Soseaua mai urca in serpentine stranse o vreme si incepe sa se umple de gropi. Viteza extrem de mica cu care avansam ma ingrijoreaza. Oricum, n-avem atternativa. Trebuie sa ne miscam cum putem. Traian filmeaza cum poate, iesit in afara cu camera pe geamul coborat, hurducat de asfaltul crapat. Un GAZ rablagit ne depaseste energic si pe geamul din spate vedem un copilas care ne face din mana, indemnat de o mamica cu basma taraneasca. Ma stradui sa ma tin cat mai aprope de ei ca sa-i dau ragaz lui Traian sa filmeze mai de aproape salutul spontan, dar GAZ-ul, mult mai puternic, ne lasa in urma intr-un nor de fum negru. Ramanem in coloana care devine din ce in ce mai compacta. Simt ca motorul este din ce in ce mai incins, pentru rareori apuc sa cuplez viteza a treia. Dupa aproape o ora de tarait intre doua camioane grele care ne-au umplut constant de fum innecacios dam de o zona aproape dreapta, in care soseaua devine mai larga si scapam de gropi. Coloana incepe sa se rareasca, pe masura ce masinile mai mici reusesc sa depaseaca camioanele si sa prinda viteza.
Motorul ar trebui sa se raceasca fiindca reusim sa mergem cu viteza mai mare si pentru ca a mai scazut din zapuseala amiezii. Cand ajung la aproape 90 de km pe ora, vad in dreapta, pe fasia lata de nisip care da in rigola taiata la baza panteleor de pamant rosiatic din care soseua musca adanc, o scena ciudata. O femeie blonda, plinuta, cu o rochie inflorata viu colorata, impinge fara succes o Lada care derapeaza afundata in nisip, incercand zadarnic sa urce pe asfalt. Dam sa trecem si noi pe langa Lada impotmolita in viteza, ca si celelate masini scapate de chinul serpentinelor, cand ma strafulgera senzatia ca ar trebui sa opresc si sa-i ajut pe cei cu Lada ramasa in nisip. Franez deja cand il intreb pe Traian :
- Ce zici, sa nu-i ajutam pe astia cu Lada ? Nu pare sa se opreasca nimeni…
- OK, daca vrei tu.
- Am un cablu de remorcare, asa ca pot sa-i trag. Eu zic sa si filmezi daca tot ne oprim, ii mai spun in timp ce dau cu spatele ca sa ma apropii de masina care inceteaza sa mai arunce inutil trambe de nisip, caci soferul a observat ca cineva s-a oprit sa-i vina in ajutor.
Cobor si ma indrept catre masina impotolita si vad ca soferul, un barbat grasuliu in jur de 40 de ani, transpirat si rosu de incordare, ridica mainile intr-un gest multumire aproape religioasa. Aceeasi imensa expresie de usurare si recunostinta pe chipul sotiei cu bucle blonde si flori colorate pe rochia alba. Urmele de roti brazdate in spatele masinii arata ca oamenii se chinuie din greu de catava vreme.
Rusul isi coboara coboara cu oarecare greutate trupul rotund din masina si se grabeste sa-mi stranga mainile ca unui salvator providential. Ii explic mai mult prin semne ca am un cablu si dupa ce il leg, izbutesc sa trag cu o smucitura puternica Lada din nou pe sosea. Traian a filmat si in timp ce strans cablul de remorcare soferul Ladei scotoceste dupa ceva in portbagaj si vine in mare graba catre noi, imi pune in brate un bidon de plastic spunadu-mi ca e o bere pe care ne-o daruieste in semn de mutumire si ma strange in brate cu multa efuziune, pupandu-ma pe amandoi obrajii. Abia atunci ma intreaba de unde suntem si cand ii raspund ca din Romania, ma mai strange o data in brate si-mi spune ceva ce nu inteleg prea bine, dar deslusesc cuvintele « toti » si « frati », asa ca deduc ca mi-a zis ceva de genul « suntem frati cu totii ».
Raman cu bidonul de bere in mana pe marginea drumului, in timp ce Lada alba pleaca dand claxoane voiase, iar doamna cea plinuta flutura din mana a ramas bun si ne striga « do svidania ! », adica « la revedere ! ».
Urechea de tractare de la Dacia noastra s-a rupt din cauza smuciturii bruste, dar ma bucur ca le-am putut fi de folos calatorilor impotmoliti in nisip. Sunt din nou bulversat de efuziunea cu care ne-au multumit, dupa suspiciunea de care am avut parte in ultima vreme. Indes in portbagaj bagajele scoase pe cand rascoleam dupa cablu, dupa care Traian imi arata ce-a filmat. Scena pare foarte spectaculoasa si este bine incadrata, ceea ce ma face sa ma entuziasmez si sa-i spun extrem de vesel lui Traian ;
- Bravo, batrane, foarte bine! Ti-a iesit super! Sa stii ca am cam avut emotii cum o sa te descurci cu filmarile, dar acum mi-a mai venit inima la loc! A iesit ca la carte, aproape ca nu mai e nevoie de montaj!
Traian este si el incantat si de filmare si de laude si pornim la drum din nou foarte veseli, increzatori in puterile noastre dupa micul episod caritabil. Psihologic ne ajuta foarte mult sa ne mai simtim doar neajutorati si pierduti in necunoscut, ci capabili sa dam ajutor. In sine, episodul nu are nimic iesit din comun, dar dupa starea de incordare permaneta in care am ne aflam de la intrarea in Rusia, faptul ca ne-am simtit si noi prima data in putere ne cade foarte bine.
- Sper sa n-avem si noi nevoie de ajuor prea curand! spun si aprope ma trece un fior imaginandu-mi cum ar fi sa ramanem undeva in drum fara sa stim sau sa putem sa ne reparam masina.
Traian nu zice nimic si ma gandesc ca este mai sanatos sa nu ne batem capul cu posibila cadere a drobului de sare de pe polita atata timp cat nu pare ca se apropie nici un cutremur, trec peste gandul fugar si ma apuc sa rasfoiesc dictionarul. Caut un cuvantul scris pe eticheta sticlei de bere pe care am primit-o cadou. Gasesc doar unul asemantor caci dictionarul meu, in ciuda faptului ca pare voluminos, este destul de rudimentar. L-am luat pentru faptul ca are cuvintele grupate pe grupuri utile, cum ar fi mancare, auto, calatorie, meserii, deci ceva care sa ma ajute la o cautare rapida. Am constat, cum ma si asteptam, ca un dictionar de limba rusa se gaseste destul de greu. Nimeni nu mai are chef de rusa in ziua de azi. Cuvantul de pe eticheta era « Tolstiak » si eu am gasit « tolstai », care insemana « gras, rotofei », asa ca deduc ca numele berii ar fi « Grasanul », mai ales ca are si un desen sugestiv cu un grasan barbos si jovial, un fel de Mos Craciun fara tichie.
E putin trecut de 5 dupa-amiaza si simt pe langa zapuseala zilei de vara cum oboseala drumului se acumuleaza constant. Adrenalina de care am parte din belsug cu fiecare eveniment normal care devine neobisnuit din cauza conditiilor nu compenseaza decat temporar lipsa odihnei. Las spatarul scaunului mai pe spate si incerc sa motai, in timp ce peisajul se deruleaza pe langa noi. Am parcurs aprope 3000 de kilometri de cand am plecat de acasa si zilele lungi de vara au devenit si mai lungi din cauza programului de somn extrem de chinuit si insuficient. Abia stept sa scapam de etapa asta de condus cu disperare, presati de obligativitatea reghistratiei care trebuie facuta in trei zile de la intrarea in Rusia si pe care nu ne putem permite din cauza timpului si a bugetului s-o facem decat la Ekaterinburg. Si Ekaterinburgul, un nume atat de sonor, a devenit un reper aproape magic spre care inaintam somnabulic, un fel de sfarsit al greului, eronat bineteles, caci pelerinajul nostru prin Siberia teoretic abia de acolo in incepe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu