Deschid incetisor usa camerei si aud un radio din bucatarie. Deci s-a mai trezit cineva. Dupa ce-mi dau cu apa pe fata in baie, imi fac si eu aparitia in bucatarie, unde doamna profesoara framanta un aluat. Ii dau « buna dimineata » si ea ma pofteste sa iau loc si ma inteaba daca vreau un ceai. Suntem deja in zona ceaiului, traditionalul ceai din Rusia si din fostele tari ale blocului sovietic. Ii raspund ca as prefera o cafea. Chiar simt nevoia, capul nu mi-e prea limpede! Cred ca aseara vodca ar fi trebuit scoasa din program, dar « instructiunile » de calatorie prevedeau situatiile in care socializarea cu localnicii includeau si consumul de vodca. Cel putin asa am tras eu concluzia din toate povestirile cunoscutilor care fusesera in Rusia sau tarile foste U.R.S.S., pe cand culegeam informatii pentru expeditie, in care, indiferent daca era vorba de situatii de criza sau evenimente fericite, bautul aparea ca un laitmotiv de mare importanta. Si-apoi sa fim cinstiti, si in Romania lucrurile stau cam la fel.
Alexandr rasare si el, inca adormit si, ca o gazda politicoasa, subscrie cererii pentru cafea, cu siguranta ca sa nu ma lase sa fac nota discordanta. Ma duc sa-l trezesc pe Traian, dupa care revin in bucatarie. Un televizor portabil, prezinta stirile de frigider. Vad imagini cu inundatii, echipe de interventie, oameni pescuiti de pe acoperisuri si cand aud cuvantul « Habarovsk » simt ghimpele nelinistii amortite de aseara pana acum, impungandu-ma usurel dar constant. Pe acolo ar trebui sa jungem si noi, cam in trei saptamani. Daca soseaua este inundata de ape, am pus-o de mamaliga! Intre Chita si Habarovsk este cea mai dura portiune a traseului, aproximativ 1800 de kilometri de autostrada in constructie. De la Habarovsk, daca ajungem pana acolo, am fi ca si ajunsi la Vladivostok, punctul terminus, pana la care mai sunt 700 de kilometri pe sosea asfaltata. Il rog pe Alexandr sa-mi traduca ce spune crainica de la stiri si informatia ca sunt inundatii in regiunea Habarovsk nu mi se pare deloc relevanta. Incepe o alta stire si raman nedumerit si ingrijorat. Ieecrc sa alung grijile si ma duc in sufragerie, sa strang patul.
Mama Alexandr asterne masa si dupa ce ne asezam cu totii, incepem sa mancam. Aluatul framantat era pentru pirosti, un fel de gogosi prajite in ulei, foarte gustoase. Inca o ceasca de cafea si ma simt gata de drum. Cer permisunea sa filmam cateva cadre cu toata familia si atunci doamna profesoara de engleza, pentru care momentul devine solemn, il indeamna pe Alexandru sa ne arate desenele lui. La inceput incurcat, Alexandr da sa refuze, dar ca sa scape de insitentele mamei, aduce din camera lui un bloc de desen din care scoate cateva schite. Nu sunt rele de loc si astept ca Traian sa le prinda in cadru. Doua imi plac in mod deosebit. Una in tonuri de albastru infatiseaza balene care innoata sau plutesc intr-un peisaj urban, intr-o atmosfera onirica. Cealata o cataloghez in gluma ca « natura moarta », intrucat infatiseaza partea de jos a trupului unui spanzurat, intr-o incapere in care care atarnata pe un perete o emblema comunista cu secera si ciocanul incrucisate. Are un text pe care Alexandr reuseste sa mi-l traduca aproximativ. « Mort din cauza ca n-a putut lucra duminica ». Umor negru pe seama planurilor de lucru comuniste, neasteptat din partea cuiva pe care schimbarea de regim l-a prins la o varsta foarte frageda. Cred ca in anii ’90 Alexandr trebuie sa fi avut vreo 3-4 ani. Ca sa completeze mica reprezentatie, tatal lui Alexandr ne canta un pic la chitara, o melodie ruseasca care imi aminteste de baladele lui Visotki.
Imi strang lucrurile si ne pregatim sa ne luam ramas bun. Suntem in hol si gazdele noastre imi fac semn sa ma asez. Destul de nedumerit, le urmez exemplul si ma las pe vine in tacere. Alexandr imi traduce ce spune tatal lui, si anume ca acesta este obiceiul rusesc: inainte de o calatorie, atat cei care pleaca cat si cei care raman se aseaza si stau o vreme in tacere, ca sa aiba noroc la drum.
Dupa o tura de imbratisari si pupaturi pe obraji care insotesc urarile de drum bun, coboram si in fata blocului suntem urmariti de privirile a doi curiosi, care ne cerceteaza in timp ce inghesui bagajele in masina.
- Zdrastvaite ! ii salut amuzat de curiozitatea lor.
- Zdarova ! Sanatate ! imi raspund cei doi. Vi atkuda ? De unde sunteti ?
- V Rumunie ! Din Romania. Kak dela ? Cum merge ? mai intreb in timp ce inchid portbagajul.
Nu prea inteleg ce-mi raspunde unul din cei doi barbati, care fumeaza asezati pe gardutul metalic din fata intrarii. Prind cuvantul « pensioneram » care deduc ca trebuie sa insemne « pensionari » si dupa ce mai rasnesc un pic in minte fraza ma prind ca mi-au zis ceva de genul « iaca, stam ca pensionarii ». Il intreb pe Alexandr, mirat de ca cei doi barbati nu par prea in varsta, daca au zis ca-s pensionari si el imi confirma ca am inteles bine. Mai zic si eu un « Harasho ! Bine ! », ca sa inchei conversatia si oamenii dau din cap a multumire.
Ceva mai incolo, langa un camion-cisterna s-a format o mica coada si vad ca oamenii stau ca sa-si umple bidoane cu apa.
- Se vinde apa acolo ?
- Da, cumpara apa, raspunde Alexandr. Apa de la robinet nu e buna de baut pe la noi si aduc apa minerala.
- Pai o sa luam si noi. Ne trebuie la drum.
Iau un bidon de 5 litri pe care il aveam in masina si ma asez la rand. Traian filmeaza si localnicii ne privesc cu o curiozitate discreta. Platesc cateva grivne si suntem gata de plecare. Alexandr vine cu noi, sa ne conduca pana in centru, de unde vom da in soseaua ce duce spre punctul de trecere a frontierei catre Belgorod, prima localitate din Rusia de pe traseu.
In piata centrala in care am ajuns si aseara mai tragem cateva cadre, dupa care intram intr-un magazin de aparatura electrica. Am nevoie de o lanterna mai puternca, acumulatori pentru aparatul foto si niste casete de rezerva.
Cu « aprovzionarea » facuta, ne pregatim sa ne luam ramas bun si de la Alexandr. Urmeaza imbratisarile si inainte de a ne desparti scot din buzunar cateva bancnote. Alexandr se grabeste sa le refuze si-i explic ca nu e o plata pentru gazduire ci ca il rog sa cumpere un buchet de flori pentru mama lui, in semn de multumire.
- As fi vrut sa i le cumpar si sa i le dau eu, dar stii ca n-am avut de unde aseara si acum am pierde prea mult timp sa ne intoarce. Te rog, cumpara tu ce flori crezi ca i-ar place si transmite-i multumirile noastre !
Dupa o scurta ezitare, Alexandr se lasa induplecat si ne despartim. Ii mai facem din mana in timp ce reusesc sa ma strecor prin trafic in directia buna. E aproape ora pranzului si se circula destul de greu pe strazile foarte aglomerate ale orasului. Dupa vreo 20 de minute simtim ca ne apropiem de periferie, caci traficul incepe sa se descongestioneze.
- Trebuie sa opresc pe undeva, am uitat sa verific nivelul de la apa din radiator.
- In regula, raspunde Traian. Cu benzina cum stam ?
- Benzina e-n regula, mai avem cam jumate de rezervor. Vreo 25 de litri. Pana la granita mai sunt cam 30 de kilometri si pana la Belogorod vreo 80. Cred ca putem sa punem pe la Belogorod. Oricum nu mai am grivne. Mai luam ruble dupa ce trecem granita, nu mai pierdem vremea acum. Cred ca opresc pe aici, mai adaug si semnalizez ca trag pe dreapta.
Soseaua are aici 4 benzi si opresc in marginea primei. Zona e plina de verdeata, in dreapta pare a fi chiar un fel de padurice, iar pe stanga un parc in fata caruia se inalta un obelisc placat cu marmura maronie. Soarele straluceste din plin si face ca florile rosii din zona monumentului sa para si mai stralucitoare. In afara de masinile care trec lasand in urma un miros puternci de gaze arse, caci multe sunt vechi si folosesc inca benzina cu plumb, atmosfera e luminoasa si calma. Poate si din cauza muzicii ce razbate din niste difuzoare nevazute, de undeva de pe langa obeliscul care cred ca apartine perioadei comuniste. Traian a coborat si el din masina si mai filmeaza, in timp ce eu termin verificarile la motor.
Dau o roata masinii sa verific si cauciucurile si vad ca semnalizatorul din drepta spate nu functioneaza.
- Trebuie sa vad ce-i cu semnalizarea. O sa mai dureze vreo zece minute, ii spun lui Traian.
- Pai atunci ma duc un pic si pe partea celalata, sa iau si din alt unghi. Se refera la filmari.
- Cum vrei. Nu sta prea mult! mai zic in timp ce incep sa desurubez capacul de plastic al lampilor din spate.
Nu e mare lucru, becul s-a miscat din lacasul lui si nu mai face contact. Mai strang lamelele de contact cu surubelnita si montez capacul la loc. Am transpirat din nou binisor stand chircit langa masina in soarele puternic. Trebuie sa fie aprope 30 de grade si astazi. Imi strang sculele si ma clatesc un pic pe maini. Nici urma de Traian asa ca imi aprind o tigara si ma sprijin de masina. E mult prea cald sa stau inauntru daca nu ne miscam si nu se produce nici un curent de aer. Incepe sa ma cuprinda oarecum agitatia, as vrea sa scapam mai repede de formalitatile de la granita, cel mai important lucru pe ziua de azi. Masina e in regula, cel putin am si extinctor si trusa de prim ajutor, asa ca daca platim taxa de inregistrare provizorie n-au de ce se lega. Nu stiu cum sta treba cu camera de filmat, am ramas stresat de formalitatile complicate pentru camerele profesioniste impuse de legislatia rusa.
Traian apare pe aleea principala de la intarea in parc. Se intoarce sa mai filmeze ceva. Ii fac semn sa vina spre masina. Dupa ce traverseaza in graba imi spune :
- Am prins o nunta, adica unii care-si faceau poze. Mirele si mireasa. Stii cum e la nunta. Vrei sa vezi ?
- Astia care vin acuma ? intreb, aratand spre o pereche de tineri casatoriti pe care un fotograf ii dirijeaza cum sa se aseze langa monument.
- Nu, altii. Da’ i-am vazut si pe astia. Cred ca aici se fotografiaza de obicei, cum e la noi dupa ce fac poze la primarie. Vrei sa vezi ce-am filmat ?
- Nu, lasa, ma uit alta data. Hai sa plecam, ca timpul trece si n-am ajuns inca la granita. Cine stie cat mai stam si pe acolo…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu