O motocicleta rosie cu atas coboara in sens invers, condusa de un sofer cu o cascheta veche de piele, cu clape pentru urechi. Mi se pare atat de pitoreasca aceasta aparitie incat as vrea s-o filmam, dar Traian conduce si oricum pana ar scoate camera din micul rucsac in care o tine si ar face reglajele, motocicleta ar fi trecuta deja de noi. Urcam de ceva vreme pe serpentine constant. La vreun kilometru in fata se zareste creasta muntilor. Stanci si sol rosiatic semnaleaza abundenta zacamintelor de fier. O statie de benzina vopsita in alb si rosu apare brusc intr-o curba pe drepta si tragem la una din pompe. Zabrele grele dubleaza orice inseamna geam la cladirea pricajita si nu se zareste nimeni in zona. Semnele de baricadare ne creeaza o senzatie de neliniste amandoura. Este evident ca gratiile n-au fost puse degeaba, si grosimea lor trebuie sa aiba de-a face cu gravitatea posibilelor amenintari.
Cobor nedumerit. Privesc in jur si uzura pompelor, carpelile din tencuiala si vopseaua sarita de pe gratiile groase imi dau un sentiment de loc abandonat. Cand sunt cat p-aci sa ma intorc la siguranta masinii, un om maruntel iese de pe o usa de fier si se apropie parca cu frica de noi. Este primul asiatic pe care il vad in Rusia. Ochii mici si alungiti ma privesc de jos in sus, caci omuletul abia imi ajunge la barbie. Ma mir totusi de teama cu care ne priveste. Este drept ca si eu si Traian, suntem destul de matahalosi, cel putin pe langa el. De fapt aproape dubli ca volum. Imi dau sema ca suntem murdari, nebarbieriti si probabil putim, caci nu ne-am spalat de aproape trei zile. Masina noastra, cu siguranta ciudata, este plina de lucruri aruncate de-a valma. La cat sunt de buhait de nesomn probabil ca nu arat prea blajin. Si totusi nu inteleg teama omului. Ma uit in jur sa vad daca nu este altceva care sa-l sperie. Nu este nimic, suntem singuri in statia de benzina.
Zic un « zdrastavaite ! » cat pot de prietenos si deschid capacul rezervorului. Omul zice ceva asteptand cu pompa in mana. Ma mir ca nu se apropie sa bage benzina in rezervor si astept sa vad ca nu este in regula. Omuletul zice ceva cu jumate de voce si cand dau sa ma apropii de el ca sa-l aud mai bine vad ca tresare, asa ca ma opresc la distanta. Constat cu uimire ca imi spune sa platesc inainte. Cum sa platesc daca nu stiu cat costa benzina, adica cata benzina o sa-mi intre in rezervor ? Suntem asta suspecti ? Ca sa-mi dovedesc intentiile pasnice ma indrept totusi spre gaurica pe care o zaresc, minuscula, printre zabrele, in geamul carpit in multe locuri cu table, tinand in mana, cat mai vizibila, o hartie de o mie de ruble pe post de steag alb. Parca as fi intr-un film cu cow-boy in momentul cand tocmai au incetat impuscaturile si distanta dintre masina si gaura din geam devine ulita principala, prafuita, a unui orasel din vestul salbatic. Prin sticla murdara disting vag buclele blonde ale unei femei destul de in varsta. Cu voce rastita de serif texan ma intreba cata benzina vreau. Plinul ii zic, ezitand si eu sa ii incredintez mia de ruble. Daca raman dezarmat ? De ce sa las eu primul jos pistolul ? Pentru ca sunt pe teritoriul lor ma gandesc si calul meu are nevoie de ovaz, altfel nu merge mai departe. II dau femeii hartia, intors pe jumatate catre ajutorul cu ochi mici care tine cu furtunul pompei de parca ar fi o pusca. Incet, incet, nu fa nici o prostie ! Hartia dispare in gaura din geam si femeia se rasteste din nou la mine. Sa-i spun cata benzina vreau ! Sigur nu ma intreaba daca vreau sa-i jefuiesc ? Ridic din umeri a nestiinta. Femeia ma priveste banuitoare printre doua gratii groase cat degetul. Ajutorul cu pompa sta cu degetul pe tragaci. Dupa ce ma cerceteaza cu atentie si se uita si la Traian, care nu face nici o miscare, cu mainile la vedere, pe volan, omuletul se apropie cu pasi rari de gura rezervorului. Asteptam cu totii incordati sa inceteze huruitul pompei. In final ii striga femeii ceva. Femeia scotoceste intr-un sertar si-mi intinde cateva bancnote prin gaurica. Aha, restul! Imi iau banii si ma indrept spre masina, in timp ce micul asiatic face cale intoarsa catre benzinaria fortificata, avand grija sa pastreze distanta cand trece pe langa mine. OK, OK, usurel, batrane, am platit si-o luam din loc, nici o grija!
Rasuflam usurati abia cand masina urca din nou pe sosea. Ceva nu e in regula, nu e in regula deloc!
- Ce naiba o fi fost pe aicea, frate? intreba Traian. Ce-i cu gratiile alea? Oare ii jefuiau raketii?
- Posibil, raspund. Dracu’ stie! La cat de multi disperati erau acum cativa ani, iti dai seama ca la o benzinarie se gandeau multi sa dea lovitura. Teoretic intotdeuna sunt ceva bani in casa.
- Da, ma, da’ in halul asta sa fie de speriati?!? Sa platesti inainte?
Dau din umeri fara raspuns. Misterul din Urali sau Benzinaria Fantomelor pot sa mai astepte. Motorul care trage prost ma ingrijoreaza acum. Trebuie verificat si racit. Tot pe dreapta, o parcare cocotata pe un morman de gunoi, in dreptul unei cladiri pustii, se arata un loc bun de oprit. Parcam din nou, de data asta ceva mai relaxati de spatiul larg din jurul nostru, in plina lumina de dupa-amiaza tarzie. O masina din care coboara o familie cu doi copii trage in aceeasi parcare si atmosfera devine din nou normala.
Nu reusesc sa descopar nimic anormal la motor. E posbil sa fie undeva mizerie pe circuitul de alimentare, sau sa fie murdare bujiile, dar nu ma incumet sa desfac nimic. Astept doar sa se mai raceasca cu capota deschisa si incerc sa mai fac cateva fotografii. As vrea sa surprind in cadru familia care se fotografiaza si ea pe inaltime, cu valea in fundal, dar cumva speriosi, cei patru membri reusesc sa se intoarca cu spatele de fiecare data cand simt obiectivul meu indreptat spre ei. Timizi ca niste gazele. Peisajele cu crestele muntilor si parcarea murdara de pe camera mea foto au in colturi personaje care stau s-o ia la fuga sau se ascund de ceva, asa ca renut sa incadrez familia rusa in instantanee. Nu inteleg nimic din atmosfera de suspiciune manifestata si la fantomatica benzinarie care se vede mica, undeva in vale.
Refuz oferta de a cumpara niste rame de tablouri pe care un baietan rasarit de nu stiu unde mi-o face insistent cu o contraoferta de a-i face eu o fotografie. 50 de ruble e pretul solicitat cu proptitudine si cadem de acord cu 10. Am deci primul instantaneu din Urali cu personaj local cand o luam din nou din loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu