Omul cu umbrela sta intepenit pe trotuar cu rigiditatea specifica unei statui turnate in metal. Trec prin fata lui si ma opresc sa-i studiez chipul. E putin mai inalt decat mine si pe umar poarta o cutie patrata, prinsa cu o curea lata, probabil un sevalet cu o trusa culori, asa ca imi inchipui ca statuia reprezinta un pictor. Chipul cu teasta plesuva are o expresie de veselie tampa, sau asa mi se pare mie fiindca nu m-am trezit de-a binelea, desi m-am dat jos din pat de mai bine de o ora si am facut un dus prelungit, care sa compenseze lipsa celui de ieri, peste care am sarit de lene si apoi din cauza ciudateniilor intamplate. Am iesit din hotel lasandu-l pe Traian adormit.
Ezit in fata statuii omului cu umbrela daca sa o iau pe bulevard in sus sau sa pornesc pe aleea din spatele lui. Ma hotarasc pentru alee si ma apropii de chioscul in vitrina caruia se vad dulciuri, bere, sucuri si tigari. Intreb de cafea si vanzatoarea imi arata niste plicuri de Nescafe. Aprob dand din cap, resemnat ca trebuie sa ma intorc la hotel sa mi-l prepar. Femeia imi face semn spre un pahar si in cele din urma pricep ca se ofera sa-mi incalzeasca niste apa. Aprob cu mare entuziasm amabilitatea si ii las zece ruble in plus fata de de pretul plicurilor de cafea, pe care da sa-i refuze. Ma indepartez multumindu-i si zambind, asa ca accepta in cele din urma mica rasplata pentru prepararea instanta a cafelei instant.
Imi aprind o tigara si realizez ca n-am mai avut parte de o cafea calda dimineata de cateva zile. Merg agale, cu paharul de plastig frigandu-mi degetele, privind distrat sirul de chiscuri la care se vand tot felul de nimicuri. Orasul pare inca adormit pentru o dimineata de luni. Nu-mi dau sema cat de aproape de centru suntem, poate asta este explicatia pentru lipsa de miscare. Poate agitatia este in zonele comerciale sau industriale. Soarele straluceste , dar nu este destul de puternic pentru a incalzi in zonele cu umbra, asa ca trec pe trotuarul in care razele caldute ma ajuta, impreuna cu cafeua, sa ma dezmortesc.Am vazut undeva pe Internet ca a exista un record de frig in timpul verii de doar +3 grade Celsius in luna iulie.
Dupa un tur de vreo douazeci de minute ma intorc la hotel. Urc in camera si deschid cu grija usa de la balcon. Traian da semne ca s-ar trezi, dar nu-l grabesc. Ies pe balcon si imi mai aprind o tigara. Un stol de porumbei se muta de pe streasina de deasupra mea pe celalta parte a acoperisului curtii interioare. Jos, langa Dacia noastra, au mai aparut cateva masini si de la una din ferestrele deschise se aude un telefon sunand si voci. Probabil este un birou in care personalul a inceput o noua saptamana de lucru.
Intru in camera si miscarea perdelei il trezeste de-a binelea pe Traian. Mormaie ceva. La inceput nu inteleg, apoi imi dau seama ca vrea sa stie cat e ceasul.
-Noua jumate, raspund.
-Mama, cat am dormit! se mira el, abia stapanindu-si un cascat apoteotic.
-Foarte bine, zic eu, aveai nevoie. Si eu am dormit destul de mult. Dar din pacate, nu pot sa dorm cat dormi tu.
-Ce facem azi? Te-ai gandit ce filmam? Vrei sa ne intalnim cu aia de ieri, cu tipul cu potofelul? Ca vorbeau engleza si poate ne mai arata ei locurile.
Nu sunt foarte hotarat daca vreau sa ma prin in sarada cu episodul din trecut.
-Daca n-avem altceva, ii sunam, ma echivez eu.
Dupa ce trece si Traian pe la dus, mancam ceva in graba si coboram in strada. Fac cateva fotografii cu omul cu umbrela. Fara vorbe, pornim in directia podului. De pe partea celalta a strazii, cineva ne face semne din mana.
-Aaa, uite-, ei sunt! Aia de ieri! Cu portofelul.
Realizez ca pe partea celalta Alexandr, sau eu cu zece ani mai tanar, imi face semne, alaturi de inca doi baieti si doua fete. Ne apropiem de cvintet, care pare foarte bcuros sa ne intalneasca. Fac cunostinta cu restul grupului si doua chestiuni imi atrag imedit atentia, conectand-ma din nou la starea de tensiune psihica de care am fost asa de bucuros sa scap ieri. In primul rand, Alexandr, care nu numai ca seamana foarte bine cu mine acum zece ani, si-a pierdut portofelul de ori intr-o luna, exact ca si mine, dar mai are si o pritena subtirica, draguta, bruneta, cu parul lung, cu care parca totusi nu e impreuna, exact cum eram eu cu Adina, prietena mea de acum zece ani, cu care eram destul de rece in public. Atat ca pe prietena lui Alexandr n-o chema Adina, ci Anastasia. Minunat, ce asemanare mai mare se putea fie!? Ca Anastasia sa fie studenta la farmacie? Ei bine, nu e la farmacie, e la medicina. Suficient de asemanator? Sincer sa fiu, nu ma asteptam sa ma intalnesc cu mine insumi, in Siberia...
Astept ca Traian sa gaseasca un sfarsit coerent pentru filmare si ne retragem, pretextand ca mai avem de filmat si alte lucruri, dupa ce le las numarul de telefon si promit sa ne vedem maine, ca sa ne luam ramas bun inainte de a parasi Krasnoyrask-ul.
Pornim in directia opusa si dupa vreo zece minute de mers ajungem in dreptul unei fantani arteziene relativ mici, dar cu totul neobisnuite. O bila de piatra cu diametrul de aprope un metru se invarte sustinuta la suprafata de un suvoiul de apa sub presiune, intr-un mod neverosimil. Copii insotiti de parinti se joaca strecurandu-si mainile sub bila, in micul spatiu pe care il lasa suvoiul ce sustine bila pe oglinda de apa. Imi strecor si eu mana sub bila, cu oarecare teama. Daca cumva suvoiul de apa s-ar opri sau si-ar scadea putin presiune, bila ar cadea si degetele oricarui curajos ar fi zdrobite. Sunt impresionat de realizarea inginereasca si cand dau sa plecam mai departe, privirea imi este oprita de cea a unei tinere blonde, destul de voinice, care sta pe garduletul metalic din apropiere fantanii arteziene.
Pentru ca vad ca ma priveste insistent, o salut in engleza. Imi raspunde scurt.
-Esti din Krasnoyarsk? o intreb.
Fata raspunde destul de greu in engleza, dar se descurca. Ma prezint si aflu ca o chema Galina si ca da, locuieste in Krasnoyarsk. Are o strangere de mana puternica, pe masura trupului solid, mai mult decat atletic. O intreb daca este ocupata si daca nu are timp sa ne insoteasca prin zona, eventual sa ne arate locuri care merita filmate. Galina accepta imediat asa ca pornim condusi de ea. Oare iar am noroc chior ca fata asta sa nu aiba momentan alta ocupatie ? Ii explic in timp ce mergem despre calatoria noastra si filmul pe care vrem sa-l facem. Galina aproba monosilabic si cand termin ce am de spus, ma surprinde zicandu-mi ca este si ea jurnalista si mai mult decat atat, fosta vice-campioana nationala la inot. Asta explica statura ei masiva. Dar nu si norocul meu, adica sa dau intamplator peste un personaj atat de interesant pentru film. Deci pana la urma sunt foarte norcos, sau cineva nevazut ma ajuta? Cred ca la un moment dat voi afla, binenteles, numai sa ma tina nervii pana atunci, cu atatea coincidente pe ora si metru patrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu