daca am fi in Romania, mi-ar fi foarte usor sa sesizez momentele si detaliile false. Poate ca ar trebui sa fiu incantat ca am fost ales sa ma afiu in centrul atentiei, chiar daca asta mi-a tocat pur si simplu nervii. Pana la urma, jocul asta ma fereste de pericolele reale, prin faptul ca cineva care stie locurile si cum functioneaza sistemul actioneaza ca un tampon. Numai ca in acelasi timp lucrul asta ma priveaza de un conctact real cu Siberia. Si ma face sa nu imi piara orice elan legat de filmari. Eu ma stradui sa surprind realitatea, nu o reflexie a ei. Oricum, din momentul asta, sau de fapt de la inceput, nu mai depinde de mine. Nu-mi ramane decat sa sper ca rezultatul final va fi unul interesant, poate mai interesant decat ce as fi putut face doar eu cu Traian. Straniu mod de a primi ajutor. Cei de la televizunea din Valdivostok au zis ca ne pot ajuta cu orice, mai putin cu bani. Numai ca si farsa asta si toate deplasarile costa ceva, chiar daca destul de putin. Iar pentru ajutor regulile de politete impun sa multumesti. La urma urmei, calul de dar nu se cauta la dinti.
Traian astepta sa pun contactul si dupa ce porneste motorul cupleaza la loc borna bateriei. Misc masina cativa metri inainte, in spatiul lasat liber de coloana care urca lent pe feribot. «Colegii» din jeep n-au mai dat nici un semn, ci au astepata cuminti sa ma misc odata cu coloana. Sper sa imi reuseasca urcarea pe platforma inclinata, pentru ca nu pot opri motorul si fraan de mana este prea slaba. O sa trebuiasca sa jonglez cu ambreiajul. Cand imi vine randul, dupa ce masina din fata, care s-a grabit si a lovit cu partea din spate platforma de ciment, ma apropii cat pot de constant si in cel din urma manevra imi reuseste foarte bine. Traian a filmat de pe feribot scena si ma stradui sa ma port cat mai firesc in fata camerei care continua sa inregistreze.
Din difuzoarele de la baza catargului rasuna o muzica de fanfara, un mars militar care imprima o nota de solemnitate intregii adunari de punte. Vasul se desprinde de tarm si un freamat de emotie si buna-dispozitie se simte la toti cei prezenti. Un tip relativ tanar, evident strain dupa haine, mi se adreseaza in egleza, intrebandu-ma daca suntem din Romania. A observat cu siguranta numerele de inmatriculare de pe Dacie. Ii confirm si sel imi intinde mana si se prezinta ca fiind Thomas. Este belgian si impreuna cu un grup mai mare partcipa la un tur organizat. Traian filmeaza discutia noastra si cand Thomas, intreband despre destinatie se mira afland ca punctul terminus este Valdivostok, improvizez si il intreb daca ar paria pe noi ca vom reusi. Rade si dupa o scurta ezitare, raspunde ca da. Atunci ii cer o rubla si ii spun ca va primi zece, dupa ce ajungem la Vladivostok. Grupul lui Thomas se amuza si-i cere sa-mi plateasca rubla. Primesc moneda si cartea lui de vizita, ca sa am adresa unde sa-i trimit castigul. Promit s-o fac de la Vladivostok.
Traversarea dureaza cam jumatate de ora. Masinile se imprastie pe tarm, pe langa coloana care astepta sa se imbarce pentru intoarcere. Asteptam sa se imprastie coloana si pornim si noi, fara sa stim incotro, pe drumul acopeirt de un praf alb care se ridica foarte sus, spre cerul de un albastrau impecabil. O noua zi foarte frumoasa ne asteapta si sunt inacantta ca in curanad vom avea ocazia sa innotam. Oricat de rece ar fi apa, inotul o sa ma relaxeze. Avem nevoie de o pauza si Insula Olhon pare locul ideal.
Trebuie totusi sa ne concentram pe filmari. Nu am nici o bucata care sa se potriveasca pentru inceput. Adica nimic care sa sugereze importanta calatoriei. Am hotarat sa facem o filmare undeva pe drum si de acolo sa fac o introducere care sa spuna de fapt calatoria a inceput cu mult inainte, in Romania. Asa am putea lega cronologic actiunea cu restul flmarilor. Insula s-ar potrivi, fiind un reper imporatnt. Lacul Baikal este cunoscut ca fiind cel mai mare lac cu apa dulce din lume. Practic, o mare continentala.
Urcam o panta lunga, spre creasta unei coline acoperite cu iarba scurta. Din varful ei se vede o vale larga, iar spre stanga inca se mai ghiceste malul inalt. Hotaram sa facem o filmare cu masina aparand din spatele unei pante si Traian coboara si se duce in fata, ca sa se pregateasca. Undeva in spate, o masina alba s-a oprit la distanta. Toate celelate de pe feribot au plecat deja spre interiorul insulei. Din nou, cineva ne acorda o atentie speciala. Dupa ce socotesc ca Traian trebuie sa isi fi pregatit camera de filmare, claxonex ca sa-l atentionez ca sunt gata si pornesc, starnind in urma un nor de praf alb. Pacat ca masina alba este prea departe, mi-ar pacea sa-i vad pe ocupantii ei tusind un pic. Sau chiar si mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu