Este 4 dimineata si m-a trezit un telefon din Romania, unde este cam 11 noaptea. Cineva care vroia un numar de telefon si nu stia ca sunt plecat in Rusia...
Traian nu zice nimic dar vad ca se pregateste sa coboare din masina asa ca ma incalt in graba, si cobor la electromotor. Ii fac semn prin parbriz sa puna contactul si sa porneasca motorul. Termin manevra, inchid capota si fug in tufisuri sa ma usurez, presat de frigul patrunzator al diminetii care se intrevede violeta printre varfurile brazilor. Apuc sa remarc ca o parte din trunchiuri sunt uscate, prada unor daunatori sau poate atacate de gazele traficului greu din zona. Soseaua este asfaltata cu intreruperi, lasand la vedere acelasi pamant rosiatic.
Urc si pornesc masina.
-Ai mai condus mult aseara? il intreb pe Traian care si-a luat locul sub sacul de dormit.
-Cam o ora dupa ce-ai adormit tu.
-Bine, incearca sa mai dormi, cred ca ai dormit numai vreo trei ore.
Privesc indicatorul de benzina. Probabil a fost un drum destul de dificil, s-au consumat in mai bine de zece litri si nu cred ca Traian a putut conduce mai mult de o suta de kilometri pe intuneric. Oricum, orice distanta parcursa spre est de acum ne apropie practic de casa, caci de la Vladivostok ne intoarcem cu avionul.
Pana pe la 9 dimineata drumul este destul de bun si traficul lejer. Foamea si oboseala incep sa ma incerce simultan. Cerul s-a innorat si sta sa ploua. Am din nou o masina « de companie» de mai bine de o ora pe langa mine, care pastreaza distanta asa ca nu pot deslusi cine este la volan. Trebuie sa mancam ceva. Traian a reusit sa doarma cam tot timpul, asa ca il voi lasa pe el sa conduca din nou. Trag pe dreapta, pe un drumeag lateral care se pierde undeva in padure. Zona e plina de gunoaie si ambalaje, semn ca nu suntem singurii care folosim locul pentru popas.
Scot din masina cutia galbena cu mancarea si de abia apucam sa deschidem o conserva ca si incepe sa ploua. Strangem in graba lucrurile si ne bagam in masina, flamanzi si uzi. Renuntam sa mai mancam din mers ca pana acum, prea obositi si infrigurati. Masina cea alba a pornit si ea imediat ce ne-am miscat din loc. Cata vrema am stat, a asteptat dupa prima curba, cam la vreo 300 de metri in fata noastra. Nu mai am nici o indoiala ca suntem urmariti. Nu s-ar putea spune ca n-a mers mai departe ca sa nu fie singura masina de pe drum, caci spre est mai circula masini, mult mai rar ca din sens invers, dar cu siguranta nu suntem numai noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu