Drumul este atat de prost incat masina se zgaltaie din toate incheieturile. Harta ne arata ca ar trebui sa fim pe o portiune de drum national, dar am fost obligati de lucrarile de reparatie sa o luam paralel cu drumul asfaltat de mai bine de o ora. Pietroaiele si gropile se succed de parca ar fi obstacole antitanc. Motorul s-a incins si merge cu intreruperi din ce in ce mai dese. Suntem transpirati pentru ca nu putem deschide nici un geam din cauza prafului care pluteste cam la un metru, un metru si jumatate in aer pe langa noi, sau in fata nostra, de fiecare data cand ne depaseste vreo masina, lucru mai rar, sau cand vine ceva din sens invers. Chiar si cu geamurile inchise, prin prizele de aer a inceput sa intre un praf fin, vizibil pe tot bordul. Simt cum pielea de pe gat incepe sa ma ma manance si sa ma usture. Situatia arata ata de critic incat nici nu pot sa ma mai bucur ca din cauza problemelor cu drumul si cu masina care sta sa crape parca dintr-un moment intr-altul, Traian pare sa nu mai fi avut timp pentru jocul absurd de-a imitatul. Cu siguranta este exact el insusi si inca foarte ingrijorat. Din cand in cand ii scapa cate un geamat inabusit, tragand continuu de volan in stanga si-n drepta, solicitat la maximum de slalomul pe care trebuie sa-l facem in cautarea traseului cel mai bun pentru masina.
-Trebuie sa mergi un pic mai tare, ca la raliu, altfel, crapa motrul. Stiu de la un prieten, sofer de raliu, ca pe drum accidentat este mai bine sa mergi ceva mai tare decat mai incet, masina intra intr-un fel de sustentatie si nu mai simti toate denivelarile, ii zic la un moment dat. Incearca s-o tii la 50 la ora, ca sa poti sa mergi cu a patra…
-Esti nebun?! Ce a patra, vrei sa crape sub noi? imi replica el ca si cum mi-as fi pierdut mintile de-a binelea. Daca se sparge vreun rulment sau se rup lonjeroanele? N-auzi cum pocnesc? Daca ramanen aici in drum, in pustiul asta?
-Pai lasa-ma pe mine sa conduc….
-Ce sa te las pe tine?! Sa faci masina praf si ramanem aici? Nu vezi ca vine acusi intunericul? Intr-o ora, doua, se intuneca si n-am chef sa ramanen in pustiul asta cu masina rupta sub noi!
Din reflex, confruntat cu panica lui Traian, ma simt mult mai calm. Sunt ingrijorat, dar mai calm. Am reflexul asta ca atunci cand sunt intr-o situatie in care altii se panicheaza, sa devin mai calculat. Asa ca incerc, cat pot de calm, sa vorbesc cu Traian.
-Traiane, daca mergem asa de incet, unu ca nu ajungem nicaieri in seara asta, pentru ca pe harta n-am nici o localitate pentru inca doua sute de killometri si nu apre nici o benzinarie. Doar daca nu dam peste una care nu este marcata pe harta. Doi, e mai rau pentru masina. Uite, te rog eu, incearca macar sa mergi cu a treia, de proba, mergi doua-trei sute de metri cu a treia, unde vezi ca ai putea cat de cat.
-Unde sa merg cu a treia ? Zi tu pe unde ! imi raspund nervos, dar parca pe jumate convins de argumentele mele.
-De pilda mai pe partea cealalta, chiar la marginea drumului. Cand chiar sunt pietre foarte mari, mergi incet, dara in rest incearca sa stai cu 30-40 la ora, ca in a doua sigur fierbe apa de la motor.
Traian imi urmeaza sugestia si masina pare sa se zgaltaie mai putin. Ar trebui sa mearga chiar un pic mai tare, dar inca nu indrazneste. Avem noroc sa urmeze o portiune mai bunicica si la 40 la ora situatia pare mai buna. Un pocnet nesteptat, de la o piatra care loveste in plin podeaua masinii, ne face sa ne crispam amandoi. Traian franeaza din reflex.
-Daca se sparge rezervorul? Sau vreo conducta de benzina, sau loveste franele? ma intreaba cu repros.
Aici are dreptate, o piatra care nimereste in plin rezervorul ruginit il poate sparge si atunci chiar ca nu mai avem nici o sansa.
-Atunci trage un pic pe dreapta, sa racim motorul si sa vad ce e cu alimentarea, de ce merge atat de inegal, spun resemnat in fata situatiei.
Traian parcheaza cat mai pe margine drumului si cobor sa ridic capota. Desurubez putin capacul vasului de expansiune si aud boborositul apei care fierbe. Dar nu iese nici un pic de apa, ci doar aburi. Cand desfac capacul complet, vad ca rezervorul de apa este gol. Nici nu ma mir ca masina mergea atat de prost. Inseamna ca am mers cu motorul supraincalzit foarte multa vreme, de s-a evaporat asa de multa apa.
-Cum e pompa de benzina? intreaba Traian din celalta parte a masinii.
-Nu stiu, nu m-am uitat inca. S-a evaporat multa apa din radiator. Bine ca ne-am oprit, puteam sa calam motorul.
Iua trusa de chei si desfac prima data surubul jiglor. Mainile imi tremura si-l scap pe langa motor, sub masina. Traian incremeneste si aproape ca devine palid.
- Ai piedut jiglorul? murmura neincrezator. Ai pierdut jiglorul…, geme, dand ochii peste cap. O sa ramanem aici…
- Stai ca-l gasim, raspund eu cu o voce tremuratoare si ma plec sa ma uit in praful gros de sub masina.
- Sa vezi ca ramanem aici, il aud pe Traian din partea cealalta a motorului.
Se pare ca este randul lui sa cedeze nervos, dar nici eu nu mai am mult. Primul reflex este sa bajbai cu mainile prin praf, dar ma opresc la timp. O singura miscare gresita si micul surub gaurit va fi ingropat pe vecie in pamantul Siberei. Un sfarsit eroic, dar cu siguranta nu ceea ce ne dorim acum. Pipai cu grija, ingenunchiat langa masina. Lumina zilei a scazut din intesitate si incepe si pe mine sa ma cuprinda spaima ca ramanen in drum. Cum de n-am fost mai atent ? Am mai patit-o si alte dati, trebuia sa fiu mai atent imi zic in sinea mea.
-Uite-l ! face Traian ridicandu-se sa cerceteze ceva apropiindu-si mana de varful nasului.
-Ala e ? intreb nesigur pe forma obiectului dintre degetele lui. Din cauza stresului si a oboselii incep sa nu mai vad bine.
-Da-l sa-l curat! ii spun.
-Poate-l scapi, zice Traian, nevenindu-i sa-mi dea surubul jiglor.
Evident, suntem pe muchea unei prapasti psihice amandoi. Iau surubul fara sa mai zic nimic si il curat cu o sarmulita din manunchiul agatat de unul din cabluri ce trec prin zona de la motor. Este manunchiul de fire de cupru care pot inlocui sigurantele arse. Dupa ce curat canalul jiglorului si suflu in el din rasputeri, trebuie sa-l las si pe Train sa sufIe si el, ca sa fie convins ca s-a curatat. Cu aceeasi grija cu care as manevra niste sfinte moaste, potrivesc surubul la loc. Acum mai trebuie sa nimeresc numarul de ture cu care trebuie strans, ca sa nu dea peste cap reglajele admisiei de benzina. Dupa cel il pun la loc aproximandu-i pozitia initiala si completez apa pentru racire, pornim din nou motorul. Merge un pic mai uniform, dar tot se inneaca din cand in cand. Oricat ma chinui cu reglajele jiglorului si ale admisiei de aer, motorul merge tot prost. Il las si pe Traian sa incerce sa mai regleze inca vreo zece minute, dar fara vreun rezultat notabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu