Am stare foarte neplacuta de care nu reusesc sa scap. Nu este nici foarte cald, nici frig. Este aproape zece dimineata. Ma dor surd toti muschii si simt o presiune neplacuta in tample. Ne-am petrecut noaptea intr-o staianka, langa o benzinarie. Am dormit prost si agitat. Am visat ceva foarte incalcit, un vis din care nu-mi aduc aminte decat usi. Foarte multe usi. Senzatiile neplacute din cursul zilei de ieri parca mi s-au bulucit in creier si se legana usurel, in ritmul masinii care gafaie pe niste pante scurte, pline de viraje, condusa de un Traian la fel de tacut ca mine.
Dupa ce-am plecat din parcarea grasului negricios, am mai mers vreo zece kilometri si ne-am oprit sa filmam un sat foarte aprope de drumul principal, care ne-a atras atentia prin mormanele de caroserii ruginite, abadonate de-a valma pe drumul neasfaltat care il lega de soseaua spre Krasnoyarsk. Am inaintat pana la un podet rupt si refacut in pripa cu barne goase de lemn ciplit din topor. In sferul de ora in care abia am avut curajul sa coboram din masina cateva minute, Traian ca sa filmeze si eu pentru fotografii, n-am zarit nici tipenie de om. Totul parea mort, ca si caroseriile abandonate aproape in fata fiecarei porti. Casele drapanate aratau o saracie crunta. Albia devastata de o viitura puternica, probabil recenta si care trebuie sa fi rupt podetul, avea un iz de mortaciune. Nu neparat miros de hoit, ci senzatia ca moartea da tarcoale. Am plecat infricosati inexplicabil, fara sa fi vazut nici o miscare, fara sa fi auzit nici macar un latrat de caine.
Apoi, undeva pe drumul principal, intr-un adapost dintr-o statie de autobuz care nu parea sa aiba legatura cu nici o localitate, caci n-am vazut nimic in jur, doua prostituate stateau singure. Se vedea de la o posta ca sunt fete de la tara, gatite cu colanti mulati si bluze adanc decoltate, vopsite strident. Traian, mai in gluma, mai in serios, zicea sa oprim. Imi tot canta ca il inghesuie hormonii, refren pe care nu l-am mai auzit de la Ekaterinburg. Nu stiu cat de serios il afecteaza lipsa sexului, dar mie mi-e teama sa-l las sa se incurce cu exemplare atata de dubioase ca cele din statia autobuzului spre nicaieri. Dupa prima senzatie de dezgust, cred ca pur si simplu mi s-a facut mila de amaratele alea. Sigur locuiau undeva in apropiere, in vreun sat nevazut de la drumul principal si mi-am si inchipuit imedita ca ocupatia lor trebuie sa fi fost cunoscuta de localnici, care poate le privesc cu acelasi dispret poravoslavnic cu care Ivan condamna fumatul. Trebuie sa fie o saracie crunta in toate asezarile mici, caci dupa prabusirea economiei sovietice nu vad cu ce s-ar putea ocupa localnicii. Pamantul este putin roditor, vremea este aspra, vite nu se prea cresc, din cauza potopului de insecte care dau navala imediat ce te apropii de vegetatie. Inainte, stiu ca in Siberia locuiau in special muncitorii din industria extractoare de minereu, care se prelucra in fabricile din orasele mari. Acum, cu siguranta ca multi sunt someri. Oare cine se opreste sa ceara serviciile unor fete ca ele? Soferi de camion? Calatori singuratici? Fata de fetele frumoase si gatite din Ekaterinburg, cele pe care Traian le vazuse in barul de la hotelul nostru si care cereau 100 de dolari pe «sedinta», «traseistele» trebuie sa fie mult mai ieftine. O aratau hainele proaste, privirile haituite, atitudinea de caine fara adapost.
Mai arunc o privire pe harta, casa verific traseul. Ne-am miscat destul de incet. Nu credca jungem la Krasnoyarsk in sera asta. Verific si incarcatorul pentru bateria camerei de filmat, care se incarca de la bricheta masinii. Telefoanele sunt incarcate. Daca as fi avut caietul de insemnari, as mai fi putut nota detalii de pe drum. Dar nu mai am nimic de scris, in fara de un carnetel cu numere de telefon si adrese. De fapt nci nu-mi vine sa scriu. Am o stare de letargie in care nci sa vorbesc nu-mi vine. E unul din momentele acelea in care ma simt instrainat pana si de Traian, care este atat de aprope de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu