Cand ma trezesc amortit de frig si intepenit din cauza pozitiei incomode tocmai se lumineaza de ziua. Este aproape sase dimineata. Nici o miscare in jur. Traian doarme cu tampla lipita de portiera, acoperit vag cu o haina de ploaie.
Cobor cu grija din masina. Ma tin destul de greu pe picioarele amortite si frigul diminetii ma trezeste brusc. Usa cladirii in fata careia am parcat este tot inchisa. In parcare aceleasi doua remorci pe care le-am vazut aseara stau intepenite pe asfatul crapat, pe care se vad o multime de pete de ulei. Un morman de pietris din care ies fiare ruginite si pe care au crescut burieni face ca locul sa para abandonat. De o parte si de alta a drumului, aceleasi palcuri de padure care au devenit deja obisnuita pentru privire.
Imi aprind o tigara si imi amintesc cum la un moment dat m-am trezit auzind-mi, ca si cum as fi avut un stetoscop in urechi, haraitul propriilor mei plamani si mi-am spus ca trebuie sa ma las de fumat inainte sa adorm din nou. Sunetul mi-a fost foarte clar si mi-l aduc aminte cu acuratete, iar ceea ce s-a intamplat aseara, cu masinile care care ba stateau in urma mea fara sa ma depaseasca, ba ma depaseaua ca sa se intoarca din drum creeaza o stare ciudata in mintea mea, ca si cum as fi intr-un episod din Zona crepusculara. Siberia incepe sa devina ciudata.
Un firicel de fum se iteste pe un horn stramb si ruginit, in capatul remorcii mai indepartate, care este un fel de rulota de genul celei in care stau muncitorii in zonele in care nu exista cazare. Ma apropii incet de ea, nehotarat. Daca iese fum, ar trebui sa fie cineva pe acolo. Cand ajung in dreptul usii, care este intredeschisa, vad ca interiorul este amenajat cu mese si scaune prinse in podeaua acoperita cu linoleum verde, uzat, ca si cum ar fi o cantina pe roti. Intru si nu vad pe nimeni, dar aud ceva care aduce a radio de undeva din fundul remorcii, unde mai este un fel de tejghea cu o usa in spate. Ma apropii incetisor si ma opresc la cativa pasi de usa prin care se aude radioul. Ezit putin, apoi ciocanesc intr-una din mesele prinse in podea, pe care stau stinghere niste seturi de plastic alb cu rosu, pentru sare si piper. Cu siguranta este un loc unde se poate manca pe marginea drumului, ori pentru soferii care calatoresc prin zona, ori pentru oameni care lucreaza pe acolo. Nu se simte nici o miscare asa ca mai ciocanesc o data. Imi dau sema ca nu stiu cum as putea intreba daca este cineva acolo, dar nu mai este nevoie, caci o femeie cu un halat alb, peste care are o vesta albastra, matlasata, ca cele purtate de muncitori pe santiere, se arata pe usa intredeschisa. Salut si femeia imi raspunde usor nedumerita, probabil pentru faptul ca sunt un strain ajuns in zona la o ora atata de matinala. Intreb daca este cafea si femeia imi raspunde, dupa o scurta ezitare ca da. Ii cer doua cafele si astept in timp ce femeia dispare dupa usa. In scurta vreme se intoarce cu doua pahare de plastic, ii platesc si plec, urmarit de privirea ei lunga. Cu siguranta n-a mai vazut straini de multa vreme prin zona. Cred ca cel mai mult atrage atentia hanoracul meu rosu. De obicei oamenii de prin zona poarta haine de culori inchise sau de camuflaj militar.
Nici pe sosea nu se vede inca miscare. Ma duc langa masina si vad ca Traian doarme in continuare. Geamul se abureste usor acolo unde intalneste respiratia lui. Este deja mai frig ca de obicei, poate pentru ca incetul cu incetul am urcat mai spre nord. Suntem undeva intre pararalela 55 si 60, cu cel putin 1000 de kilometri mai la nord decat Romania. Imi beau cafeua, foarte dulce dupa obiceiul rusesc, caci rusii nu prea beau cafea si apoi o beau si pe a doua, caci Traian nu da semne ca s-ar trezi si stiu ca oricum nu prea bea cafea. Ma mai invart vreo zece minute in jurul masinii si pana la urma ma hotarasc ca ar fi mai bine, daca tot m-am trezit, s-o luam din loc.
Ciocanesc usor cu degetul in geam si Traian deschide ochii. Aud un geamat infundat, de om obosit, inca buimac de somn.
- Traiane, iarta-ma ca te-am trezit ! Ajuta-ma te rog sa pornim masina, s-o luam din loc ca eu unul nu mai pot dormi.
- Ce sa fac? intreaba Traian inca adormit, dar straduindu-se sa priceapa ce-i spun cat poate el de vigil in momentul asta. Sa trec la volan?
- Nu, hai numai sa iei borna de pe baterie cand porneste si dupa aia poate mai reusesti sa dormi. O sa conduc eu.
Imi pare rau ca trebuie sa-l trezesc, somnul a devenit foarte pretios pentru amandoi, dar din cauza defectiunii de la electomotor, pornitul masinii se face acum in doi. Traian coboara cu greutate si il vad ca se indeparteaza spre niste tufisuri.
- Cheia, unde e cheia? intreaba cand se intoarce. Se refera la cheia de 10 cu care trebuie stransa borna pe baterie.
- Vezi ca e acolo, pe marginea de sub capota.
- Gata, zice Traian dupa ce slabeste surubul.
Parca am porni un avion, ar mai trebui sa ma intrebe de presiunea la ulei.
- Gata, zic si eu dupa ce moroul porneste scuturandu-se din cauza frigului. Hai sus! Sa inchizi capota de tot!
In timpul zilei, cand e foarte cald, las de obicei capota mortorului intredeschisa, sprijinita de cu un tricou murdar impaturit, ca sa se raceasca mai bine. Aerul care trece prin radiator pe langa motor iese mai usor si racirea este mult mai eficienta. Cosmin m-a invatat smecheria asta inainte de plecare. Avantajul la Dacie este ca se poate face chestia asta, pentru ca fata de masinile de model mai nou, capota se deschide spre in fata si nu spre parbriz. Daca ar fi invers, manevra ar fi foarte riscanta, pentru ca orice pala de vant ar putea da capota peste cap, blocand vederea prin parbriz, sau putand chiar sa-l rupa din balamale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu