Am trecut de ceva vreme pe langa un sat care se chema chiar Sibir. СИБИР. Siberia. Ne-am oprit sa filmam si sa fotografiem placa indicatoare si asta a mai destins atmosfera. Am cumparat niste apa minerala, ciocolata si tigari. Ciocolata pentru Traian, care n-a mai zis nimic de tigarile mele. Pare mai vesel. Inaintam pe serpentine si drumul, care trebui sa fie asfaltat, este pe alocuri doar de pamant rosiatic, batatorit. Daca deja drumul marcat pe harta ca fiind bun este rau, ala rau cum o fi?
Pe cand se lasa intunericul ajungem la obenzinarie si facem plinul. Hotaram sa mai mergem pana cand ne ia somnul. Dupa inca doua ore de mers, pe cna d simt deja ca ma chinuie foamea, dam de un popas destul de aglomerat. Multe din masinile de acolo rman peste noapte. Parchez si eu si intru intr-un local mic, plin de aburi de mancare si fum. Aproape toate mesele sunt ocupate. Vad ca se mananca si ies grabit sa-l chem si pe Traian inainte sa se ocupe mesele libere. Ne intoarcem si ne asezam. Fata de drumul pustiu, este mult mai placut sa stai intre oameni, sa simti siguranta unui acoperis deasupra capului si caldura amestecata cu aburi si aroma de mancare gatita. Comandam doua ciorbe si felul doi pentru mine, cartofi cu cotlet de porc, caci lui Traian se pare ca nu-i este foarte foame.
-Conduci tu de aici incolo ? il intreb pe Traian.
-Da, pot sa conduc eu, imi raspunde. A intrat iar in starea de raceala.
-Atunci imi iau o bere, zic, oricum simt ca o sa ma prinda somnul.
Ma ridic si cer o bere. O iau si ies afara, ca sa pot fuma o tigara. Intunericul este deja rece si parcarea pare si mai aglomerata. Dintr-un microbuz coboara un grup de asitici galagiosi care se indrepta spre unul din localurile de peste drum. Imi sting tigara si intru, tocmai la timp. Ciorbele au fost asezate pe masa si aburul cadut mioase foarte bine. Mancam in viteza, tacuti.
Traian isi termina portia si iese afara. Mi-a zis ca vrea sa se intinda un pic in masina.
Platesc si pe cand ma pregatesc sa plec, usa se deschide larg si sala este aproape umpluta de grupul de asiatci pe care l-am vazut ceva mai devreme fara. Sunt foarte galagiosi si o parte par bauti. Ma gandesc ca poate n-au gasit locuri si fiindca stau la o masa la care incap cel putin patru persoane, ma ridic sa le fac loc. N-apuc sa-mi termin miscarea, cand barbatul care statea cu spatele la masa de alaturi, intr-un grup de rusi, se intoarce catre mine si imi spune apasat, in engleza :
-Please, sit down, sir! Va rog sa va asezati, domnule!
A fost perfect politcos, dar tonul a sunat a comanda. Din privirea incruntata pe care o arunca grupului de asiatici, probabil chinezi, inteleg ca vrea sa raman ca acestia sa nu aiba unde sa se aseze si sa plece. Ostilitatea fatisa fata de asiatici ma uimeste. Grupul ezita, cu zambete stinghere pe fata si pana la urma, simtind ostilitatea celor din sala, se retrage.
Barbatul mi se adreseaza din nou:
-Thank you! Multumesc! spune, fara sa astepte raspunsul meu si se intoarce cu fata spre masa lui.
Nu ma simt deloc confortabil pentru situatia creata. Desigur ca nu este politically correct episodul, dar pana la urma am consimtit fara sa vreau la el. Oricum, consideratiile astea sunt total deplasate, dat fiind locul in care suntem, ma gandesc eu in timp ce ies pe usa si ma indrept spre masina parcata la coltul cladirii.
Pornim motorul si vad ca unul dintre faruri are becul ars. Schimb becul pe bajbaite, pierzand ceva vreme sa gasesc un surub cazut in iarba care s-a umezit din cauza racorii nocturne. Ma sui in cele din urma in masina si pe intuneric ma descalt si ma strecor cumva in sacul de dormit, cu bancheta data pe spate. Simt ca drumul a inceput sa coboare si dunt destul de multe serpentine, dar Traian conduce uniform si fara graba. Inchid ochii si incep sa ma incalzesc, in asteptarea somnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu