Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

duminică, 1 august 2010

K 21 - După-amiază la Ekaterinburg

Trebuie sa-mi cumpar o cartela pentru telefonul mobil cu un numar de retea din Rusia. E o varianta mult mai ieftina decat sa folosesc in roaming numarul de mobil din Romania. Neil zicea sa-mi iau un numar in reteaua MTS, care ar avea o acoperire mai buna pe traseul nostru. Neil este un tip pe care l-am gasit pe Internet, cand am cautat vorbitori de limba engleza in localitatile prin care vom trece care ar fi dispusi sa se intalneasca cu noi. Neil a fost singurul care mi-a scris si mi-a dat adresa unui tip din Ekaterinburg care avea chiar o scoala de ghizi. Respectivul nu mi-a raspuns, dar am mai tinut legatura cu Neil care mi-a last chiar un numar de telefon la care s-l sun daca am nevoie de informatii cand ajung in Rusia. Din ce mi-a spus despre el stiu ca este englez, ca este casatorit cu o rusoaica sau asa am inteles eu si s-a mutat recent din Moscova la Sankt Petersburg din cauza ca avut probleme cu « niste tipi periculosi ».
Vad un magazin de telefoane mobile de unde imi cumpar o cartela cu numar. Sunt destul de surprins sa constat ca trebuie sa-mi dau datele din pasaport. Urmele sistemului comunist se resimt inca in Rusia. Controalele de politie, reghistratia si inregistarea datelor celui posesorilor de cartele de telefon mobil. Sau poate chestia tine doar de poiltica interna a companiei de telefonie. Si mai stiu ca daca te opreste politia pe strada si nu ai acte la tine pot sa te retina in arest, cel putin pana la clarificarea situatei. Iar daca esti cetatean strain si nu ai viza, nu te expulzeaza, ci faci puscarie. Destul cat sa ne te simti prea in largul tau.
Ipe bulevardul pe care mergem spre centru atmosfera este insa foarte calma. Fac cateva fotografii si cel mai mult ma amuza un baietel de vreo cinci ani care umbla de mana cu mama lui si care l-a un moment dat a pus pe asflat balonul pe care il flutura cu mare importanta si-a sarit pe el. Incantat ca areusit sa-l sparga din prima incercare, n-a parut sa bage in sema mustarile mamicii, care a parut cumva jenata ca a devenit subiect de interes pentru un strain care face fotografii.
Dupa vreo jumatate de ora, rastimp in care am cumparat si un trepied pentru camera de filmat, ajugem intr-o zona care mi se pare mie destul de centrala, caci gasim cladirea unui teatru, o biserica mare, cu cupole aurite si un muzeu. Pe cand fotografiez o alta biserica,mai mmica din apropiere, suntem abordati de nun pensionar care statea la soare, singur pe o banca din parculetul din fata bisericii. Intrebarile obisnuite, de unde suntem si ce vrem sa vzitam, caci era evident ca suntem starini. Batranul imi spune pe scurt povestea lui, in timp ce Traian filmeaza interviul spontan. A fost inginer de drumuri, ca si tatal meu, asa ca avem un punct de unde sa devltam discutia. In plus, a facut si razboiul, ca marinar pe un vas din Marea Baltica, pe care si-a pierdut si doua degete de la mana stanga. Nu inteleg decat aproximativ jumate din ceea ce-mi spune, dar sunt multumit ca am gasit asa repede un interlocutor care accepta sa fie filmat. In plus, afalam ca suntem sin apropierea unui, parca si batranul se ofera sa ne si conduca sa arate o casa foarte veche,m in care a functionat posta inca de pe vream tarului. As aflu si ca in perioda comunista Ekaterinburgul s-a numit Sverdlovsk, de unde si numele hotelului la care stam.
Ne despartim la intrarerea in parc dupa ce schimbam numerele de telefon, in ideea ca poate ne mai intalnim maine. In parc este un lac pe care cateva barci cu vasle decriu curbe largi. O dupa amiaza foarte linistita, in care multe cupluri tinere stau la soare sau se plimba pe malul lacului. O trupa de cantareti ambulati imi atrage atentia si ne apropiem sperand sa-i putem filma. Se pare ca aparitia noastra le-a fost de folos celor trei muzicanti, caci i-am facut sa se indeparteze pe baietii beti dintr-o gasca care ii inconjurase, mai mult ca sigur in cautare de niscaiva « actiune ». Fac cunostinta cu baietii si sunt in continuare incantat , dupa filmarea cu inginerul pensionar, ca liderul trupei vorbeste bine engleza si este de acord sa-i filmam. Baietii canta destul de bine si nu stiu daca numai datorita muzicii sau si prezentei noastre, caci Traian filmeaza de zor, trecatorii sunt foarte generosi si lasa din abundenta maruntis in cutia din fata trupei, care este dintr-un oras despre care Serghei, vocalul trupei, mi-a spus ca se numeste Barnaul si ca prcatic de pe acolo se considera ca incepe Siberia.
Timp de inca vreo doua ore mai filmam prin centru, dupa care ne intoarcem la hotel. Am mers destul de mult pe jos si sunt din nou frant de oboseala. Dar de data asta o resimt alfel, satisfacut ca am resuit sa filmam ceva interesant inca de cand am ajuns in oras. Daca ajungeam la alta ora sau maine, n-am fi dat nici peste pensionarul vorbareti, nici peste baietii din Barnaul. Incep sa-mi recapat increderea in norc, care pana acum nu m-a parasit in situatiile de criza.
Traian, care a dormit mai mult la amiaza, are chef sa iasa, asa ca ii dau niste bani de buzunar si ma intind la somn. Am deschis televizorul, dar nu inteleg aprope nimic din ce vad la stiri. Pana la urma, dupa cum era si de asteptat, cele trei saptamani in care am luat lectii de rusa inainte de plecare mi-au folosit absolut pentru strictul necesar. Ma descurc cu o conversatie simpla, dar nu mai mult de atat. Dupa ce stirile se incheie cu un reportaj depre o masina care transporta oua si care s-a rasturnat spectaculos fara sa sparga toate ouale, inchid fereastra si ma intind in pat.
Inainte sa ma prinda de-a binelea somnul, aud prin perete zgomotul ritmic al unui pat exploatat muncitoreste in scop amoros, nu foarte indelung ce-i drept si ma intreb daca are vreo legatura cu cele doua fete blonde, frumusele si foarte vopsite, care au trecut la un moment dat pe coridor. Somnul greu care ma scoate brusc din circulatie lasa misterul neelucidat. Ultimul contact cu realitatea este huruitul tramvaiului care trece metodic si prelung pe sub geamuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu