K 53 - Criza de la Irkutsk

Deja nu mai suport tusea asta falsa. Ma scoate pur si simplu din minti pentru ca nu inteleg asupra a ce vrea sa-mi atraga Traian atentia cu ea. Ieri cel putin cand n-am mai putu m-am dat jos din masina, intr-o periferie de orasel si am luat-o prin iarba inalta de la marginea drumului, fara directie, ca sa-mi calmez nervii. M-am apucat sa-njur din rasputeri si vorbele imi erau estompate de vantul puternic si de hururitul constant al masinilor care treceau pe sosea in ambele directii. Apoi am gasit o creanga uscata de vreo doi metri lungime, groasa cam cat bratul, pe care am apucat-o si am inceput s-o izbesc cu furie de pamant. La un moment dat, pe cand trageam suturi unor dusmani imaginari, mi-a sarit din picior un papuc pe care a trebuit sa-l caut vreo zece minute prin iarba deasa. Traian ma privea ingrozit din masina. Nu stiu daca si-a dat sema ca intinsese prea tare coarda cu tusea si cu imitatul, dar cel putin o vreme s-a abtinut. De ce s-o fi apucat din nou, n-am idee. Care e sensul exercitiului de a-mi imita miscarile? Ce vrea sa imi transmita cu asta? Acum s-a apucat din nou. Si chestia cu restrictia de a fuma. Dupa criza mea de nervi, ne-am oprit la o terasa sa mancam ceva si cand m-am dus ala bar sa-mi cumpar tigari, vanzatoarea a refuzat sa ma serveasca, zicand ca n-au. I-am arat pachetele isirate in spatele ei si pana la urma mi-a dat. N-am inteles cine, pe langa Traian, isi doreste cu atat ardoare sa nu fumez.
Ne invartim de mai bine de trei ore prin Irkutsk incercand sa gasim un hotel iar Traian a inceput din nou sa-mi copieze miscarile. Cand am ajuns la Irkutsk, pe la amiaza, fericiti ca masina a rezistat si ca vom avea sansa sa ne odihnim ca oamenii, nu mi-am imaginat ca in orasul de pe Angara o sa avem parte numai de angarale. Curat ca-n Caragiale! Plimbati de la un hotel la altul, rupti de foame, intr-un oras care ne dezamageste prin uratenia lui. Cum de este posibil sa fie atat de solicitat de turisti incat sa nu gasim o camera libera?
Asteptam la un semafor sa se faca verde. Imi privesc ceasul de la mana si observ ca Traian isi maseaza ceafa cu mana stanga. Apoi se scarpina la picor. Exact ca mine! Gata, ajunge cu aiureala asta! Cand cred ca o sa-mi pot inghiti furia, o simt de fapt tasnindu-mi prin toti porii. Masina da sa se miset din loc pentru ca s-a facut verde, dar eu, auzind-ul pe Traian tusind inca o data, imi pierd total cumpatul si trag farna de mana. Masina se opreste zgaltaindu-se brusc.
-Ce-i, ba, ai innebunit ?! striga Traian la mine. Esti tampit ? Nu vezi ca suntem in trafic ?!?
-Da, ma am innebunit! Ma innebunesti cu tusea asta tampita si cu faptul ca ma tot imiti! cat crezi ca mai rezist ?!? strig si eu catre el, dupa care ma dau jos din masina.
Dacia porneste inainte, fortata de coloana care asteapta in spatele ei. Sunt intr-o mica intersectie, langa niste caldiri vechi, cu fatadele galbene sau bej, cu tencuiala scorojita si prafuita ca si frunzele copacilor care tin putina umbra. Tremur din toate incheieturile si abia reusesc sa-mi aprind o tigara. Am gura uscata de sete si in buzunar n-am decat flaconul de plastic, cu cateva inghitituri de vodca pe fund. A stat in figider vreo cateva luni, adus de mama laurei. L-am luat cu mine sa fie pentru noptile reci si ieri seara, de nervi, am baut cam jumate din el, adica vreo suta de mililitri. Mai devreme, cand Traian a spus ca va conduce el, am mai tras doua inghitituri. Realizez ca in afara de portofel, telefon mobil si tigari, taoate lucurile mele sunt in masina, cu Traian, care a disparut. Sunt singur. Ma uit in jur si ams senzatia ca cei maxim zece insi din zona se pregatesc sa dispara brusc. In mai putin de doua minute sunt singur in parcarea murdara, plina de ambalaje vechi si frunze moarte. Ma sez pe bordura si beau ultiam inghititura din flaconul de plastic. Bautura imi arde cerul gruii, facand-ma sa-mi fie si mai sete. Transpir abundent si incep sa ma intreb daca am sa-l mai vad pe Traian. Asta sa fi urmarit ? Sa ma faca sa-mi pierd cumpatul si sa fac o tampenie? Avea un alt plan decat sa ajugem la Vladivostok ? O fi in cardasie cu urmarotorii necunoscuti? Daca de fapt roul lui este sa ma impiedice?
Un barbat carunt trece pe parte celata, tinand de mana un bait de vreo sase-sapte ani. Ma priveste temator si se indeparteaza in graba. Oare asa de inspaimantator arat? Posibil. Un individ jegos, cu privirea pierduta, care s-a asezat pe jos si fumeaza tigara de la tigara. Incepe sa-mi fie frica de Traian, pentru ca nu inteleg de ce face ceea ce face. In ce m-am nagat ! Nu-mi inchipuiam ca o sa se ajunga aici. Cine o sa creada ca ma imita si ca a face lucrul asta ciclic. Pe langa greutatile drumului in sine, ciudatenia asta imi initinde nervii la maxim. Cum sa nu-ti pierzi mintile daca incepi sa vezi ca cel de langa tine incepe sa se scaprine ca tine, sa scobeasca in nas ca tine, sa tina volanul ca tine, sa-ti oglindeasca practic miscarile, pretinzand ca habar n-are de ceea ce face? Foarte buna si efcienta smecherie! Si atata de simpla!
Imi scot telefonul mobil din buzunar, nehotarat daca s-o sun pe Lura sau nu. Oare sa-i spun ce se intampla ? daca asa o atrag intr-un cerc de probleme pe care nu le-am prevazut ? Ce actiuni pot intreprinde urmaritorii me ? Chiar daca este atat de departe si moentan in sigurnata, daca de fapt cineva o suprvgheaza si pe ea? Trebuie totusi s-o sun, am nevoie sa vorbesc cu ea si deocamdata doar in ea am incredere. Daca jocul este mai complicat decat am crezut, cu siguranta nu de telefonul meu depinde daca ea ramane in afara lui. Privesc in jur si locul este in continuare pustiu. Nci un trecator. Parca si masinile au disparut din intersectie.
Formez numarul si astept cu respiratia taiata. Sa-i spun, totusi ? Sa nu-i spun. In cele din urma aud vocea Laurei :
-Alo ?
-Laura, salut ! Asculta-ma te rog cu atentie! Nu stiu ce se intampla, incep eu agitat. Ceva nu este in regula aici… cve anu e in regula, repet nehotarat daca sa-i spun ceea ce cred sau nu.
-Ce nu e in regula? ma intreba cu ingrijorare. Ce-ati patit ? Vi s-a stricat masina?
-masina s-a stricat, dar am facut-o, inca merge… Altceva este. Laura, dca cumva se intampla sa nu ajung acasa – spun rara, pentru ca vocea incepe sa-mi tremure- sa stii ca nu e lucru curat! Daca nu ajung acasa, e pentru ca e ceva la mijloc!
-Ce anume ? ma intreba din nou, vazand ca m-am oprit din ceea ce vroiam sa spun. Ce nu este in regula ? Nu poti sa-mi zici ? Unde ste Traian ? Nu te pot suna eu pe celalt telefon ? Sunt la birou si pot sa te sun pe celalt telefon.
-Telefonul celalat este la Traian. Nu e aici. A plecat cu tot cu masina si m-a lasat in drum, in Irkutsk. Nu stiu unde a plecat.
-Dar ce s-a intamplat ? Incearca sa fii calm si spune-mi te rog ce s-a intamplat.
Dupa cateva moemnte de ezitare, ma hotarasc sa-i spun :
-Laura, se intampla ceva ciudat. Am senzatia ca Traian ma imita, se misca ca mine, se scarpuina ca mine… Si nu inteleg care este sensul … Nu stiu, spun simtind cum mi se gatuie voce de o sfarseala care imi inmoaie si genunchii, nu stiu cum sa-ti spun, poate vrea sa-mi transmita ceva pozitiv, paote sa nu mai fac asa, nu stiou, da’ treba asta ma scoate din minti. Face asa de vreo trei zile, de cand am plecat din Krasnoyarsk… Si am senzatia ca ma urmareste cineva…
-Cine te urmareste ?
-Nu stiu! spun deznadajduit. Nu stiu cine ma urmareste! CIA, KGB, Armata Salvarii, habar n-am cine sunt! Dar sunt urmarit de cand am intrat in Rusia… Au fost tot felul de lucruri ciudate…
Laura imi raspunde cu o ingrijorare foarte bine stapanita :
-Draga, linisteste-te ! Ei stiu ca oricum nu ai nici un fel de contact!
Fraza asta ma pocneste drept in moalele capului. «Ei stiu ca nu ai nici un fel de contact ». Deci este logic ca au motive sa ma urmareasca, dupa drumurile in Canada, dupa faptul ca am plecat in ciuda tuturor piedicilor. Daca si Laura crede lucrul asta, atunci inseamna ca nu mi se pare si ca situatia sta chiar asa. Dar daca «aia» stiu ca n-am nici un fel de contact, de ce mama naibii ma urmaresc? Si nu stiu ca nu am nici un scop ascuns, ca pur si simplu vreau sa fac exact ceea ce am spus, adica sa fac un film documentar si nimic mai mult?
-Te-ai certat cu Traian? Unde a plecat?
In momentul asta il vad pe Traian ca apare cu masina si parcheaza langa mine.
-Acum a venit, s-a intors, spun cu ochii tinta la Traian.
-Da-mi-l sa vorbesc cu el, spune Laura.
-Si ce crezi, ca o sa recunoasca ca ma imita? E foarte destept, o sa zica ca mi se pare.
Sunt convins ca nu am nici o sansa si Laura crede ca pur si simplu am luat-o razna.
-Da-mi-l te rog la telefon pe Traian! insista ea.
-Bine, ti-l dau, dar n-o sa recunoasca nimic!
II intind telefonul lui Traian, care a intels din conversatie ca vorbesc cu Laura. Il ia si intorcandu-se cu spatele catre mine se indeprteaza cativa pasi.
-Dar nu e nimic, n-am facut nimi ! il aud repetand cu o voce moalae. Nu inteleg ce e cu el…
Din pauzele conversatiei ghicesc intrebarile Laurei. Bineteles intreba daca sunt beat. Traian confirma cu mare convingere. Bineteles ca in opinia lui sunt beat-turta si asta mi se pare o mare marsavie. Am laut cateva inghituri de vodca, sunt obisnuit sa rezist la cantitati mai mari. Nu sunt beat!
-Da, bine, bine, il mai aud spunand cu o voce foarte cuminte, care sigur o va linisti pe Laura. Din parte mea e in regula!
Aha, face pe baiatul bun! Bineteles, totul se explica prin fatul ca sunt beat! Dar ceea ce am vazut am vazut si inainte sa fiu baut, vad de trei zile si tocmai de aia am baut, sa incerc sa amortesc si sa nu-mi mai pese!
-Da, stai linistita, il aud pe Traian, ne auzim maine, o sa am grija ! Stai linistita. … Da, masina merge… O sa ne odihnim, sigur… Bine… Bine… Salut1 incheie el conversatia si-mi intinde telefonul.
-Walter, asculta-ma, esti foarte obosit, incepe Laura textul de pshiatru si ma simt atat de deznadajduit ca nu crede ce-i spun. Trebuie sa te odihnesti!
cel putin vocea ei ma mai calmeaza, imi aduce aminte de normalitatea de acasa, chiar daca evident nu ma crede.
-Intra la o farmacie si ia-ti un calmat usor, ceva pe baza de plante. Ia te rog un calmant, esti foarte obosit! repeta rar si cu o voce pe care s-o faca cat mai convingatoare, dar ferma, ca a unei asitente medicale care are de-a face cu un nebun in plina criza.
Fir-rar sa fie! Ma simt ca dracu si astia ma dau deja nebun! La mama naibii, in Irkutsk, in orasul asta asa de urat! Parea mult mai interesant cand era doar nume pe harta, la mii de kilometri de casa… N-am incotro, trebuie sa ma resemnez si sa ma las tratat de nebun, pur si simplu trebuie sa ma linistesc si sa demonstrez ca nu mi-am pierdut mintile. Dar ce ma fac daca Traian reincepe cu strambaturile ?
-Bine, rostesc cu jumatate de gura. O sa iau ceva…
-Traian zice ca nu s-a intamplat nimic…
-Bineteles ca zice ca nu s-antamplat nimic, o intrerup eu cuprins de furie idn nou. Tocmai asta e spilul, sa spuna ca nu s-a-ntamplat nimic! Da’ mie imi crapa capul, nu mai rezist! strig eu in telefon.
-Walter, vrei sa te intorci? Nu te obliga nimeni sa mergi pana la capat. Daca simti ca nu mai poti, poti sa te intorci…
Argumetul Laurei pare in sfarsit mult mai plin de intelegere. Nu cred ca vreua sa ma intorc, nu cred ca ar trebui sa ma dau batut chiar acum. Faptul ca imi spune ca nu ma obliga nimeni arata ca ii pasa de mine, ca prefera sa ma intorc intreg decat sa continui exopedtia cu riscul de a pati ceva rau. Suflu adanc si adaug.
-OK, o sa vorbesc cu Traian. Te sun mai icolo, bine ?
-Bine, ia te rog un calmant, cum ti-am zis ! Si sun-ama dupa ce te linistesti ! Si nu mai bea, te rog !
Mda, refrenul cunoscut… Nu mai bea… Cand ceva nu este in regula, intotdeuna este din cauza bauturi. Lucrurile n-au voie sa iasa prost de capul lor. Trebuie sa bea cineva.
-Te sun mai incolo, mai spun si inchid.
Traian se repede la mine, total schimbat fata de baiatul ascultator si cuminte care era cand vorbea cu Laura.
-De ce te-ai apucat s-o suni ? Sa vada ca ti-ai pierdut mintile, sa se ingrijoreze asa, fara motiv?
Argumentati imi pare mai mult decat bizara. Cum sa se ingrijoreze Laura fara motiv? Adica fatul ca sunt cu nervii la pamant nu este un motiv ?!!? Si ce sa fac? Sa nu vorbesc cu nimeni, cand el face totul sa ma scoata din minti?
-Calmeaza-te, mai striga el, esti beat ! Ai baut toata vodca aia!
Da, sunt pilit, da’ nu-s beat! mai era doar putina vodca pe fundul flaconului, care cu totul are 250 de mililitri. Cat de tare poti sa te imbeti dintr-o «suta» de vodca?
-Asa nu mai continuam, adauga el furios! Du-te dacului de-aici, vrei sa strici masina?!? Du-te-n p… mea de prost!
Injuratura mi se pare foarte dura. Si ma mai si alunga din masina mea!
-Traiane, nici eu nu vreau sa mai continuam asa, spun cat de calm pot in situatia asta, cand simt o furie cumplita din cauza ca ma ameninta.
-Da?! Atunci eu imi bag picioarele! Nu mai merg nicaieri!
Cearta asta a luat-o razna complet.
-Deci nu vrei sa mergem mai departe? il intreb eu, simtind in aceeasi masura ca nu mai vreau sa am de a face cu el. OK, iti dau biletul de avion si te intorci in Romania!
-Adica ma lasi aici? intreaba clocotind de furie.
-Tu ai spus ca nu vrei sa mai mergi nicaieri. Si nici eu nu iti permit sa ma injuri si sa ma dai afara din masina mea! Intelegi? Este masina mea!
-Masina ta ? Si ce-are daca este masina ta ?
-Pai este masina mea! raspund surprins. Eu platesc pentru tot ! Si este masina mea! Cum sa ma dai afara din masina mea?!
-Si daca este masina ta, poti s-o faci praf?
-Daca vreau, da! Dar nu asta vreau! Daca vrei sa ne despartim, iti dau biletul de avion si te descurci. Irkustsk este mai aproape decat Valdivostok, poti sa-sti schimbi zborul. Te priveste. Daca vrei sa vii mai departe, te gandesti bine…
-Nu vreau sa vin mai departe, ma intrerupe el! Imi bag p… in toata chestia asta! Eu am fost tampit sa ma pornesc cu un nebun ca tine! Trebuia sa-mi dau seama ca nu esti normal! Da-mi rucsacul!
-Ia-ti-l! ii raspun cu un calm nefiresc. Sunt surprins sa vad ca nu ma simt asa de ingrijorat ca ma lasa singur.