Traian se indeparteaza cu camera de filmat spre drum, sa prinda un cadru mai larg. Intre timp, deschid capota sa las motorul sa se raceasca. Pe undeva sietemul de racire trebuie sa aiba o fisura, pentu ca pierd apa in mod constant. Nu e o mare problema ata vreme cat o copletez la timp, adica aprope in fiecare zi, in functie de distanta parcursa. Imi aprind o tigara si ma intorc in spate, spre vocile care vin dinautrul casutei de lemn.
Doi barbati si un copil se apropie de mine si le remarca curiozitatea de pe chipuri. Salut si aoamenii imi raspund aproape timizi. Se vede de la o posta ca sunt strain, la fel si masina, cu siguranta nemaivazuta pentru ei. Unul dintre barbati, gras, paros si tuciuriu, transpirat in maieul care se bombeaza pe burta de femeie insarcinata, se ocupa de gratar si inteteste focul punand niste carbuni dintru-n sac de panza. Pare ca este patronul, sau cel putin omul care se ocupa de popas. Celalalt barbat este uscat si imi face impresia ca este tatal baiatului, care are in jur de 13-14 ani. Se uita la motor si murmura ceva cu voci soptite. In cele din urma ma intreba de unde sunt. Cand aud de Romania se mira din nou, pe acelasi ton scazut.
Il strig pe Traian si ii vad ca tatal si fiul tresar si dau sa se indeparteze. Par un pic speriati. Am strigat tare si pe langa ei, mci si firavi, sunt mult mai inalt si mai solid. As putea spune ca este prima dta de cand sunt in Rusia cand simt ca impun respect prin simpla mea prezenta fzica. Amuzant, dupa toate sperieturile pe care le incerc aproape zilnic. Le fac semn ca pot sa stea sa se uite cat poftesc. Ma duc spre barbatul negru si paros, nebarbierit si cu chelie. Pete de sudoare se intind pe maieul murdar. Il intreb daca mai face saslik. Imi raspunde mai mult dand din cap. Cat costa, il intreb. 150 de ruble portia.
Traian ajunge langa masina si incepe sa filmeze, lucru care ii face pe tata si fiu sa fie si mai timizi. Prind totusi curaj cand incerc sa-i antrenez intr-o discutie despre masina, aratandu-le elemente de la motor, pe care ei le identifica in ruseste, ca la scoala :
-Electromotor, zic aratand cu degetul electromotorul stricat.
-Tramplior, raspund la unison cei doi.
-Tramplior, repet ca sa retin cuvantul. Ni rabotaiet! Nu functioneaza!
-Radiator! adaug indicand radiatorul.
-Radiator, ingana duetul.
-Toje problem. Tot problema. Voda.... Apa, spun si suier usurel ca sa imit aburii si cu degetul fac o miscare circulara prin care sa indic ca se evapora.
Duetul da din cap la unison.
-Vrei saslik ? ma intorc eu spre Traian.
-Da, imi raspunde din spatele camerei.
Dau comanda de doua portii. Grasul tuciuriu intra in casa si se intorce cu doua tepuse, gata pregatite, pe care se insiruie bucati de carne si legume. Stiindu-se filmat, intra in joc si face toate miscarile incet, teatral, ca sa ii dea ragaz lui Traian sa-l filmeze.
Sunt foarte multumit de filmarea spontana. Un popas pe drum in care vorbim cu calatori obisnuiti. O scena foarte reala, o bucata de cotidian in Siberia, asa cum mi-am dorit. Tatal imi spune ca el este soferul camionului si ca l-a luat pe fiul sau in calatorie ca sa-i tina de urat la drum, caci are de mers vreo doua mii de kilometri. Multi soferi de cursa lunga fac asa, calatoresc uneori cu sotia sau cineva din familie. Acuma, de cativa ani, nu mai sunt probleme la drum, dar mai demult raketii erau peste tot, ieseau la drumul mare si jefuiau camioanele cu marfa. Ca in Evul Mediu, cand talharii pradau caravanele.
Cei doi se pregatesc de plecare. Ne luam rams bun si tandemul de cursa lunga se suie in cabina camionului, care se urneste greoi si se taraie spre sosea, starnind praful.
In asteptarea saslik-ului fac puntina ordine printre lucrurile aruncate prin masina. Cand grasul in maieu ne anuta ca sunt gata, intram inautru si ne asezam la una din cele cateva mese modeste. O femeie, probail sotia, ne intreba dca mai dorim ceva. Cer apa mineral si ne apucama sa macam in tacere. Saslikul e gustos, poate carnea de porc este putin cam grasa, dar legumele coapte de pe tepusa compenseaza grasimea. In timp ce ma stardui sa mesteccat mai incet, imi dau sema ca mancam foarte nesatos, mai mult hrana rece si legumele si fructele cu care sunt obisnuit zilnic incep sa-mi lipseasca. Nu e de mirare ca hrana nepotrivita si lipsa de somn incep sa se simta din ce in ce mai mult, accentuand starea de oboseala cronica.
In timp ce desprind o bucata de rosie si o felie de cepa coapta de pe tepusa de lemn, simt ca cineva s-a oprit in pragul usii si intorc reflex privirea intr-acolo. Barbatul carunt cu aparatul foto sta in prag, cu un zambet larg pe fata. Isi fereste privirea si se apropie de tejghea, unde schimba cateva cuvinte cu femeia. Nu inteleg nimic si nici nu ma pot concentra la discutie. Stradania de a parea calm imi consuma toate resursele. Minutul pe care il petrece omul cu aparatul foto la tejghea se dilata incrdeibil. In cele din urma pleaca, cu acelasi zambet stingher pe fata.
Rasuflu si imi termen de mestecat imbucatura care nu mai vroia sa alunece pe gat. Acum nu mai am nici un dubiu. Tipul cu aparatul ar fi trebuit sa fie la cel putin treizeci de kilometri undeva inaintea noastra, caci au trecut mai mult de patruzeci de minute de cand ne-a depasit cu masina. Probail i s-a parut ca ne-a pierdut si s-a intors sa verifice pe unde suntem. N-avea nici un motiv sa se intoarca din drum. N-am trecut prin nici o intersetie majora de la Novosibirsk incoace si pana la urmatoarea localitate mai sunt vreo 50 sau 60 de kilometri. N-avea cum sa se piarda si sa se intorca pentru ca s-a ratacit, el si cu colegul din dubita alba. Pur si simplu s-a intors sa vada unde am ramas. Ma asteptam sa fie ceva mai discreti urmaritorii nostri. Ori sunt nepriceputi la filaje, ori ne considera prea neimportanti ca sa se ascunda mai bine, ori vor sa vedem ca ne urmaresc. Mi-ar placea foarte mult a doua varianta. Dar nu eu aleg. Pot doar sa aleg sa nu mai inghit ultima bucata de carne, care sigur mi-ar sta in gat. Brusc, mi-am pierdut toata pofta de mancare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu