Am mainile naclaite de vaselina, crapate si julite. Ma ustura si ochiul drept, in care am reusit sa-mi var mizerie, stergandu-ma de transpiratie cu dosul mainii murdare. Mi-am apirns o tigara si privesc aleea prafuita care se pierde intre cladirile lunguiete, cu acoperis de azbest cenusiu, care arata ca staulele unei frme de vaci, intre care a disparut Traian cu dacia. Sunt goale si cu geamurile sparte, iar buruienile au napadit locul. Pelinul care creste in smocuri bogate imi aminteste de ferma din marginea cartierului unde locuiau bunicii mei. Soarele straluceste din plin si daca n-as fi asa de stresat din cauza masinii as putea sa ma delectez cu mirosul de flori de camp si iarba proasptata pe care vantul ce adie usurel il aduce din spatele cladirilor. Mai sunt cateva case in catunul asta peirdut in pustie unde ne-am oprit peste nopate, dupa care nu mai este nimic, decat padure.
Aud hururitul motorului ambalat si de dupa una cladiri apare in tromba Dacia, starnind un nor de praf. Traian franeaza cu putere in fata mea. Ne-am chinuit toata dimineata sa reglam motrul, care merge atat de prost incat n-am putut urca panta care incepea de langa popasul de camioane. Am rugat pe cineva sa ne tracteze pana in varful pantei, doi tineri o cu o masina bej, dar ne-au cerut 1000 de ruble asa ca ne-am enervat in fata lacomiei si enormitati sumei, in total contrast cu amabilitatea de care am avut parte ieri. 1000 de ruble insemana cam 30 de dolari, deci nu chiar o avere, dar in Rusia asta inseamna benzina pentru 300 de kilometri. Ca sa fim tractati maxim un kilometru. Eu unul am renuntat sa mai invart la reglajele carburatorului si l-am lasat pe Traian, bazandu-ma pe auzul lui mai fin si pe urechea lui muzicala. Ideea este ca trebuie reglat amestecul de aer cu benzina pana cand motorul merge rotund. Se pare ca a reusit.
-Hai sa plecam, imi zice coborand din masina. Acum nu se mai opreste.
Motorul se oprea de fiecare data cand accelaram mai puternic.
-Bine ca ai reusit ! ii spun eu lui Traian. Nu vrei sa te speli pe maini ?
-Ba da. Da’ hai sa ne grabim, ca e imediat e12. Cate ore am stat aici ?
-Aproape patru, ii spun eu in timp ce ii torn apa dintr-un bidon.
Pornim, de data asta cu mine la volan, si incep sa accelerez cu mult inainte de panta. Masina prinde viteza si desi simt ca isi pierde mult din putere, reusim sa ajungem in varf dupa un minut care ne-a parut de zece ori mai lung. Suntem foarte fericiti, mai ales daca nu vom mai avea de urcat pante asa de abrupte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu