Dupa o curba larga, soseaua care de la o vreme este aproape neasfaltata, lasand la vedere un pamant lutos, rosiatic, trece printr-un sat minuscul, mai degraba un catun, cu case de lemn vechi, cenusiu din cauza apei scurse pe el, inveselite doar de ghivece cu muscate in ferestrele cu cercevele vopsite in culori vii. Se mai vad flori albe, rosii si portocalii in gradinitele de pe langa porti. Un podet de lemn, din barne patrate, traverseaza un rau din care se adapa cateva vaci baltate. Imaginea mi se pare foarte pitoreasca si il rog pe Traian sa oprim, ca sa filmam. Traian opreste, dar nu vrea sa filmeze. Spune ca se simte foarte rau.
-Traiane, am nevoie de cateva cadre, te rog !
-Mi-e rau, mi-e foarte rau, am niste crampe la stomac. Nu stiu ce nu mi-a priit… Cred ca imi si vine sa vomit.
-Dar e vorba doar de cateva cadre, zece minute, atat tot, incerc eu sa-l conving.
Traian ma repede, destul de furios.
-Nu am chef sa fimez ! Mi-e rau ! Ce sa filmez ? Vacile alea ? Ce-i de fimat aici asa de important ? Sunt obligat sa filmez ?
Remarcile lui incep sa ma infurie si pe mine, dar ma stradui sa ma stapanesc.
-Traian, eu nu te oblig, te rog doar. Stiai de la bun inceput ca am nevoie de tine ca sa filmezi si sa ma ajuti la condus. Nu te-am fortat sa faci nimic altceva. Daca ti-e asa de rau, da-mi mie camera si o sa filmez eu.
-Bine, filmeaza tu ! face Traian morocanos.
Am senzatia ca se victimizeaza cam mult, dar nu mai spun nimic. Iau camera si cobor din masina. Imediat, tantari incep sa ma piste. In Siberia, tantarii zboara toata ziua, nu numai seara, cum eram obisnuit in Romania. Nu sunt numai tantari, sunt si alte gaze, dar tantarii sunt cei mai insistenti. Incer sa ma feresc scuturand mana drepta, caci stanga mi-e ocupat cu camera. Imi dau sema ca sun murdar si hainele de pe mine, pantaloni bej si o camasa kaki miros greu a transpiratie. Incerc sa filmez un cadru panoramic, rezistand pe cat pot la piscaturile tantarilor. O batranica imbracata in negru, maruntica, se apropie de mine sprijinindu-se de un toiag. Imi da buna ziua cu o voce timida. Ii raspund si o intreb cum se chema locul. Nu intelege ce vreau sa zic. Se indeprateazatematoare si nu insist. Filmez vacile care au iesit din apa si pasc pe mal. Apa este foarte rosie, probail spala zacaminte de fier. Ma apropii de podet si desebtul lui vad trei copii, doua fete si un baiat cam in jur de 10-12 ani, care fumeaza pe ascuns. Pe un tapasan din dreapta podetului, un batran asezat pe un scaunel, in iarba inalta, inca umeda desi se apropie ora amiezei, pazeste nisite capre. Il filmez de la distanta, dupa care ma apropii de el. Il salut si-mi raspunde linistit, ca si cum presenta unui strain ar fi un lucru foarte natural. Recunosc aceeasi atitudine rezervata si pasnica specfica taranilor romani de pe la munte. Ii spun ca sunt din Romania si ca vreau sa il filmez. Da din cap aprobator si se scotoceste in buzunarul hainei, de unde scoate un pachet de tigari fara filtru. Mi-l intinde sa ma servesc si iau o tigara, acceptandu-i gestul de prietenie. Ne aprindem tigarile si fumul tine pentru putina vreme la distanta roiul de tantari care ni se invarte ca un nor negru in jurul capetelor si mainilor, oriunde simt piele neacoperita de haine. Il intreb pe batran, mai mult din semne, cum se descurca cu tantarii. Imi arata un tub cu un unguent alburiu si imi spune sa ma dau pe maini si pe fata. Imi intind putina crema pe piele, dar tantarii nu par sa fie incomodati prea mult de mirosul aspru. Filmez cateva cadre cu batranul si caprele, dupa care imi iau ramas bun si ma intorc spre masina.
Ma asez pe balustrada podetului, ca sa prind in cadru masina noastra, al carui gri-albatrui se asorteaza cu verdele crud si albastrul foaret puternic al cerului, pe care atarna smocuri de nori albi, ca de vata. Din spate aud un huruit si ma intorc. Un autobuz prapadit se apropie greoi, facand sa vibreze micul pod de lemn. Las camera fixata pe balustrada, care inca mai trepideaza si filmez sirul de oameni care coboara din masina. Dupa haine si fetelele triste, par foarte saraci. Doua fete trec pe langa mine catre autobuz. Cea mai mica e imbracata in roz din cap pana in picoare. Celalta are o flanela rosie. Se tin de mana si urca cuminti in autobuz, asezandu-se langa geam. O femeie cu o sacosa de panza murdara trece pe langa mine si imi arunca cu o voce trista cateva cuvinte care imi par foarte amare:
-Snimaite, snimaite, konta jizni ! Filmati, filmati, sfarsitul vietii !
Vorbele ei imi confirma impresia ca satenii o duc foarte greu, impresurati de saracia evidenta.
Autobuzul porneste in cele din urma si ma indrept si eu spre masina. Traian se simte ceva mai bine.
-Hai, da-mi si mie camera, sa trag si eu niste cadre! imi spune.
-Chiar asa, zic multumit ca se simte mai bine, eu nu stiu cum am reusit sa fimez, n-am mai fimat de mult si imi cam tremura mana de la oboseala. Mai bine sa avem niste cadre mai profesioniste, incerc eu sa-i stimulez mandria.
Traian ramane pe loc, in timp ce eu dau masina mai inapoi, sa poata filma ca si cum am trece prin sat. Dupa mai putin de o suta de mtrei de cealalta parte a podetului, casele se termina si drumul de paman rosu incepe sa urce in serpentine. Doua camionae grele vin din urma si ma grabesc sa-l urc pe Traina in masina, ca sa pornim inaintea lor. Traian insa se concentreaza sa filmeze detalii cu fersterele ultimei case. Cercevelele din lemn cu inflorituri sun singurele elemente care au vopsea colorata. Peste tot pe unde am trecut, am observat grija de a vopsi in culorii vesele ramele de lemn de la ferestre. Restul este in paragina.
Camioanele trec pe langa noi si dupa ce urca si Traian in masina, o vreme sunt nevoit sa stau in urma lor, invaluit de fumul negru si innecacios al motoarelor ambalate, caci drumul urca in serpentine stranse abrupte. Cand prind un pic de culoar, trec de primul camion cu acceleratia calcata pana la podea. Soferul din primul imi observa stradania si imi face loc sa-l depasesc. Ii multumesc fluturand din mana si imi raspunde cu un claxon.
Cnad prin o zona cu semnal, opresc ca sa-l sun pe Neil, englezul din Sankt Ptersburg care mi-a scris pe Interenet, inainte de plecarea din Romania si cu care am stabilit ca ne vedem la Krasnoyarsk. Imi raspunde si dupa voce, pare sa aiba in jur de 40 de ani.
-Salut, Walter ! Ce mai faci ?
-Bine, multumesc, raspund eu mecanic. Suntem pe drum spre Krasnoyasrk. Sper sa ajungem astazi. Poate reusim sa ne vedem maine.
-Da, suna-ma maine, astazi sunt ocupat. Stau la Hotelul Safari. Voi unde veti sta ?
-Inca nu stiu, dar te anunt. Te sun maine, OK ?
-Ok, astept telefonul tau maine. Drum bun !
-Multumesc! mai spun si inchid.
Nu stiu daca mai am chef sa ma intalnesc cu Neil. Inca de la primele cuvinte, am simtit foarte clar, sub accentul britanic, un accent rusessc. Ca si cum cinneva incerca sa vorbesca cu accent foarte englezesc, si reuseste, dar se vede ca nu e limba lui materna. Felul in care inmuia L-uri suna foarte rusesc. Mie mi s-a parut ca Neil ar fi un rus care vorbeste foarte bine engleza. Dar nu e englez. Nu cred ca e englez. Ceea ce imi aduce aminte de Ivan si urmaritorii de pe drum. Daca face parte din «comisia de supraveghere» ? La urma urmelor, el m-a contacta pe net. Eu anuntasem calatoria pe un forum si cautam persoane vorbitoare de limba engleza dispuse sa se intalneasca cu noi. A fost singurul care mi-a raspun, desi locuia in Sankt Petersburg, care n-are nimic de-a face cu traseul nostru. Si apoi m-a anuntat ca ajunge in Krasnoyarsk in perioada in care trecem noi pe acolo. Sufcient cat sa fie ciudata, pe langa accentul care in nic un caz nu este britanic pe de-antregul. Nu cred ca statul in Rusia si vorbitul in limba rusa sa-i fi deformat pronuntia in limba materna. Am prieteni care stau de foarte multi ani in strainatate si vorbesc alte limbi in mod curent, dar n-au nici un alt accent in limba romana. Numai snobii pretind ca dupa o vreme romana incepe sa-si schimbe sunetele dupa cale ale limbii straine pe care o fiolosecs in mod curent. Si nu vad de ce un englez ar ajunge sa vorbeasca engleza cu accent rusesc. Doar daca nu e un rus care se pretinde englez. Si atunci povestea este suspecta. Ceea ce imi taie orice chef de a ma vedea cu el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu