K 12 - Cum conduci în Rusia

Traficul greu imi sporeste starea de iritare. Constat cu groaza ca in ciuda faptului ca am stat foarte putin pe loc, neoprindu-ne nici macar pentru somn, am parcurs o distanta destul de mica. Drumul este aglomerat si prost. Peisajul - anost. Gropile - parsive. Amplasate cu atata neregularitate, incat zadarnicesc orice tentativa de a conduce cat de cat constat. Cand te astepti mai putin, apar gropile! Conduci apoi cu grija si asfaltul e aproape bun. Accelerezi si dai brusc de gropi !
O masina nervoasa, neagra, noua si puternica, m-a depasit claxonandu-ma strident, desi i-am facut cat de mult loc am putut. Prin norul de praf starnit de acceleratia furioasa am zarit cu uimire un baietel blond, foarte dragut, de vreo 4-5 ani, iesit in afara pe geamul din spate, care mi-a facut amenintator un semn cu pumnul. M-am holbat neincrezator, uimit de agresivitatea infantila. Sigur ideea nu i-a venit de la sine, probabil taticul sofer m-a blagoslovit bine ca sofer strain prost cu o rabla care ii sta in calea avantului de propietar de masina « tare ». Dupa calmul de pe soselele Ukrainei, soferii rusi se dovedesc mai frati decat ma asteptam cu romanii intr-ale obiceiurilor proaste. Cele cateva masini noi cu marci straine cu care ne-am intalnit sunt conduse agresiv. Camioanele, lente si masive ca peste tot. Iar masina noastra merge prost. Poate s-o fi supra-incalzit dupa atata functionare neintrerupta. Poate este ceva dereglat la carburator sau aprindere. Poate este benzina proasta. Poate are mizerie in sistemul de alimentare. Poate am pur si simplu nervii prea intinsi de nesomn.
O masina visinie, ruseasca, de generatie destul de noua, forteaza depasirea si imi intra brusc in fata. Nu prostetez nici macar in gand in fata manevrei imprudente, avand inca in fata ochilor chipul blond si incruntat al pustiului rus care mi-a fluturat pumnul fara echivoc. Dupa cateva tentative de a trece de o Lada rablagita care ii sta in cale, masina visinie prinde in sfarsit culoar liber pe sens invers si intra in depasire. Ajunsa in dreptul Ladei albe, soferul « visiniu » trage brusc de volan spre dreapta, apropiindu-se neverosimil de mult si fortand Lada sa iasa de pe carosabil si sa intre cu rotile din dreapta in santul neregulat, acoperit cu pietris si presarat de buruieni de pe marginea drumului. Pasagerii Ladei se agata cu disperare de ce pot ca sa-si tina echilibrul, in timp ce masina derapeaza si se balanseaza periculos. Secundele devin lungi in timp ce ne holbam, si eu si Traian, la scena de film cu gangsteri. Lada isi revine si dupa ce-o mai forteza cateva secunde sa mearga pe jumate in sant, Visina Turbata termina in sfarsit « depasirea » in scrasnet de cauciucuri si se duce naibii, dupa cum cred ca-i ureaza din tot sufletul infricosatii pasageri ai Ladei albe, care a incetinit atat de tare incat trebuie s-o depasesc si eu. Apuc sa vad un sofer cu chip livid si ochii inca mariti de spaima ai pasagerilor.
- Mama, ce cretin ! comenteza in cele din urma Traian.
- Un idiot ! aprob si eu. Ce dracu’ i-o fi apucat pe toti azi ? intreb cu jumatate de gura, mai mult pe mine insumi.
Ce dracu’ i-o fi apucat pe toti azi, imi repet eu in gand intrebarea ? Unde se grabesc totii ? Ce nu le-ajunge drumul ? Fir-ar a dracului de treaba ! Ce zi e azi de-s toti cu curu’n sus ? Azi e sambata, aproape am si uitat ce zi este, lipsit de reperele rutinei cotidiene si mereu in alt decor. Sambata. SUBBOTA. Asa vine pe ruseste, subbota. Sub bota, daca desparti si te gandesti la ardelenescul « bota » -« bata », ziua in care se da cu parul, am putea sa-i zicem. Sau se ameninta, cum a facut-o pustanul blond cu mine si idiotul din masina visinie cu cei din Lada alba. Saracii oameni din Lada, puteau acu’ sa fie morti din cauza unui imbecil cu nervi ! Fara sa vreau continui micul joc semantic in minte, caci atmosfera apasatoare, agresiva si nevrotica se asorteaza cu intunecimea mitologica a lui Saturn. De acolo vine numele zilei – ziua lui Saturn. Saturday in engleza. Oricum, jocul nu este neparat logic, ci mai degraba bazat pe asocieri senzoriale.
Cu siguranta nu este nici o chestie senzoriala in momentul asta intre mine si Laura, caci desi am sunat de vreo doua ori, nu mi-a raspuns la telefon si imi trebuie neparat codul cardului.
-Tu mai ai ceva bani ? Ziceai ca ai ceva ? il intreb eu pe Traian cu ochii tinta la drum.
- Pai am avut 200 de dolari cand am plecat, i-am luat de la Misu, un prieten, sa am in caz de nevoie. Da’ tu nu mai ai bani ?
- Cash mai am vreo cinci-sase sute de ruble. Ti-am zis ca am bagat saptaman trecuta PIN-ul gresit si mi-am blocat Master Card-ul. Si numai cu ala pot scoate bani din strainatate. La banca au zis ca noul cod vine in vreo trei zile, asa ca eu nu mai aveam cum sa astept si i-am facut o imputernicire Laurei, sa-l ridice si sa mi-l trimita. Da’ am tot sunat-o si nu raspunde.
- De ce nu raspunde ? intreaba Traian cu mintea parca in alta parte.
Imi stapanesc cat pot acreala starnita de intrebarea anapoda si-i spun :
- De unde sa stiu eu de ce nu raspunde ? Nu vezi ca ma enervez si eu ca nu inteleg de ce nu raspunde ?
- Da’ telefonul suna ?
- Suna !
- Poate doarme.
- Poate, raspund. Dar de obicei lucreaza si sambata, in ultima vreme are mult de lucru.
- Am crezut ca ti-ai rezolvat, credeam ca iti functioneaza cardul cand ai scos bani ultima data, adauga Traian ca un fel de scuza, probabil dandu-si seama ca interbarile lui sunt cam fara sens.
- Nu, era cardul din Canada, mai aveam vreo suta de dolari canadieni pe el. Din aia am luat.
Oricum, vorbim si noi ceva. Pentru moment, n-avem impresii prea placute de impartasit. Dar cred ca nu ne vine nici sa ne tot lamentam sau se ne analizam spaimele. Pentru ca asta este perfect adevarat, suntem speriati. De drumul lung care ne asteapta, de ceea ce s-a intamplat recent si de ce poate sa ne astepte in viitor.
- Sa ma mai lasi si pe mine sa conduc, mai spune Traian.
- OK. Stai sa dam de o zona cu semnal, sa incerc sa mai dau un telefon.
Cand aut bip-ul mobilului care ma anuta ca are din nou semnal, trag pe drepta. Din nou sun si nici un raspuns. Sunt deja foarte nervos.
Ma sui in masina pe locul din drepta si astept sa mai treca putin timp, dupa care sun din nou. De data asta dupa ce suna de doua ori, primesc ton de ocupat. Inseamna ca Laura mi-a inchis si o sa ma sune de pe fix, asa ne-am inteles, pentru ca e mult mai ieftin decat roaming-ul pe mobil.
Intr-adevar, mobilul incepe sa sune.
- Salut ! zic morocanos ? Ce faci ?
- Bine ! La birou. Voi ?
- Ai codul ? sar eu peste raspuns.
- - Nu, imi raspunde Laura foarte relaxata. Cu siguranta, nevand habar de ultimele intamplari, este inca sub impresia ultimei noastre convorbiri, cand am sunat-o foarte vesel din Ukraina, in seara in care statusem cu gruzinii. N-am ajuns la banca, am fost foarte ocupata, imi mai zice parca de pe alta lume.
- Cum adica n-ai ajuns la banca ?!?! Brusc ma cuprinde toata furia adunata de dimineata. Ma trezesc ca zbier de-a binelea in telefon :
- Mai, fato ! Tu esti normala ? De o saptamana astept sa ajungi la banca, stii ca imi trebuie cardul fiindca n-am destui bani la mine …
- Draga, nu striga ! ma intrerupe ea iritata. Stiam ca mai ai bani !
- Nu mai am, sunt de o saptamana pe drum, am ajuns in Rusia, am avut probleme cu politia, sunt tot felul de tampiti si ma cac pe mine de frica ! ma trezesc urland. Pricepi ? Daca ne mai ia politia si n-am nici bani, am pus-o !
- Dar aminteste-ti ca tu ai vrut ! Tu ai vrut sa mergi in Rusia ! repeta Laura suparata.
Are dreptate, eu ma vrut, dar luatul codului de la banca n-are nimic de a face cu ceea ce mi-am asumat eu pe drum, asa ca sunt in continuare extrem de nervos pe faptul ca nu mi-a luat codul ala nenorocit si pare sa nu-si dea sema ca sunt la aproape doua mii de kilometri de casa, intr-o tara straina cu faima proasta si am si am avut probleme din primele ore.
- Laura, pricepe odata ca sunt la mama naibii si-mi trebuie banii pentru mancare si benzina ! Azi e sambata, cand mai iei codul ala ? Eu ce fac pana luni ?
- Liniste-te ! raspunde ea controlat, dar iritata bineteles de zbieretele mele. O sa sun acum la banca, mai au program pana la unu. Uite, inca e 12 jumate, ar trebui sa mai fie cineva. OK ?
- Bine ! mormai nervos. Servus ! mai zic si inchid.
Nu sunt deloc incantat ca mi-am descarcat nervii pe Laura, dar simt ca in continuare clocotesc de furie. Parca n-ar pricepe deloc situatia in care ma aflu si ca sunt stresat de o calatorie foarte dificila, care inseamna cu totul alt gen de probleme decat la birou !
- Baga-mi-as picioarele sa-mi bag ! N-a ajuns la banca de luni pana azi ! Bai, eu nu pricep ce-i in capul ei !
Mai racnesc si mai injur o tura de unul singur, in timp ce Traian conduce fara un cuvant. In cele din urma, descarcat in modul asta ne-elegant dar relativ eficient, privesc in tacere pe geam. Nu-mi place deloc izbucnirea mea, dar prea mi s-au adunat oboseala si nervi.
Un nou bip pe mobil si vad pe ecran semnul ca am un mesaj nou. Citesc : « Codul este 2245 ». Slava Domnului !