Dupa inca vreo jumatate de ora care trece extrem de greu, aud ceva la usa. Sunt incordat la maxim. O cheie se rasuceste in broasca si ma linistesc aproape total cand vad chipul lui Traian. Este foarte vesel. Rasuflu adanc si-mi desclestez pumnii. Imi setrg pe ascuns palmele transpirate de pantaloni si ma rdic sa beau niste apa, desi nu mi-e sete.
-Sa vezi ce am filmat! face Traian entuziasmat. Un timp care isi scapa un potrofel in apa de pe pod. Si vorbeste in engleza si am cadrul cand ii cade portofelul din buzunar! Pacat ca mi s-a terminat bateria!
Sunt destul de neatent la ceea ce zice, in timp ce cupleaza camera la incacator.
-Stai sa vezi ce tare e chestia! Mai spune Traian, in timp ce eu incepes sa ma gandesc ca m-am panicat degeaba. Poate chestia pe care am vazut-o pe televizor este doar o gluma, poate are cu totul alt sens. Poate este doar o farsa. Poate cei care au facut-o ne sunt de fapt priteni. Inainte de plecarea din Romania, printr-un cunoscut am luat legatura cu o rusoaica, sotia unui om de afaceri strain, care are o organizateie de caritate in Bucuresti. Irina, asa o chema, a auzit de proiectul nostru si stiind ca mergem la Vladivostok, i-a contactat pe niste prieteni de la o televiziune din Vladivostok si i-a intrebat cu ce ar putea sa ne ajute. Cei de acolo au spus ca sunt foarte incantati de proiectul nostru si ca sunt gata sa ne ajute cu orice, in afara de bani. Si ca vor sa si faca un material cu noi cand ajungem acolo. Daca oamenii de la televiziunea din Vladivostok au vreo legatura cu urmaritorii si cu ce am vazut eu pe televizor? Daca s-au hotarat sa ne faca o mica farsa, ca sa vada cum reactionam? Rusii sunt pusi pe sotii, le plac teribil farsele, mai ales cele in care pot sa sperie pe cineva. Poate m-am speriat absolut degeaba, imi mai zic si ma simt mult mai linistit. Ma hotarasc totusi sa nu-i spun nimic lui Traian.
-Hai sa-ti arat ! zice el, luand camera in mana si apucandu-se sa deruleze caseta, in cautarea secventei.
-Si i-am mai filmat pe unii care cantau Karaoke, pe o terasa de langa un pod mare, e aproape de aici. Cred ca o sa fie o secventa interesanta, e pe bune, cand m-au vazut ca fimez au vorbit catre camera, foarte relaxati. E de-adevaratelea, fara regie!
Se refera la faptul ca toate documentarele de felul celui pe care vrem noi sa-l facem, cele de pe National Geographic sau Discovery Channel, chiar cand prezinta scene « de viata » sunt de fapt regizate pana in cel mai mic amanunt. Noi nu avem posibilitatile tehnice ale unei televziuni sau case de productie, dar speram sa compensam prin ineditul materialului.
-Uite, l-am gasit ! ziceTraian catre mine si imi intinde camera, ca sa pot sa vad ce-a filmat pe monitorul de control.
Cativa tineri, profilati pe cerul albastru-inchis al serii, pe care structurile de sustinere ale unui pod metalic decupeaza arce de cerc, se agita in fata camerei, voiosi nevoie-mare si fac pe rand diverse urari telespecatatorilor din Romania. Deja si-au imaginat ca se vad pe ecranul televzorului, si asta este un lucru bun. Sunt putin nemultumit de incadrarea gresita, cred ca Traian, de emotie, ca sa nu piarda momentul, a uitat regulile de care i-am spus pe drum. Imaginea se misca spre drepata si vad un tip blond, care vorbeste zambind, spijinit de balustrada podului si explica ceva ce nu inteleg, pentru ca sonorul este prea slab. Seamana cu cineva cunoscut, este primul gand care imi vine in minte.
-Fii atent acum ! Uita-te la buzunar ! spune Traian cu entuziasm.
Vad mana lui stanga indreptandu-se spre buzunarul de la piept ca si cum ar da sa-si scoata portofelul, care ii aluneca printre degete si camera se grabeste sa-i urmareasca lunga cadere catre apa intunecata. Miscarea imi pare neverosimila, gestul nefiresc, aproape intentionat. Si mai e ceva ce ma face sa mi se para ca scena este aranjata dinainte, dar inca nu-mi dau seama exact ce. Dupa cateva lamentari fals-triste venind dinspre grupul care nu se vede, pentru ca sta in unghiul mort al camerei, aud pe cineva spunand :
-Of, Alexandr, e a doua oara cand iti pierzi portofelul luna asta !
-O, raspunde Alexandr fluturand din mana a nepasare, nu erau decat niste bani! Si poate actele...
Camera il incadreaza acum in prim plan si ma uit cu ochii mariti de uimire la fata lui. Rade usurel si adauga :
-Banii nu sunt importanti! Dumnezeu este important!
Acum stiu cu cine seamana Alexandr de la Krasnoyarsk: cu mine cand aveam varsta lui! Aceeasi fata oval-rotunda, nasul drept, ochii albastri-verzi, sprancele puternice, acelasi par blond inchis, lasat ceva mai lung, perciunii de anii '70, mainile cu degete lungi si aproape aceeasi filosofie. Atat ca eu obisnuiam sa zic « nu banii sunt importanti, ci prietenii ». Replica lui Alexandr mi-a declansat brusc amintirea episodului similar cu cel de pe pod; si eu mi-am pierdut portofelul de doua ori intr-o luna, iar a doua oara l-am scapat in apa. Si era tot cam pe vremea asta, in iulie, in timpul Serenadelor de la Medicina. Dupa discoteca in aer liber din complexul studentesc Hasdeu, ne-am dus in gasca sa ne plimbam cu barcile pe lacul din Parcul Mare si acolo mi-am pierdut portofelul, pe care il tineam in buzunarul de la piept. Exact ca Alexandr!
Filmarea se sfarseste si ma asez fara un cuvant pe marginea patului.
-Ce zici, e tare, nu ? face Traian.
-Da, e interesant, mormai stiind ca asteapta o incurajare. Filmarea este aiurea, camera incadreaza prost personajele, dar ceea cea am vazut ma bulverseaza total. Care este sensul reinscenarii unui episod din viata mea ? Care este mesajul, morala? Ca trebuia sa gandesc ca Alexandr? Pare cam trasa de par trimiterea la Dumnezeu. Atunci ? Cineva vrea sa-mi semnaleze ceva ? Pur si simplu ca imi cunoaste o bucata din viata, sau poate mai mult de atata ? Dupa faza cu chipul lui Traian colat pe film, ce sens mai are si episodul de pe pod? Doua coincidente stranii, de facturi diferite si carora inca nu le gasescs sensul. Daca cineva se oboseste sa pregateasca ciudateniile astea pentru noi, cine ar putea fi ? Si de ce? Totul se leaga de imagini; lipitura din film are de a face cu calatoria noastra, cu momentul prezent. Faza de pe pod este din trecutul meu. Cel mai plauzibil este ca ambele sunt aranjate de cineva si precis au un scop care imi scapa acum. Nu ma pot abtine sa nu consider totul o farsa. Una foarte speciala, dar o farsa. Daca pana la urma asta este ajutorul celor de la televziunea din Vladivostok? Sa ne supravegheze din umbra si sa ne mai organizeze cate un mic episod palpitant pe drum? Pe de o parte sa se asigure ca suntem in siguranta, pe de alta sa ne vada cum reactionam. Presupand ca imi cunosc planurile, ar fi destul de simplu sa oraganizeze cate un mic happening. Sunt foarte la moda farsele cu camera ascunsa, ar putea fi si asta una din ele, de o factura ceva mai speciala. Pentru ca ma stept, ca orice strain, ca Siberia sa fie ciudata, cand pentru "ei" ea nu este, de ca sa nu se joace si sa-mi construiasca niste situatii care sa imi alimenteze convingerile. Si apoi sa rada. Ca si cum eu as avea, sa zicem, de a face in Romania cu niste turisti straini convinsi de verdicitatea povestii cu Dracula, sau oricum asta sa fie singurul lucru care ii preocupa, poate ca cel putin as glumi si le-as alimenta o vreme convingerile, pana ar ajunge ei insisi sa se prinda cat sunt de naivi. Da, asta trebuie sa fie, Ivan care se joaca de-a agentul KGB, urmaritorii care se lasa vazuti, smecheria cu televizorul si reproducerea povestii cu portofelul pierdut de doua ori. Daca din cauza asta n-a mai venit Pavaloiu cu mine si am plecat doar cu Traian? Pavaloiu avea obiceiul sa faca farse cu camera ascunsa. Daca cumva rusii au luat legatura cu el si au pus la cale toata traznaia asta? Mi se pare credibil. Daca omul, adica eu, pleaca destul de speriat la drum, de ce sa nu-l mai speriem un pic? Pana la urma sa vedem daca merge pana la capat sau nu. Un joc ca in povestea cu Harap Alb. Cei care se sperie, pierd; cei care infrunta dificultatile, ajung la capat si castiga. « Look, Walter, it’s us ! It’s always us ! ». Cuvintele lui Ivan si semnul facut cu ochiul ma obsedeaza. Imi spunea pe ocolite ca echipa care lucreaza la farsa este intotdeauna in zona ? Daca si Laura stie? Ar fi normal, prea era calma cand am sunat-o eu panicat la maximum. Si cu o luna ianinte de plecare, cand eram gata sa abandonez proiectul, si am intrebat-o daca sa ma mai duc sau nu, a fost singura persona care mi-a spus ca ar trebui sa merg pana la capat. Si mai mult decat atat, mi-a facut cadou biletele de avion pentru intoarcere. Foarte frumos gestul, dar la cat o stiu de prudenta, asa s-ar explica mai bine increderea ei intr-o expeditie atata de hazardanta. Daca si Traian stie ? Daca de aia ma tot impinge pe mine in fata cand trebuie sa avem de-a face cu localnicii? Si apoi, faza cu fata lui colata pe film, are un detaliu care teoretic s-ar fi relizat cu stiinta lui. Eu i-am facut fotografiile din alt unghi, din afara masinii, iar imaginea lipita pe film era din interior. Cand am descarcat foftografiile din aparat, la Novosibirsk, cei de la internet-cafe-ul un de le-am copiat puteau foarte bine sa ia si ei imaginile. Dar unghiul nu corespunde. Atunci fie ca l-au trucat pe calculator, fie au facut o fotografie din unghiul care sa se potriveasca cu cel din film. Si atunci Traian a stat sa fie fotografiat, pentru ca fotografia ar fi trebuit sa fie facuta din masina. Asteptam un raspuns supranatural la Krasnoyarsk. Am primit ceva care mi se pare foarte concret, prea "lucrat" ca sa nu fie regizat de cineva. Doar ca nu-i prind sensul.
-Ce zici, n-ai chef sa dam o tura pe-afara ? ma intrerupe Traian din silogismul detectiv.
-Daca vrei…, raspun eu nehotarat.
Ma uit la ceas. S-a facut destul de tarziu, este aprope noua seara. Cand o fi zburat asa timpul? Am dormit mai mult decat am crezut? Cu siguranta am pierdut multa vreme cu cautatul hotelului. Daca si asta facea perte din plan, sa fim "ghidati" catre o locatie anume, ca sa poata sa faca smecheria cu televizorul? Si sa fim si aproape de pod, pentru episodul cu portofelul? Imi dau sema ca ma invart fara sens prin camera, incapabil sa opresc sirul gandurilor care ma framanta. Imi iau hanoracul rosu pe mine si iesim in cele din urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu