Noaptea a trecut ca de obicei, Traian a condus pana cand l-a luat si pe el somnul, in timp ce eu am adormit mai devreme. Suntem aprope de Novosbirsk, dupa cum arata indicatorul, si il sun pe Ivan. Confirm intalnirea de la Hotel Sibir pentru ora 11, adica peste ora jumatate de acum incolo.
Intram in oras, care pare cumva mai stres decat ma steptam. Cladiri nu foarte inalte, blocuri gri sau maronii amestecate cu contructii mai vechi. Aflam in cele din urma directia catre hotel si ajungem putin inainte de ora stabilita cu Ivan.
Hotel Sibir este o constructie greoaie, cu o fatada care probabil ar fi fost moderna prin anii ’70. O tencuiala zgrunturoasa, gri-inchis, acopera fatata rectangulara, pe care ferestrele pataratoase creeaza o vaga asemanare cu un fagure. Asteptam in parcarea plina de masini sa apara Ivan. Dupa ce fumez o tigara, intru la receptie si mi se spune ca nu au locuri. Cand ies, imi suna telefonul. Este Ivan, care ma intreba unde suntem. Is spun ca in paracrea din fata, sa se uite dupa o masina gri-albastrui sau dupa mine, care port hanoracul rosu, cel usor de vazut si chiar in acel moment imi spune ca ma vede. Il zaresc si eu, cum imi face semn din mana.
Ma apropii si ne strangem mainile. Imi ureaza bun venit in timp ce eu sunt extrem de surpins de asemanarea dintre Ivan si un fost coleg de banca din liceu. Ii si spun chestia asta, ca seamana foarte bine cu fostul meu coleg si Ivan zambeste amabil, dupa care ne intreaba daca ramanem la hotel. Ii raspund ca nu pentru ca nu mai sunt locuri si-l intreb daca nu ne poate indruma el spre al hotel, in timp ce simt cum ma cumprinde o nelisniste incontrolabila, din cauza asemanarii stupefiante cu fostul meu coleg de banca. Acelasi chip, aceeasi ochi, aceeasi statura si acelasi fel de a zamabi constant. Numai ca zambetul lui Ivan, care poarta pantaloni de stofa, o camasa alba si tine in mana o servieta, are un ceva nedefinit, ca si cum ar fi gol de sens. Ca si cum ar fi lipit pe fata lui – gura zambeste in timp ce ochii observa rece si calculat.
- Sa stii ca semeni foarte bine cu fostul meu coleg de banca din liceu. Catalin in chema, ii repet neputandu-mi stapani stupefactia.
- Poftim? ma intreaba Ivan in engleza lui greoaie, cu celasi zambet sec si larg.
- Semeni foarte bine cu un fost coleg de liceu, repet eu mai rar.
Ivan nu raspunde, ca si cum ar fi foarte normal. Sau ca si cum ar sti deja lucrul asta. Pentru ca de ce ma uit mai atent la chipul lui, cu atat mai mult vad asemanarea cu cu fostul meu coleg de banca. Nu numai forma fetei, culoarea ochilor, inaltimea, dar si trupul mai mic, cu umerii care coboara usor in jos, felul cum tine mainile, toate seamana izbitor cu cele ale lui Catalin, cu care am fost coleg doi ani. In schimb, as zice ca nu seamana deloc cu fotografia pe care mi-a trimis-o in momentul in care am luat legatura cu el, acum o luna.
- Sa mergem atunci. Mergem la mine si apoi caut eu hotel.
Poate am ajuns deja la un nivel de stres in care percep realitatea deformat. Poate lipsa de somn, sau somnul foarte chinuit si stresul permanent din ultima vreme ma fac s-o iau razna. Cert este ca din cauza diferentei dintre chipul din fotografie mintea mea il asociaza pe Ivan cu urmaritorii misteriosi. Ca si cum cineva ar fi schimbat personajele si mai mult, ca sa-mi creze o stare psihica confuza, a ales ce noul personaj sa semene socant cu cineva din trecutul meu, pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma si care locuieste la cateva mii de kilometri distanta. Si a ales pe cineva de care la vremea aceea ma lega o prietenie foarte stransa, ca sa creeze artificial o senzatie de prietenie cu noul personaj. Toate aceste ganduri mi se inlantuie in rationamentul care se dezvolta instantaneu si care ma face sa ma crispez, cuprins de panica. Cum trebuie sa procedez? Din ce gasca face parte Ivan? Care este planul lor?
- Masina mea, imi arat Ivan cu mana intinsa o Lada mov. Vii dupa mine, OK ?
N-am mai vazut culoarea asta la o masina. Mov, purpuriu, o culoare extrem de rara la masini. Mai ales pentru o Lada, mi se pare neobisnuit. Cam totul incepe sa para neobisnuit, de fapt in ultimele douazeci de minute. Trebuie sa fiu calm, imi spun, plecand din parcare dupa Lada mov a lui Ivan care pare sa nu fie Ivan.
Dupa mai putin de zece minute intru pe niste stradute intre blocuri vechi, printre care creste multa vegetatie, copaci si boscheti. Parchez si cobor lanaga un bloc de trei etaje, vopsit in ocru, cu tencuiala imbatranita. Trei trepte de ciment cu o balustrada de fier cu vopseua scorojita duc la o usa de tabla, care trebuie sa fie o intrare din spate.
Ivan vine catre noi cu servieta intr-o mana si telefonul mobil in celalata.
- Am vorbit la un hotel, imi spune. Ma suna acum.
Il ascult cu incordare pentru ca felul in care vrobeste engleza ma deruteaza complet.
- Ceva nu e in regula, continua Ivan in engleza de robot.
Da, Ivane, si eu am fix aceeasi senzatie. Ceva nu e in regula. Oare ce? Ivan zambeste ca si cum mi-ar auzi gandurile.
- Ei spun ca le trebuie apa. Apa rece. Cauta apa rece. Voua va trebuie apa. Apa rece, poate?
Apa rece, ne trebuie apa rece. Apa rece ne trebuia pe drum, acolo tot ziceam sa cautam apa rece, sa ne racorim! Ceea ce spune Ivan n-are sens. Sau cumva se refera fix la conversatia noastra, la tot ce repetam noi de vreo doua zile, ca ne-ar prinde bine apa rece sa ne spalam? Sa fie oare posbil asa ceva? Mai am un pic si-mi pocneste capul.
- Scuze, adauga Ivan uitandu-se senin la privirea mea tampa. Hotelul n-are apa rece. Puteti sta fara apa rece?
Cred ca am nevoie de o pauza oricum ar fi ea, am urgent nevoie de o pauza, cu sau fara apa rece!
- Da, spun sfarsit. Putem sta fara apa rece.
- Putem? ma intreaba Ivan. Ei pot.
Doamne, ce zice baiatul asta? La ce se refera? Cine sa stam fara apa rece? Noi cu el ? Ei, adica oamenii de la hotel?
Traian pare la fel de bulversat si ma intreaba si el :
- Ce zice asta? Ce-i cu apa rece?
- Cred ca la hotel nu este apa rece si ma intreaba daca ne convine asa, ii spun eu fara convingere.
- Pai sa stam oricum, numai sa sta, ca suntem rupti.
- E scump hotelul? il intreb eu pe Ivan.
- Nu, adica nu stiu. Nu cred ca e scump.
- Daca nu e scump, stam oricum. Ne trebuie un loc unde sa dormim si sa ne punem bagajele. Am tot dormit in masina si suntem foarte obositi. Numai ca daca nu ne putem spala acolo, ne putem spala la tine? Te deranjeaza?
- Nu, nici o problema. Scrie-mi te rog pe hartia asta numele complet si anul nasterii, imi spune intinzandu-mi o hartie si un pix. Scuze, mai adauga si raspunde la telefonul mobil.
Dupa o scurta conversatie in rusa, Ivan mi se adreseaza din nou :
- O camera dubla sau una simpla?
- Cu doua paturi, ii spun. Altceva nu conteaza.
Ivan reia dialogul in rusa si dupa cateva fraze incheie convorbirea, intimp ce Traian isi trece si el datele pe hartie. Cand termina i-o intinde lui Ivan, care o cerceteaza satisfacut, dupa care o baga in buzunarul camasii.
- Putem merge la hotel peste o ora. Intram? face el aratand spre usa metalica.
- Aici stai? intreb eu.
- Da. Adica nu. E apartamentul parintilor mei. Nu sunt acasa. Sunt plecati din oras.
- Bine, imi iau lucrurile din masina si vin.
Ma intorc cu rucsacul si intram in scara intunecoasa si racoroasa, cu mirosuri familiare de mancare impregnate in pereti. Intram intr-un aparatemnt modest si Ivan se duce sa inchida ferestra pe care curentul de aer o umfla pana spre mijlocul camerei.
-Luati loc, zice Ivan aratand spre scaunele din camera.
Imi sprijin rucsascul de perete si imi scot hanoracul rosu. Incep sa simt din nou cum transpiratia imi lipeste hainele de piele.
- Pot sa ma spal? intreb.
- Desigur, imi raspunde Ivan si-mi arata incotro e baia. Ai nevoie de ceva?
- Nu, multumesc, am de toate. Imi trebuie doar apa, adaug amintindu-mi dialogul absurd de acum zece minute.
Intru in camera de baie si dau drumul la apa calda. In gesturile marunte ale pregatitului pentru spalat regasesc putina intimitate, lucru de care n-am mai avut parte de la plecare si care incepe sa-mi lipseasca. Atmosfera de vechi, ca a unei locuinte obisnuite ce apartine unor oameni modesti se vede in detalii ca robinetele uzate sau cada de baie, curata dar cu o usoara urma de rugina pe emailul ingalbenit de apa scursa de-al lungul anilor in acelasi loc. Ma spal in viteza, sapuninidu-ma energic si ma simt stingher sa ma vad gol in oglinda fixata pe peretele din fata. In timp ce ma barbieresc prin comparatie imi dau sema ca de cand am plecat de casa ma vad foarte rar intr-o oglinda, caci suntem pe drum sau in masina tot timpul.
Ma schimb la repezeala cu haine curate si ma grabesc sa eliberez baia pentru Traian. Intru in camera unde Traian studiaza impreuna cu ivan ceva pe Internet. Ma sez pe un scaun si-l studiez discret pe Ivan, care ma surprinde cu doua lucruri: asemanarea cu fostul meu coleg si felul ciudat in care vorbeste engleza. Uneori spune propozitii foarte corecte, iar altele, deloc mai dificile din punct de vedere gramatical sunt total anapoda. Nu pot sa-mi explic fenomenul si continui sa ma gandesc ca poate o face intentionat, ca si cum prin ceea ce spune stalcit ar face aluzii la cu totul alte lucruri decat cele despre care este vorba in aparenta.
Cand Traian intra in baie varnd-nevrand trebuie sa reiau conversatia cu Ivan. Il intreb despre firma lui, pentru ca stiu din mesajele lui de pe Internet ca are o firma de automatizari. Imi raspunde extrem de vag, cum ca este o firma mica.
- Am putea sa filmam la tine la birou? Adica sa ne dai un scurt intreviu si sa-ti prezinti firma acolo? il intreb. Ar fi intresanta prezentarea unui tanar om de faceri siberian, care se ocupa de roboti. Lumea se gandeste la cu torul altceva cand aude de Siberia.
- Nu e nimic de vazut acolo. Biroul inca nu e gata. Abia ne-am mutat.
Nu mai insist. Ca sa scap de stanjenela unei conversatii stranii, sau pur si simplu greoaie, intreb daca pot sa fumez. Inteleg din tacerea cu care Ivan imi intinde o scrumiera ca nu prea este de acord, dar nu ma formalizez si imi aprind o tigara.
- Tu nu fumezi?
- Nu. Fumatul e un lucru rau. Noi nu fumam, imi raspunde Ivan. Suntem crestini pravoslavnici, pentru noi fumatul este un pacat, imi explica vazand nedumerirea de fata mea la auzul felului raspicat in care condamana fumatul.
Deci daca ma framata intrebarea in ce echipa evolueaza Ivan, acum am un raspuns oficial: Ivan Panov joaca la Pravoslavnici. Asta nu exclude posbilitatea ca Ivan Bondov sa joace la Spartak KGB. Cel putin asa ii place paranoiei din mine sa creada, daca senzatiile de maxima suspiciune care imi fac creierul sa zbarnaie si ma tin intr-o tensiune continua se datoreaza doar imaginatiei mele. Desi continui sa cred ca ceva ciudat tot se petrece. Dau un raspuns de bun simt remarcii lui Ivan :
- Da, aprob eu, fumatul nu este un lucru bun. Sper sa ma las si eu.
Ca sa schim subiectul il intreb arantand verigheta de pe mana stanga:
- Esti casatorit ?
- Da.
- Dar cati ani ai?
- 24. Sunt casatorit de patru ani.
Sunt foarte uimit.
- Te-ai casatorit foarte devreme, observ eu. Si sotia ta ce face? Unde este?
- Aaaa, nu este aici, raspunde Ivan ezitant.
Asta observ si eu, Ivane draga: nu-i aici. O tacere stanjenitoare se lasa pentru moment. Ivan imi face semn sa astept si revine cu un borcanel de dulceata.
- Dulceata de capsuni? Capsuni, asa se zice? mai intreaba nesigur pe cuvantul din limba engleza.
- Da, capsuni.
Nu stiu daca am chef de dulceata, cred ca sunt pe de o parte cu nervii prea intinsi si pe de alta parte lesinat de foame si nu am chef de nimic dulce. Dar ca sa nu fiu nepolitcos, accept si-mi pun putina dulceata pe o farfurioara de sticla. Este chiar foarte buna, se vede ca este de casa, e altfel decat cale din comert, mai legata si mai parfumata. E buna, dar cred ca mai bine mi-ar prinde o bere si niste somn. Sau cel putin somnul.
- Si voi cum ati calatorit? Probleme?
Ezit daca sa-i povestesc necazurile de pe drum. Daca joaca la Spartak KGB, deja le stie. Simt o sfarseala lenta si patrunzatoare care imi inmoaie muschii, in timp ce incep sa transpir din nou. Oboseala extrema isi spune cuvantul. Dar daca n-ar fi senzatia asta ca Ivan nu este ceea ce pare a fi totul ar fi in regula.
- Nimic deosebit, spun eu fara sa-mi dau seama de ce evit episodul cu politistii din Voronej.
- Si pana la urma ce vreti sa faceti? ma intreaba cu o privire de om care se pregateste sa descopere ceva dincolo de spusele interlocutorului. Da, o privire de politist care interogheaza un suspect si vrea sa-i decopere punctele slabe ale povestii de acoperire. Pur si simplu nu pot scapa de senzatia asta ca sunt verificat, ca si cum as avea ceva de ascuns.
- Pai vrem sa facem un film documentar independent despre o calatorie neobisnuita prin locuri putin cunoscute. Adica daca poti ajunge in 30 de zile din Romania la Vladivostok, traversand Siberia cu o rabla care ar putea sa crape in orice moment si sa filmezi toata povestea asta. In plus, toata lumea cand aude de Siberia se gandeste numai la frig si la deportari. Vreau sa fimez cum arata pur si simplu orasele siberiene si cum traiesc oamenii de pe aici.
- Si cu cine lucrati? Aveti un contract?
- Am un contract de colaborare cu Televiziunea Romana. Initial trebuia sa plecam impreun cu o echipa de la Televiziunea Romana, dar lucrurile s-au taraganat atata de mult incat am ratat toate sponsorizarile si am ramas singur. Dar am zis ca fac proiectul asta asa ca am plecat pe banii mei. Masina cu care am venit este prima masina a tatalui meu, care a murit acum un an si jumatate si intr-un fel calatoria asta este dedicata lui. De la el mi-au ramas niste bani si masina, care altfel nu mai e buna de nimic, adica e prea veche ca s-o folosesc, mai ales ca eu am alta masina, mai noua... Dar face calatoria mai interesanta. Practic suntem trei: eu, Traian si masina.
Ivan da din cap cu intelegere.
-Mai vrei dulceata? isi reia el indatorriile de gazda.
-Nu, multumesc. E foarte buna, dar nu mai vreau. As vrea sa dorm. Am dormit numai in masina de la Ekaterinburg incoace si suntem rupti de obosela. Ai rezolvat ceva cu hotelul?
-Trebuie sa ma sune. Deci stati numai o noapte?
-Da, as vrea sa ajungem la Krasnoyarsk pe 21 iulie, trebuie sa ma intalnesc cu cineva acolo care merge la o nunta si as vrea sa filmez nunta. Ar fi bine sa avem in film o nunta ruseasca.
-Nunta ruseasca? face Ivan. Am eu o filmare cu nunta mea. Am facut o nunta traditionala. Nu vrei s-o vezi?
-Ba da, dar conteaza foarte mult cum a fost filmata. Adica ce fel de camera s-a folosit. Stii, pentru un documentar de televiziune e nevoie de un anumit standarad. Standard tehnic vreau sa zic.
-E o filmare buna, ai sa vezi, face Ivan cu foarte multa convingere.
Reflexele de producator de film ies la iveala si aproape ca era sa uit politetea si sa-i spun din start ca sunt convins ca filmarea este slaba. Dar ma abtin si astept in timp ce Ivan cauta prin dulap si imi arata o caseta VHS. Si daca ar fi filmata corect, calitatea imaginii e prea slaba pentru ce-mi trebuie mie. Astept totusi sa vad ce-mi arata.
Imaginea este purecoasa, tremurata, cu miscari bruste de pe un personaj pe altul si cadrele care ar trebui sa fie statice sunt miscate. Alaiul de nuntasi e plin de seriozitate. Mai degraba o atmosfera de solemnitate mortuara, as zice eu. In schimb Ivan si mireasa sunt foarte interesanti in costumele traditionale rusesti, el cu rubasca si brau rosu si ea cu coronita cu panglici colorate si rochie cu poale largi. Ma uit vreo 10 minute in care actiunea se concentreaza in jurul mirilor si a preotului cu odajdii sclipitoare, bogat ornamentate, tipice ortdoxiei pravoslavnice, cum imi atrage si Ivan atentia. Imi stapanesc cu greu plictiseala si incerc sa gasesc cateva cuvinte de complezenta, in timp ce imi aduc aminte ca tata, dupa ce intrase de cativa ani intr-o faza religioasa extrem de puternica, chiar habotnica as zice, tot pomenea de ortodocsii pravoslavnci si cum ca ar fi mai religiosi decat ceilati. Pe langa Galati, unde locuia el, mai sunt lipoveni, care se trag dinspre Rusia sau Ukraina si care tin de ritul pravoslavnic. Ce stiu eu despre pravoslavnci este doar ca tin de vechiul calendar iulian si sarbatoresc Craciunul si Anul nou la aproape o luna diferenta de ortodcsii «obisnuiti».
- Este interesanta filmarea, zic eu in cele din urma. Costumele sunt foarte interesanta. Dar nu e filmat prea corect si nu se accepta standard VHS pentru televiziune.
- Vrei sa-ti fac o copie? ma intreaba Ivan ca si cum n-ar fi priceput ce i-am zis.
Sunt destul de incurcat.
- Nu, spun in cele din urma. Nu e buna filmarea, ma hotarasc sa sa-i spun pe sleau. Nu ma ajuta. Oricum, iti multumesc. Poti sa vezi de camera la hotel? Il intreb ca sa schimb subiectul.
Ivan ia telefonul si vorbeste vreme de vreo doua minute.
- E in regula, putem merge. Va fac si reghistratia.
Ah, da, reghistratia! Asta este o veste buna, cel putin o problema rezolvata. Traian iese si el din baie si ii spun ca putem pleca.
Ne strangem la repezeala bagajele si iesim din casa. Caldura se simte chiar si in zonele umbrite. Trebuie sa fie aproape 30 de grade. Nu ma steptam sa fie tat de cald la Novosibirsk.
-Cam cat de frig este iarna pe aici, il intreb pe Ivan.
-Iarna ? Minus 20. Dar vara poate sa fie foarte cald, adauga zambind. Anula asta este foarte cald. Veniti dupa mine, mai spune.
Ma sui in masina si astept ca Traian sa decupleze borna de la baterie, dupa care ii fac semn lui Ivan ca suntem gata. Ma tin dupa Lada lui purpurie pe starzile largi si cu destul de putin trafic.
Ajungem la hotel in vreo 10 minute. Este o cladire din caramida rosie, de pe coltul unei strazi cu doua sensuri care da intr-un bulevard larg. Cobor din masina si-l urmez pe Ivan, care intra in receptia pustie. E racoare. O femeie intre doua varste ne ia pasapoartele si ne da cheia, dupa ce Ivan ne ajuta completandu-ne el fisel de inregistrare in ruseste. Camera 402, deci etajul patru. Ivan ne astepta cu servieta in mana si zambetul de pe chip la jumatate. Pare preocupat de ceva.
-Pai daca vrei ne vedem mai tarziu, ii spun. Sau maine. Acum trebuie sa ne odihnim, oricum.
-Va descurcati singuri ? intreaba el.
-Sigur, nici o problema, ii raspund gandind-ma in sinea mea ca as vrea chiar sa scap o vreme de zambetul lui straniu. Te sun sau ma suni tu cand vrei sa ne intalnim.
-Poate pe la cinci dupa-amiaza ne vedem, daca termin treaba. O sa-ti dau telefon.
-Bine, bine, ne auzim la telefon. Iti multumim.
Ne despartim cu o strangere de mana. Sunt atat de obosit incat ma uit cu o privire sfarsita in jur, asa ca receptionista imi arata incotro este liftul si repeta ca avem camera la etajul patru. Ii multumesc si intram in lift. Ciudata lipsa de clienti. Celalat hotel era plin. O fi din cauza lipsei de apa calda? Liftul urca cu un huruit usor si la un moment dat am senzatia ca lumina care intra prin fanta usii se opreste pentru o clipa din miscarea verticala si apoi incepe sa se miste orizontal. Cred ca am halucinatii, sau e ceva cu liftul asta! Nu cred ca ne miscam pe verticala, este o constructie mult prea mica pentru asa ceva. De fapt nici nu sunt sigur daca exista lifturi care se misca si pe orizontala. Dar lumina s-a miscat orizontal si simt cum ma cuprinde nelinistea. Imi vine sa-l intreb pe Traian daca n-a avut aceeasi senzatie, dar tocmai am ajuns si usile se deschid, dar in spatele nostru. Aha, deci lumina s-a miscat ciudat din alte motive. N-am halucinatiii, dar sunt epuizat si asta imi creeaza o stare de tensiune nervoasa, ceva intre frica si iritare.
Coridorul este pustiu si nu se aude nici un sunet, ca si cum hotelul sau cel putin palierul nostru n-ar avea clienti. Descui usa camerei si ma bucur ca este umbroasa iar ferestrele dau spre o curte interioara, asa ca lumina soarelui nu bate direct in fereastra. Sigur n-as putea adormi daca lumina ar fi prea puternica. Camera este modesta, dar curata si parca mai ingrijita decat cea de la Ekaterinburg.
-Hai sa mancam ceva, ii spun lui Traian, care a intrat la baie.
-Dar este apa calda, chiar fierbinte! imi spune el prin usa deschisa. Si apa rece! Ce zicea Ivan ca nu e in regula cu apa?
-Nu stiu, habar n-am, raspund eu.
N-am chef sa ma mai gandesc la discutia anapoda pe tema apei calde sau reci si cine are nevoie pana la urma de apa rece, cum zicea Ivan. Scot din cutia galbena mancarea si ma duc la baie sa ma spal pe maini. Am niste cearcane pronuntate si obrajii cazuti de oboseala.
Mancam in tacere si dupa ce inghesui la repezeala ce ne ramane prin frigider, ma trantesc pe pat.
-Somn usor, mormaie Traian.
-Somn usor, ii raspund si ma intorc cu fata spre perete.
Somn, am nevoie de somn si ma gandesc iar creierul meu preia ascultator comanda si din nou adorm aprope instantaneu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu