Soseaua se intinde dreapta pe o portiune de peste un kilometru si se arcuieste usor pe un rambleu inalt, deasupra unui camp acoperit cu ierburi si tufisuri. Pe drepta sunt oprite cateva masini, si pare ca toti pasgerii au coborat si cauta ceva, aplecati printre smocurile de iarba inalta.
-Oare ca cauta astia? intreaba Traian.
Reduc mult viteza si ne dam sema ca oamenii culeg ceva, probabil mure, pe care le mananca direct de pe camp.
-Hai sa oprim si noi, zice Traian. Facem o pauza si poate ma mai lasi si pe mine sa conduc.
Strecor masina intre altele doua dintre cele oprite pe marginea drumului. Coboram si cu coada ochiului vad ca masina care se tine in spatele nostru de mai bine de o ora, a oprit chiar in capatul coloanei. Sunt curios daca Traian a observat ceva. Nu mi-a zis nimic si nici eu nu i-am atras atentia.
Coboram si ne amestecam printre culegatorii de ocazie, care scoteoces plini de incantare prin hatisurile cu spini ale rugilor de mure. Caci asta au gasit, mure, mari si foarte copate. In cateva minute suntem plini de zema de mure pe maini si pe gura. O bucurie copilreasca se citeste pe fetele tuturor cautatorilor, care mai schimba arara cate un cuvant, de cle mai mlute ori expresii de incantare despre cta de mari si dulci sunt murele. Ma indrept de sale, cu pumnul stand plin de bobite zemoase. Incet, ma intorc nepasator spre stanga, unde barbatul care statea pe locul din drepata in masina care ne-a urmarit mai mult vantura tufisurile decat sa culeaga mure. Desi sta aplecat, imi dau seama ca este mult mai inalt decat mine, poate are 1,95, sigur peste 1,90 inaltime, este tuns foarte scurt cu masina, iar parul carunt a inceput sa-i cheleasca in fata. Suntem cam la vreo zece metri unul de celalat si ii vad si culoarea ochilor, albastri. E proaspat barbierit, poarta o jacheta de panza gri si pantaloni trei sferturi, din acelasi material, iar la gat i se balangane un aparat foto argintiu. Pare sa aiba undeva intre 40 si 50 de ani. Soferul, cam de aceeasi varsta, este ceva mai departe si nu retin decat ca este mai rotofei si mai scund, si are o bluza cu maneci scurte, rosie cu dungi albe. Manaca alene boabele de mure pe care le tin in palma.
Traian se apropie de mine, cercetand din ochi tufisurile.
-Mergem ? il intreb dupa cateva clipe.
-Hai, imi raspunde el cu gura plina de mure.
Urcam pieptis rambleul inalt, agatandu-ne de tufisuri. Inainte sa urc in Dacie, apuc sa observ ca si cei doi barbati sositi in urma noastra s-au apropiat de masina lor. Ceilalti culegatori sunt in continuare imprastiati pe camp.
-Au fost bune murele astea, nu? intreaba Traian in timp ce-si pune centura de siguranta.
-Da, bune, aprob sec. Mure siberiene.
Traian rade usurel.
-Da, frate, mure siberiene! Am mancat si zmeura siberiana, si ciuperci siberiene, si mure siberiene! Daca n-am avea atata de condus, am putea spune ca suntem intr-o vacanta siberiana. Si cand te gandesti ca la noi cand zici Siberia automat iti inchipui ca mori de frig...
Nu mai zic nimic, urmarind preocupat in oglinda retrovizoare masina cu cei doi tipi care se tine din nou in spatele nostru, suficient de aproape incat sa-l vad pe cheliosul cu aparatul cum ne face o poza. Mergem destul de incet, din cauza ca drumul a inceput sa serpuiasca din nou. Daca ar vrea, masina din spate ne-ar putea depasi cu usurinta, caci nu prea este trafic si este mult mai noua decat Dacia noastra. Nu reusesc sa-mi dau seama ce marca este. Este gris dechis si dupa forama pare un van japonez.
-Nu ti-e foame? ma intorc eu spre Traian, dupa acre ma rasuceasc de-a binelea ca sa privesc masina din spate.
-Ba da, incepe sa-mi fie. Da’ parca n-am chef de uscaturile alea care le avem la noi.
-Perfect, raspund, daca dam de o stainka unde se manaca, luam un saslik sau ce vrei. Eu unul am chef de niste friptura.
Telefonul mobil imi vibreaza in buzunar. Il scot si vad ca ma suna Ivan.
-Salut, Ivan!
-Salut, Walter? Ce mai faceti?
-Bine, spun. Tu?
-OK. Aaaa, vreau sa te rog ceva.... Vrem sa ne traducem site-ul companiei in engleza, si ma gandeam ca ne-ai putea ajuta...
-Da, ii raspund nedumerit de solicitare. Numai sa am timp. Si cum vrei sa-mi trimiti textul? Pe Internet? Nu prea avem vreme de stat la Internet, suntem pe drum, stii.
-Pai cand ai timp. Am vazut ca nu te descurci bine cu rusa, dar cu engleza cred ca ne-ai putea ajuta.
-Bine, o sa incerc, dar cred ca va trebui sa mai astepti pana ajungem in Romania. Sau poate o sa am timp la Vladivostok. N-ai gasit caietul meu bej?
-Nu, am uitat sa-l caut. Inca n-am ajuns acasa. Am sa ma uit.
-OK, te rog mult. Am nevoie de el, am insemnarile de pe drum trecute acolo.
-Ma uit cand ajung acasa si te sun, OK?
-OK. Atunci la revedere si ne auzim mai tarziu.
-La revedere, Walter. Drum bun!
-Multumesc!
Inchid si pun telefonul in cutia de langa schimbatorul de viteze.
-Ce vroia ? intreaba Traian.
-Sa-i ajut cu traducerea la site-ul lor. Vor sa-si faca varianat in engleza si s-a gandit ca poate il ajut eu. Numai ca nu stiu cand as avea vreme de tradus.
Masina din spate semnalizeaza si ne depaseste in cele din urma.
-Nu stiu ce era cu astia, parca au stat o vreme in spatele nostru, face Traian.
Nu zic nimic. In timp ce masina din fata dispare din vedere, apuc sa zaresc undeva pe stanga ceva care aduce cu o parcare si vad scris pe o scandura cu vopsea rosie «saslik».
-Hai sa oprim aici! Ii spun brusc lui Traian.
-Unde?
-In parcarea aia de pe stanga. Au si de mancare. Da putin cu spatele!
Traian franeaza si da inapoi pana cand putem sa coboram pe drumeagul de paman batatorit in stanga soselei, unde mai este oprit doar un camion mare, cu prelata alba si o Lada maronie, langa o sandrama pe langa care sunt inghesuite tot felul de lucruri vechi. Un gratar fumega anemic langa un galantar mare, cu vitrina de sticla, ca cele folosite in magazin pentru expus carne sau marfa cate trebuie tinuta la rece. Locul este prafuit si cam dezordonat. O stiva de scanduri creeaza un fel de strunga in fata gratarului si a galantarului gol. Pe scanduri sunt cativa colaci de sarma groasa, care a inceput sa rugineasca. Deocamdata, nu se vede nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu