K 13 - Smatri kakoi exponat!

Imi aprind o tigara si cobor putin geamul. Faptul ca sunt trezit de pe la 5 dimineata face ca ziua sa para extrem de lunga. Este in jur de 4 dupa–amiaza, deci au trecut aproape 12 ore in care n-am avut parte de o pauza adevarata. Am mancat din nou din mers, din cutia galbena. Suntem morcoviti amandoi, obositi si tensionati. Drumurile proaste si spaima de controalele politiei ne taie orice elan. Am renuntat pentru moment la ideea de a filma, cel putin pana la Urali, de unde se considera ca incepe Siberia. Vrem doar sa ajugem la timp la Ekaterinburg, sa ne facem reghistratia si sa stam si noi in niste conditii normale, la hotel.
Drumul, dupa cateva serpentine nehotarate, urca in varful unui deal si trebuie sa incetinim in dreptul unui sens giratoriu aflat chiar pe culme. Un politist foarte tanar dar cu aceeasi incruntare standard de reprezentant al autoritatii rusesti pe chip, ne face semn sa oprim. Ma pregatesc instinctiv pentru un nou frecus. In timp ce scociorasc printre hartii dupa actele masinii, politistul cerceteaza din priviri interiorul masinii. Ii intind toate hartoagele pe care le-am gasit, dar face semn ca-i trebuie numai talonul. Studiaza cu atentie numarul de imatriculare si il compara cu cel inscris in talon. Ma gandesc ca pentru el semnele alfabetului latin ar putea fi aproape desene, cum sunt pentru mine cele ale alfabetului rusesc. Am timp sa constat ca de fapt pare oarecum temator si nu-mi vine sa cred ca noi, doi straini obositi si pleostiti am putea fi vreo amenintare pentru el, care are si un impresionant pistol-mitraliera pe piept. Nu ma pricep la arme, dar atata stiu sa-mi dau sema ca este un pistol mitraliera si ca este adevarat. Eu unul am ca singura rma defensiva un spray paralizant probabil expirat ascuns intre niste carpe in buzunarul de la portiera masinii. Care in loc sa ma relaxeze, ma streseaza pentru ca este de fapt interzis sa ai asa aceva la tine in Rusia, sau cel putin la vama am senzatia ca facea parte din lista obiectelor interzise.
In total controlul dureaza cam un minut si ne stapanim cu greu uimirea si eu si Traian cand tanarul inarmat cu pistol-mitraliera ne face semn sa pornim mai departe. N-a vrut decat talonul. Nici vorba de vreo incercare de a ne stoarce de bani. Mia de dolari de la prima intalnire se arata exact ceea ce era – un bluff, o cacealma! Iar noi ne-am lasat intimidati si am dat spaga, modesta ce-i drept, dar spaga! Pana la urma 20 de dolari insemna 20 de litri de benzina, sau mancare pe o zi, la bugetul nostru.
Suntem dintr-o data foarte veseli, ca si cum am fi reusit o mare realizare. De fapt a fost doar un control normal, dar noua ni se pare ca am indeplinit o actiune de succes prin simplul fapt ca nu ni s–a intamplat, cum era si normal, nimic rau.
- Deci asa ar trebui sa fie un control. Dai talonul si permisul, ti-l verica si salutare! Te duci mai departe. Ei isi vad de treba lor, tu iti vezi de drumul tau, rezuma Traian. Ce prosti am fost!...
- Da, ne-am speriat bine in ieri seara! completez eu, de parca ar mai fi fost nevoie. Lasa, mai adaug, m-am gandit sa–i spun episodului cu politistii ceva de genul « VTRR - Vaccinul de Trezire la Realitate Ruseasca – Obligatoriu - Pret : douaj’ de dolari ».
Traian rade pe sub mustati.
- « Vaccinul de Trezire la Realitate », repeta el amuzat. E buna asta ! Scrie-o acolo ! Scrie la caiet, ma indeamna, referindu-se la caietul pe care incerc sa-mi tin insemnari despre calatorie.
-Pai nu ?! continui eu pe ton de gluma. Intri fraier, te vaccineaza baietii direct de la intrare, asa, prieteneste, sa te trezesti, sa fii pregatit mai incolo... Un servicu care nici nu costa asa de mult. Mai incolo cine stie la ce mai puneam botul ? Si de fapt nici nu te poti supara pe ei. Asta este stilul rusesc, ei se simt datori sa incerce sa te pacaleasca. Daca le iese, bine pentru ei ! Daca nu - nu te supara, frate ! Cam asa fac rusii, mi-au povestit mai multi. E un fel de sanctionare obligatorie a prostiei. Se vede bine de tot la Ilf si Petrov. Merg baietii, Ostap Bender si gasca lui si ii fraieresc pe toti, cu tupeu maxim. Ai citit « Vitelul de Aur » ?
- Nu mai stiu. Parca. Da’ nu mai tin minte.. Mai zi-mi despre ce era vorba, face Traian, vizibil inviorat.
- Pai povestea e la cativa ani dupa Revolutia din Octombrie. Rusia isi pune la punct sistemul sovietic, toate activitatile sunt incadrate in planuri de partid. Si e un smecher care n-are chef de lucru, Ostap Bender adica, care isi propune sa dea o mare lovitura si s-o stearga in Brazilia, la Rio de Janeiro. Asta este visul lui, pe care-l povesteste la toata lumea, si cu care ii ademeneste pe vreo doi cu care face echipa. Si circula cu o masina la un moment dat si se dau ca facand parte dintr-un echipaj inscris la o cursa. Cursa sovietica, bineteles. Autoritatile, pentru ca ei intotdeuna se leaga de chestia asta cu structurile de partid, habar n-au. Ca sa nu se faca de ras sau de frica sa nu fie sanctionati ca nu s-au pregatit cum se cuvine, toti se grabesc sa le dea cazare si de mancare. Nu sunt ei foarte siguri, dar prefera sa nu riste. Si Bender zice, ca sa explice unde sunt aialalti partcipanti, ca ei sunt masina fruntasa, si ca sunt cu o zi mai devreme inaintea celorlalte echipaje. Si la plecare, le tot striga slogane de genul « Tovarasi, sa zdrobim cu automobilele imperialiste gropile drumurilor sovietice ! ». Si toti repeta in cor, fara sa se prinda ca de fapt astia isi bat joc de Soviete si tot sistemul.
- Haios, zice Traian. Chiar nu mai stiu daca am citit sau nu.
- Si au mai scris si « Dousprezece scaune », dar pe asta n-am apucat s-o citesc nici eu.
O intersectie cu indicatoare ne intrerupe conversatia. Traian incetineste ca sa ne putem orienta, caci intersectie are si un viaduct si marcaje pentru mai multe directii. Este prima intersectie mai complicata de pana acum si faptul care are indicatoare ne zapaceste, in loc sa ne lumineze. Ne-am obisnuit sa mergem pe ghicite, normalitatea pare ciudata. Continuam sa rulam incetisor, pentru ca vad mai in fata masini oprite pentru control de catre politie. Veselia incepe sa se dezumfle usurel.
- Cam desi, colegii, spun eu ca sa rup tacerea brusca.
- Ce colegi ? face Traian.
- Colegii, politaii, asa le zic eu – colegi.
- Ihim, maraie Traian apropiiindu-se de Bastoanele Caudine, care opresc selectiv masinile din coloana.
Din reflex, avem deja pe fata inexpresivitatea pentru control. Se pare ca asa e cel mai bine, sa nu fii nici vesel, nici trist, nici prea relaxat dar nici prea politicos. Cat mai comun, daca se poate. Mutrele comune poate ne-ar iesi, dar masina noastra, hiper-comuna in Romania, aici este o raritate. Sare in ochi mai ceva ca un Ferrari rosu !
Suntem opriti, bineteles, si asteptam bovin apropierea politistului, sau militianului, care de data asta este un barbat solid, spre saizeci de ani, cu figura extrem de ruseasca, bronzata puternic. Maxilare si pometi patrati, ochii albastri usor alungiti si privire patrunzatoare, umbrita de cascheta cu calota imensa.
Ne da « buna ziua » si intinde mana dupa acte. Raspundem ca la scoala si asteptam rezultatul verificarii.
- « Dacia », citeste rar dar clar.
- Da, da eu din cap si ma surprind intr-o atitudine de servilitate canina. Daca as avea si coada, cu siguranta as da din ea. Drace, ce talent de dresori au politisii rusi ! Da’ si eu cred ca sunt de soi bun, ca prea prind repede !
- Cluj-Napoca, mai silabiseste politistul. Rumunie – Romania.
- Da, dau eu din cap si din coada invizibila. Dialogul asta poate sa fie de bine sau poate sa fie de rau. Na, ca sunt si expert in filosofie ardeleneasca !
- A kto Walter ? Si cine-i Walter ? intreba privindu-ne pe amandoi.
- Ia Walter ! Eu sunt Walter, raspund ca la catalog.
- Walter, ti Rumun ili Nemetk ? Walter, tu esti roman sau neamt ?
Intrebarea suna extrem de prietenoasa, dar nu mai demult decat aseara am avut o experienta neplacuta cu un dialog care a inceput foarte amical si a iesit nasol. In plus, rusii nu s-au prea iubit cu nemtii, iar de la Al doilea Razboi Mondial incoace chiar sau urat apoteotic, asa ca ma incordez fara sa vreau, procesand cu repeziciune situatia ambivalenta. Ori omul vrea sa fie ambil cu un neamt in virtutea unei politeti care sa arate lipsa de ranchiuna, ori fix se va lega de chestia asta si incepe puricatul, un mic represaliu ca sa nu uitam cum stau lucrile si cine cat a suferit.
- Rumun, Rumun, dau eu raspunsul cat pot de convingator. Tolika otet moi batiuska nemetk – Numai tata bunic meu neamt - imi aduc eu aminte de originile incerte ale familiei mele si privindu-i chipul il asociez cu cel al unui bunic, asa cum ma priveste fara ocolisuri.
Oftez resemnat cand imi face semn sa ma apropii de el si fiindca studiaza cu mare atentie actele din mana ma intreb ce-o mai fi vrand sa verifice. Cobor din masina cu coada intre picioare si ma duc langa el, framantat de nedumeriri. Politistul-bunic este adancit in studiul talonului, secondat de un coleg mult mai tanar, subtirel si caraghios sub cascheta larga, care pe capul lui aduce a umbrela de soare. Fluturand usurel talanol roz al masinii, miscare care face sa i se legene bastonul reflectorizant alb-negru pe snurul agatat la incheietura, imi face semn sa ridic capota motorului. Deschid capota si astept plin de incordare sa vad ce cauta privirile politistilor care matura profesionist motorul. Politistul cel mic da roata masinii si o cerceteaza si de pe latura dreapta. Simt cum de incordare incep sa transpir sub soarele care straluceste din nou ce putere. Politistul de categorie usoara se indreapta apoi de spate cu mainile in solduri, nedezlipindu-si privirea pe motor. Cu un gest teatral isi impinge cu bastonul cascheta pe ceafa, dupa care exclama cu o intonatie si o mimica leit ca-n filmele rusesti :
- Smatri kakoi exponat muzei ! Ia te uita ce exponat de muzeu !
Un ranjet de usurare mi se lateste pe fata si dau din nou prietenos din coada, cand bunicul-politist imi intinde talonul spunandu-mi :
- A avto, skolika let ? Dvadtiati dva ? God vosem-vtaroi, da ? Cati ani are masina ? Douazeci si doi ? Din optzeci si doi, da ? intreaba referindu-se la anul de fabricatie.
- Da, adaug, ocin stara ! Da, foarte veche !
Politistul da din cap aprobator-admirativ-amuzat si ma intreaba incotro mergem. Ii spun cu o ultima urma de emotie Ekaterinburg, iar el ma mai intreaba daca am harta. Am, ma descurc, ii raspund, dar el imi cere sa i-o aduc. Cu harta intinsa pe capota masinii, lasandu-i sa astepte pe soferii opriti inatea mea, imi arata cu degetul localitatea urmatoarea, dau din cap ca da, si el apoi imi spune ca trebuie sa ma intorc inapoi. Ce smecherie o mai fi si asta ? Alta fenta ruseasca ? De abia cand imi spune ca dupa ce merg inapoi inca vreo 5 kilometri trebuie s-o iau la drepta, in directia Samara si de acolo sa fiu atent la indicatoare ca drumul este mai scurt si nici nu mai trebuie sa intru in oras, respir din nou. Ma intreba daca am in inteles. Da, da, raspund si omul imi strange mana cu putere. Are o mana zdravana, mare si cinstita. Ii multumesc si pret de o clipa il privesc pana in adancul ochilor, care imi confirma cu limpezimea lor ca pot sa am incredere in sfatul lui.
Intoarcem masina, atenti sa nu facem vreo gafa care sa strice toata buna intelegere cu poltistii cei binevoitori-de-adevaratelea si pornim cu viteza perfect regulamentar inapoi. Un pamant rosu straluceste in soare puternic de dupa-amiaza, in pantele prin care este taiata soseua.In sfarsit, ne-a mai venit inima la loc si suntem din nou veseli si increzatori in reusita calatoriei. Revizuiesc in minte sirul de evenimente rusesti de pana cum si ajung la concluizia pe care i-o impartasesc si lui Traian :
- Pana la urma nu-i rau : cu distanta stam aproape bine, ne-am dumirit cam cu e cu contoalele de politie si pe langa benzina deocamdata n-am cheltuit decat douazeci de dolari in plus. Adica rezonabil pentru un scurt instructaj despre cum te poti descurca si cu politistii pusi pe jecmaneala, nu crezi ?
- Mmm, cam da, puteam sa nu-i dam nici pe aia, face Traian.
Acum ne simtim destul de curajosi si fermi amandoi, dar ieri sera am fost foarte fericiti ca am scapat numai cu douazeci de dolari « taxa de fraieri ».
- Da, puteam sa nu-i dam, da’ acum asta e, bine ca n-am pus botul la mai mult. Mai rezisti cu condusul ? Ca pana la urma ai dormit mai putin decat mine.
- Da, ma, mai rezist. Ti-am spus ca-s obisnuit sa conduc mult, si cate 24 de ore. Mai ales cand avem de mers la concerte mi se-ntampla sa am alte chestii de facut si n-apuc sa dorm. Si sunt obisnuit si sa dorm in masina.
- Pe mine dormitul in masina ma cam rupe. Daca nu pot sa ma intind, ma simt foarte obosit. Ma dor muschii. De aia am si luat cortul, chiar daca nu stam la hotel, sa ne putem intinde.
- Pai sigur ca in cort e mai bine, dar ti-am zis, nu ma deranjeaza sa dormim in masina. Si cand punem cortul eu am parca tot timpul un fel de grija, mi-e teama sa nu vina careva sa umble la masina. Asa, cand dormi in masina, macar esti mai in siguranata.
- Intr-un fel da, aprob eu, dar daca chiar vrea cineva sa se lege de noi, tot se leaga. Numai ca trebuie sa fie chiar tampit sau disperat, ca eu cred ca se vede ca nu s-alege cu mare lucru. Atata ca doar camera de filmat mai bate la ochi. Bani nu tin prea multi la mine, si cardul daca mi-l fura il pot bloca. Trebuie numai sa sun la banca in Romania. Normal ca ar fi foarte nasol daca ni l-ar fura, nici n-am intrebat daca pot scoate bani direct de la banca in Rusia. Cred ca ar fi destul de complicat, dar probabil daca imi face cineva un transfer din contul meu in cont aici atunci pot. Pana la urma tot raul e spre bine, daca nu blocam cardul n-ajungeam sa-i fac imputerncire Laurei ca sa poata opera in contul meu. Las’ ca toate se aranjeaza! mai spun si termin finalmente analiza situatiei.
Drumul incepe sa urce usor, panta este aproape isesizabila, dar se simte apropierea de Urali. Dupa Urali trebuie neaparat sa filmam constant, caci de acolo incepe Siberia. Trag nadejde sa putem sa filma si ceva prin Urali, ar fi cam ciudat sa facem un film despre traversarea intregii Siberii, care sa se cheme « Hello, Siberia! » fara cel mai important reper geografic de la vest. Ei, om face cumva, din cate ma stiu sunt destul de norocos si in situatii de criza chiar gasec solutii, filozofez eu in gand, in timp ce cobor geamul si-mi aprind o tigara. Curentul de aer trage fumul inspre inafara, in timp ce ma concentrez sa ascult cu « trage » motorul. Trage, cam prost, dar trage.