Ne trezim cam in acelasi timp si ceasul de pe mana arata ora cinci dupa amiaza. Ivan n-a mai sunat, probabil nu ne mai intalnim azi cu el. Mai bine.
Iesim din camera in holul la fel de pustiu. Intram in lift si cand sa se inchida usa apare o femeie carunta cu o galeata rosie de plastic si un mop in mana. Probabil femeia de serviciu. Ne saluta, ii raspund si apoi se intoarce cu spatele la noi, asteptand sa coboare liftul. La un momentdat un ghiortait neasteptat se face auzit din burta mea si femeia isi intoarce capul peste umar si-mi face strengareste din ochi, cu o grimasa exagerata de film mut. Raman nedumerit si cand iesim din lift constat ca receptia este la fel de pustie ca al sosire.
Receptionera ne vede si ne face semn. Ma apropii de tejgheua ei si imi spune ca daca suntem cu masina s-o parcam in parcarea din curtea interioara. Ii multumesc si ies afara, unde soarele straluceste orbitor. Dupa racoarea din hotel, afara pare tot foarte cald. Parchez masina in spate si pornim pe jos fara o tinta precisa, spre stanga strazii care da in bulevard. Pe tablitele indicatoare citesc numele bulevardului: Krasniy Prospekt.
Orasul se arata foarte linistit. Parcurgem o zona fara cladiri prea multe si dam de o o intersectie langa care este o piateta inconjurata de doua terase. Peste drum sunt cladiri cu magazine la parter iar intersectia are un pasaj subteran pentru pietoni.
De langa piateta, pare sa inceapa un parculet cu alei acoperite cu pietris. Un fel de poarta de lemn are pe barna transversala un ren stilizat, cioplit in lemn. Traian isi scoate camera si incepe sa filmeze.
La una dintre terase cativa tineri pregatesc ceva ce aduce a scena. In scurta vreme incepe sa se adune lume, majoritatea tineri. Pe jos este un covor de cauciuc albastru de vreo 5 metri patrati, pe care incep sa faca figuri de dans, rand pe rind, niste adolescenti cu pantaloni largi si sepci ca ale rapper-ilor americani. Inca o data ba bucur ca putem sa filmam ceva mai animat decat simpli trecatori. Se pare ca avem un pic de noroc. Cat timp Traian filmeaza, ma asez la terasa si cer doua beri. Cand face o pauza, Traian vine sa se aseze si el si isi ia sticla de bere inca aburita.
-Nu-i rea, imi spune dupa ce soarbe prelung. Merge pe caldura asta. Bine ca i-am filmat pe pustanii astia, la tanc am ajuns! constata cu satisfactie.
Il aprob la fel de multumit. Am facut cateva fotografii si ne studiem reciproc «marfa».
Traian se intrerupe si se grabeste sa filmeze o trasura cu cai impodobiti cu panas, condusa de o femeie zambitoare, care poarta o palarie neagra cu boruri rosii. Un fel de replica modesta a birjelor de prin Central Park. Cativa copii chiraie fericiti din birja trasa agale de un cal alb, de pe hamurile caruia clincaie clopotei rotunzi de arama.
Timpul trece parca mai repede decat ne asteptam. Ne hotaram sa ne mai miscam un pic si sa cautam un loc unde sa mancam ceva.
-Parca era o terasa cu mancare pe dreapta, cum veneam incoace, isi aminteste Traian.
-Da, am vazut-o si eu, dar nu stiu daca se manca.Hai sa vedem, oricum avem timp. Am filmat ceva pe ziua de azi si maine daca mai filmam si cu Ivan, ne ajunge materialul cu Novosibirsk-ul.
Pornim agale napoi, in directia pe care am venit. Gasim terasa si ne asezam la o masa mai retrasa. Cativa clienti ocupa cam jumatate din mesele cu banci de lemn lacuit. Coamnadam cate o ciorba. Din difuzoare se aude o melodie vesela din care inteleg cateva cuvinte, ceva despre o studenta care nu se hotaraste ce prieten sa-si aleaga.
Pe cand terminam de mancat incepe sa se insereze si se aprin luminile de pe bulevard. Amurgul este usor inrosit, batand in departare spre violet. Totul pare foarte calm si vantul care a inceput sa adie usor creaza o atmosfera placut. In sfarsit, ne simtim relaxati.
-Hai sa ne intoarcem putin spre intersectie, sa iau cateva cadres si cu atmosfera de seara. Traversez si ma uit prin vitrine, cata vreme Traian filmeaza. De undeva a aparut un muzicat ambulat, cu o chitara electrica. Traian, care s-a apropiat, il filmeaza si omul nu pare sa ne bage in seama. Ma duc si-i pun o hartie de 10 ruble in cutia din fata lui. Omul imi multumeste pritr-un semn din cap si continua sa zdranagne, in timp ce melodia rasuna cu un ecou metalic intr-un difuzor legat de o mica statie de amplificare.
-Canta total aiurea, spune Traian, care se ocupa cu muzica si canta la clape intr-un trio. Habar n-are de acorduri!
Dau din umeri. Pentru mine da bine la filmare, o mai anima un pic, muzica ma intereseaza mai putin.
-Filmeaza-mi te rog vreo doua cadre cu panoul ala cu cirese, ii spun eu aratand spre o reclama de pe peretele cladirii de pe celalata parte a strazii. Vreau sa-l leg de o poezie pe care mi-a trimis-o Neil, tipul ala cu care trebuie sa ne vedem la Krasnoyarsk.
-Ti-a trimis o poezie? intreaba nedumerit Traian
-De fapt era o poezie de pe site-ul lui. O poezie de Keats, despre un copil care fuge din Anglia sa vada lumea si descopera ca lucrurile sunt la fel ca acasa, inclusiv ciresele sunt la fel de rosii. Se potriveste si cu filmul nostru, cand vorbim despre ceea ce seamana cu viata de pe la noi.
Dupa vreo cateva minute, Traian imi zice ca putem pleca.
-Nu mai e lumina pentru filmari. Vrei sa mai stam in oras ?
-Eu unul, nu. Tu mai ai chef?
-Putem foarte bine si sa mergem la hotel. Mai stam in pat, ne mai odihnim oasele.
Pornim catre hotel si dupa ce trecem de terasa unde am mancat, vad ca Traian incepe sa-si pipaie agitat buzunarele.
-Ce-i? Ce s-a-ntamplat? il intreb nelistit de privirea lui.
-Telefonul. Cred ca mi-am pierdut telefonul mobil.
-Ti-a cazut din buzunar?
Traian si-a rascolit deja toate buzunarele, borseta si walk-pack-ul in care cara camera video.
-L-am uitat cand ti-am filmat tie ciresele alea nenorocite! imi spune cu naduf in cele din urma. Acolo unde canta ala din chitara, mi-am pus camera pe trotuar si ca sa am unghi bun si am sprijinit camera pe telefon ca sa pot sa fac un zoom-in. Baga-mi-as picioarele in ele de cirese! Ti-au trebuit tie cirese!
Ma cam nedumereste vehementa lui, dar raman calm. Imi pare rau ca si-a pierdut telefonul, dar nu e vina mea. In plus, Traian se lauda ca nu pierde niciodata lucruri, de aia l-am si rugat sa tina la el pasapoartele si talonul masinii.
-Hai sa ne intoarcem. Poate nu l-a vazut inca nimeni, sau poate l-a vazut tipul ala care canta si l-o fi luat. Poate ti-l da inapoi. Ai vazut ca oamenii sunt destul de de treaba, incerc eu sa-l calmez un pic.
-Ce sa-ti dea, ma, cine sa-ti dea mobilul inapoi? Daca l-au gasit niste pustani, crezi ca nu l-au luat?
-Hai totusi sa mergem, ajungem in cinci minute!
Pornim cat putem de repede inapoi. Obosela isi spune cuvantul din ce in ce mai apasat. Eu am sters din greseal la Ekaterinburg cea mai buna fotografie cu copii din Harkov, Traian si-a pierdut telefonul, sper sa nu urmeze ceva mai grav.
Strada este aprope pustie. Tipul cu chitara tocmai si-a strans catrafusele si da sa intre in pasajul subteran. Ma grabesc spre el si-l intreb gafaind daca n-a gasit un telefon mobil in fata luipe trotuar. Mormaie ceva din care inteleg ca nu. Nu sunt foarte convins, dar nici nu-l pot cauta in buzunare. Si sansele sunt de cincizeci la suta sa-l fi luat altcineva. Trebuie sa ma dau batut.
-Nu-i, asa-i ? intreaba Traian incruntat.
-Nu-i. Lasa ca iti dau telefonul meu cand ajungem in Romania, asta in care tin cartela de Rusia. Eu il am oricum pe celalalt si telefonul tau era si cam uzat.
-Da, ma, era vechi dar aveam in el o gramada de numere pe care nu stiu de unde le mai iau. De unde sa le iau? continua el acru.
-Pai din aproape in aproape, sunt cativa cu care te intalnesti si le iei numerele si poate ei stiu o parte din numerele care iti trebuie si asa iti completezi agenda, incerc eu sa aplanez starea de tensiune. Asa am patit si eu si n-a fost asa de greu cum credeam. In trei zile aveam cam toate numerele vechi.
-Crezi? face el pe jumatate convins.
-Da, ma, lasa ca se rezolva, spun eu cat mai incurajator posibil. Acuma trebuie numai sa gasim pe cineva din Romania sa anuleze de urgenta abonamentul, ca se apuca astia si vorbesc si te costa o groaza de bani daca se joaca o ora-doua cu el, ca iti intra roaming-ul. Pe cine vrei sa sunam ? Stii vreun numar pe de rost ?
-Pai il sunam pe Cristi, ca abonamentul e pe numele lui. Se refera la prietenul nostru comun din Bucuresti.
-Aaa, fac eu, pai stai ca-l sun, am numarul lui in telefonul meu.
Formez si-i dau telefonul. In scurta vreme are legatura si ii explica pe scurt lui Cristi care este situatia. Il vad ca se calmeaza vizibil. Imi aprind o tigara si ascult cum ii da pe scurt detalii despre calatorie.
-Ne transmite felicitari, imi spune el intinzandu-mi telefonul dupa ce termina conversatia. Zice ca s-a uita pe harta si ne-am miscat super-bine. Nu se astepta sa ajungem asa departe.
-Pai am avut noroc ca am reusit sa ne potrivim si sa conducem cu randul cat am putut. Ti-am zis ca ma bucur ca esti asa rezistent la drum lung si ca poti dormi in masina. Eu ma cam resimt.
-Ei, sunt obisnuit, ti-am zis ca am mers asa o groaza, face Traian si simt mandria din vocea lui.
Intr-adevar, nu-i usor de loc sa conduci o rabla ca a noastra si sa dormi in scaun, aproape sezand, nopti in sir. Si sa fii stresat de drum si de problemele mecanice. La mama zborii, stiind ca te mai asteapta inca niste mii de kilometri si bucata de drum in constructie de dupa Baikal.
-Vrei sa mai stam la o bere, sau mergem la hotel pna la urma? il intreb dupa ce trecem strada inapoi.
-Nu stiu. Hai la hotel, ne intindem si noi, ne mai odihnim. Poate luam o bere in camera.
Ne continuam drumul in pas rapid spre hotel. Vad un chiosc de unde as putea lua bere la cutie, dar e inchis.
Ajungem si la hotel si constat ca masina noastra este singura din parcare. Chiar sa nu fie clienti la hotel? Si la receptie este la fel de pustiu ca peste zi. De data asta este o alta receptionera, care citeste ceva la lumina unei lampi de birou. Salutam si urcam in camera.
Sunt foarte obosit totusi, desi am dormit la amiaza. Ma gandesc sa-mi notez rezumatul zilei pe caietul bej. Imi caut in rucsac si nu-l gasesc. Sigur nu l-am lasat in masina, l-am luat cu mine cand am fost acasa la Ivan. Eram convins ca l-am luat cu mine la plecare. Probabil l-am uitat acolo.
N-am parca chef de dus, dar imi spal picioarele cu apa rece. E o smecherie care functioneaza, de obicei ma ajuta sa adorm mai usor. Dupa ce ma spal si pe dinti, operatiune peste care am tot sarit serile, cand adormeam in masina, ma dezbrac si ma intind in pat. E foarte placut sa ai un pat sub tine si asternuturi curate, dupa atata incordare, caldura, transpiratie si praf. Buna treaba si somnul asta, apuc sa ma mai gandesc in timp ce in fata ochilor incep sa se intinda paduri si crampeie de drum. In curand, padurile incep sa se intunece si apuc sa ma aud sforaind usurel, dupa care se face liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu