K 37 - Podul unde se sfârşeşte viaţa

Dupa o curba larga, soseaua care de la o vreme este aproape neasfaltata, lasand la vedere un pamant lutos, rosiatic, trece printr-un sat minuscul, mai degraba un catun, cu case de lemn vechi, cenusiu din cauza apei scurse pe el, inveselite doar de ghivece cu muscate in ferestrele cu cercevele vopsite in culori vii. Se mai vad flori albe, rosii si portocalii in gradinitele de pe langa porti. Un podet de lemn, din barne patrate, traverseaza un rau din care se adapa cateva vaci baltate. Imaginea mi se pare foarte pitoreasca si il rog pe Traian sa oprim, ca sa filmam. Traian opreste, dar nu vrea sa filmeze. Spune ca se simte foarte rau.
-Traiane, am nevoie de cateva cadre, te rog !
-Mi-e rau, mi-e foarte rau, am niste crampe la stomac. Nu stiu ce nu mi-a priit… Cred ca imi si vine sa vomit.
-Dar e vorba doar de cateva cadre, zece minute, atat tot, incerc eu sa-l conving.
Traian ma repede, destul de furios.
-Nu am chef sa fimez ! Mi-e rau ! Ce sa filmez ? Vacile alea ? Ce-i de fimat aici asa de important ? Sunt obligat sa filmez ?
Remarcile lui incep sa ma infurie si pe mine, dar ma stradui sa ma stapanesc.
-Traian, eu nu te oblig, te rog doar. Stiai de la bun inceput ca am nevoie de tine ca sa filmezi si sa ma ajuti la condus. Nu te-am fortat sa faci nimic altceva. Daca ti-e asa de rau, da-mi mie camera si o sa filmez eu.
-Bine, filmeaza tu ! face Traian morocanos.
Am senzatia ca se victimizeaza cam mult, dar nu mai spun nimic. Iau camera si cobor din masina. Imediat, tantari incep sa ma piste. In Siberia, tantarii zboara toata ziua, nu numai seara, cum eram obisnuit in Romania. Nu sunt numai tantari, sunt si alte gaze, dar tantarii sunt cei mai insistenti. Incer sa ma feresc scuturand mana drepta, caci stanga mi-e ocupat cu camera. Imi dau sema ca sun murdar si hainele de pe mine, pantaloni bej si o camasa kaki miros greu a transpiratie. Incerc sa filmez un cadru panoramic, rezistand pe cat pot la piscaturile tantarilor. O batranica imbracata in negru, maruntica, se apropie de mine sprijinindu-se de un toiag. Imi da buna ziua cu o voce timida. Ii raspund si o intreb cum se chema locul. Nu intelege ce vreau sa zic. Se indeprateazatematoare si nu insist. Filmez vacile care au iesit din apa si pasc pe mal. Apa este foarte rosie, probail spala zacaminte de fier. Ma apropii de podet si desebtul lui vad trei copii, doua fete si un baiat cam in jur de 10-12 ani, care fumeaza pe ascuns. Pe un tapasan din dreapta podetului, un batran asezat pe un scaunel, in iarba inalta, inca umeda desi se apropie ora amiezei, pazeste nisite capre. Il filmez de la distanta, dupa care ma apropii de el. Il salut si-mi raspunde linistit, ca si cum presenta unui strain ar fi un lucru foarte natural. Recunosc aceeasi atitudine rezervata si pasnica specfica taranilor romani de pe la munte. Ii spun ca sunt din Romania si ca vreau sa il filmez. Da din cap aprobator si se scotoceste in buzunarul hainei, de unde scoate un pachet de tigari fara filtru. Mi-l intinde sa ma servesc si iau o tigara, acceptandu-i gestul de prietenie. Ne aprindem tigarile si fumul tine pentru putina vreme la distanta roiul de tantari care ni se invarte ca un nor negru in jurul capetelor si mainilor, oriunde simt piele neacoperita de haine. Il intreb pe batran, mai mult din semne, cum se descurca cu tantarii. Imi arata un tub cu un unguent alburiu si imi spune sa ma dau pe maini si pe fata. Imi intind putina crema pe piele, dar tantarii nu par sa fie incomodati prea mult de mirosul aspru. Filmez cateva cadre cu batranul si caprele, dupa care imi iau ramas bun si ma intorc spre masina.
Ma asez pe balustrada podetului, ca sa prind in cadru masina noastra, al carui gri-albatrui se asorteaza cu verdele crud si albastrul foaret puternic al cerului, pe care atarna smocuri de nori albi, ca de vata. Din spate aud un huruit si ma intorc. Un autobuz prapadit se apropie greoi, facand sa vibreze micul pod de lemn. Las camera fixata pe balustrada, care inca mai trepideaza si filmez sirul de oameni care coboara din masina. Dupa haine si fetelele triste, par foarte saraci. Doua fete trec pe langa mine catre autobuz. Cea mai mica e imbracata in roz din cap pana in picoare. Celalta are o flanela rosie. Se tin de mana si urca cuminti in autobuz, asezandu-se langa geam. O femeie cu o sacosa de panza murdara trece pe langa mine si imi arunca cu o voce trista cateva cuvinte care imi par foarte amare:
-Snimaite, snimaite, konta jizni ! Filmati, filmati, sfarsitul vietii !
Vorbele ei imi confirma impresia ca satenii o duc foarte greu, impresurati de saracia evidenta.
Autobuzul porneste in cele din urma si ma indrept si eu spre masina. Traian se simte ceva mai bine.
-Hai, da-mi si mie camera, sa trag si eu niste cadre! imi spune.
-Chiar asa, zic multumit ca se simte mai bine, eu nu stiu cum am reusit sa fimez, n-am mai fimat de mult si imi cam tremura mana de la oboseala. Mai bine sa avem niste cadre mai profesioniste, incerc eu sa-i stimulez mandria.
Traian ramane pe loc, in timp ce eu dau masina mai inapoi, sa poata filma ca si cum am trece prin sat. Dupa mai putin de o suta de mtrei de cealalta parte a podetului, casele se termina si drumul de paman rosu incepe sa urce in serpentine. Doua camionae grele vin din urma si ma grabesc sa-l urc pe Traina in masina, ca sa pornim inaintea lor. Traian insa se concentreaza sa filmeze detalii cu fersterele ultimei case. Cercevelele din lemn cu inflorituri sun singurele elemente care au vopsea colorata. Peste tot pe unde am trecut, am observat grija de a vopsi in culorii vesele ramele de lemn de la ferestre. Restul este in paragina.
Camioanele trec pe langa noi si dupa ce urca si Traian in masina, o vreme sunt nevoit sa stau in urma lor, invaluit de fumul negru si innecacios al motoarelor ambalate, caci drumul urca in serpentine stranse abrupte. Cand prind un pic de culoar, trec de primul camion cu acceleratia calcata pana la podea. Soferul din primul imi observa stradania si imi face loc sa-l depasesc. Ii multumesc fluturand din mana si imi raspunde cu un claxon.
Cnad prin o zona cu semnal, opresc ca sa-l sun pe Neil, englezul din Sankt Ptersburg care mi-a scris pe Interenet, inainte de plecarea din Romania si cu care am stabilit ca ne vedem la Krasnoyarsk. Imi raspunde si dupa voce, pare sa aiba in jur de 40 de ani.
-Salut, Walter ! Ce mai faci ?
-Bine, multumesc, raspund eu mecanic. Suntem pe drum spre Krasnoyasrk. Sper sa ajungem astazi. Poate reusim sa ne vedem maine.
-Da, suna-ma maine, astazi sunt ocupat. Stau la Hotelul Safari. Voi unde veti sta ?
-Inca nu stiu, dar te anunt. Te sun maine, OK ?
-Ok, astept telefonul tau maine. Drum bun !
-Multumesc! mai spun si inchid.
Nu stiu daca mai am chef sa ma intalnesc cu Neil. Inca de la primele cuvinte, am simtit foarte clar, sub accentul britanic, un accent rusessc. Ca si cum cinneva incerca sa vorbesca cu accent foarte englezesc, si reuseste, dar se vede ca nu e limba lui materna. Felul in care inmuia L-uri suna foarte rusesc. Mie mi s-a parut ca Neil ar fi un rus care vorbeste foarte bine engleza. Dar nu e englez. Nu cred ca e englez. Ceea ce imi aduce aminte de Ivan si urmaritorii de pe drum. Daca face parte din «comisia de supraveghere» ? La urma urmelor, el m-a contacta pe net. Eu anuntasem calatoria pe un forum si cautam persoane vorbitoare de limba engleza dispuse sa se intalneasca cu noi. A fost singurul care mi-a raspun, desi locuia in Sankt Petersburg, care n-are nimic de-a face cu traseul nostru. Si apoi m-a anuntat ca ajunge in Krasnoyarsk in perioada in care trecem noi pe acolo. Sufcient cat sa fie ciudata, pe langa accentul care in nic un caz nu este britanic pe de-antregul. Nu cred ca statul in Rusia si vorbitul in limba rusa sa-i fi deformat pronuntia in limba materna. Am prieteni care stau de foarte multi ani in strainatate si vorbesc alte limbi in mod curent, dar n-au nici un alt accent in limba romana. Numai snobii pretind ca dupa o vreme romana incepe sa-si schimbe sunetele dupa cale ale limbii straine pe care o fiolosecs in mod curent. Si nu vad de ce un englez ar ajunge sa vorbeasca engleza cu accent rusesc. Doar daca nu e un rus care se pretinde englez. Si atunci povestea este suspecta. Ceea ce imi taie orice chef de a ma vedea cu el.

K 36 - Paragină şi prostituate

Am stare foarte neplacuta de care nu reusesc sa scap. Nu este nici foarte cald, nici frig. Este aproape zece dimineata. Ma dor surd toti muschii si simt o presiune neplacuta in tample. Ne-am petrecut noaptea intr-o staianka, langa o benzinarie. Am dormit prost si agitat. Am visat ceva foarte incalcit, un vis din care nu-mi aduc aminte decat usi. Foarte multe usi. Senzatiile neplacute din cursul zilei de ieri parca mi s-au bulucit in creier si se legana usurel, in ritmul masinii care gafaie pe niste pante scurte, pline de viraje, condusa de un Traian la fel de tacut ca mine.

Dupa ce-am plecat din parcarea grasului negricios, am mai mers vreo zece kilometri si ne-am oprit sa filmam un sat foarte aprope de drumul principal, care ne-a atras atentia prin mormanele de caroserii ruginite, abadonate de-a valma pe drumul neasfaltat care il lega de soseaua spre Krasnoyarsk. Am inaintat pana la un podet rupt si refacut in pripa cu barne goase de lemn ciplit din topor. In sferul de ora in care abia am avut curajul sa coboram din masina cateva minute, Traian ca sa filmeze si eu pentru fotografii, n-am zarit nici tipenie de om. Totul parea mort, ca si caroseriile abandonate aproape in fata fiecarei porti. Casele drapanate aratau o saracie crunta. Albia devastata de o viitura puternica, probabil recenta si care trebuie sa fi rupt podetul, avea un iz de mortaciune. Nu neparat miros de hoit, ci senzatia ca moartea da tarcoale. Am plecat infricosati inexplicabil, fara sa fi vazut nici o miscare, fara sa fi auzit nici macar un latrat de caine.

Apoi, undeva pe drumul principal, intr-un adapost dintr-o statie de autobuz care nu parea sa aiba legatura cu nici o localitate, caci n-am vazut nimic in jur, doua prostituate stateau singure. Se vedea de la o posta ca sunt fete de la tara, gatite cu colanti mulati si bluze adanc decoltate, vopsite strident. Traian, mai in gluma, mai in serios, zicea sa oprim. Imi tot canta ca il inghesuie hormonii, refren pe care nu l-am mai auzit de la Ekaterinburg. Nu stiu cat de serios il afecteaza lipsa sexului, dar mie mi-e teama sa-l las sa se incurce cu exemplare atata de dubioase ca cele din statia autobuzului spre nicaieri. Dupa prima senzatie de dezgust, cred ca pur si simplu mi s-a facut mila de amaratele alea. Sigur locuiau undeva in apropiere, in vreun sat nevazut de la drumul principal si mi-am si inchipuit imedita ca ocupatia lor trebuie sa fi fost cunoscuta de localnici, care poate le privesc cu acelasi dispret poravoslavnic cu care Ivan condamna fumatul. Trebuie sa fie o saracie crunta in toate asezarile mici, caci dupa prabusirea economiei sovietice nu vad cu ce s-ar putea ocupa localnicii. Pamantul este putin roditor, vremea este aspra, vite nu se prea cresc, din cauza potopului de insecte care dau navala imediat ce te apropii de vegetatie. Inainte, stiu ca in Siberia locuiau in special muncitorii din industria extractoare de minereu, care se prelucra in fabricile din orasele mari. Acum, cu siguranta ca multi sunt someri. Oare cine se opreste sa ceara serviciile unor fete ca ele? Soferi de camion? Calatori singuratici? Fata de fetele frumoase si gatite din Ekaterinburg, cele pe care Traian le vazuse in barul de la hotelul nostru si care cereau 100 de dolari pe «sedinta», «traseistele» trebuie sa fie mult mai ieftine. O aratau hainele proaste, privirile haituite, atitudinea de caine fara adapost.

Mai arunc o privire pe harta, casa verific traseul. Ne-am miscat destul de incet. Nu credca jungem la Krasnoyarsk in sera asta. Verific si incarcatorul pentru bateria camerei de filmat, care se incarca de la bricheta masinii. Telefoanele sunt incarcate. Daca as fi avut caietul de insemnari, as mai fi putut nota detalii de pe drum. Dar nu mai am nimic de scris, in fara de un carnetel cu numere de telefon si adrese. De fapt nci nu-mi vine sa scriu. Am o stare de letargie in care nci sa vorbesc nu-mi vine. E unul din momentele acelea in care ma simt instrainat pana si de Traian, care este atat de aprope de mine.

K 35 - Şaşlîk la marginea drumului

Traian se indeparteaza cu camera de filmat spre drum, sa prinda un cadru mai larg. Intre timp, deschid capota sa las motorul sa se raceasca. Pe undeva sietemul de racire trebuie sa aiba o fisura, pentu ca pierd apa in mod constant. Nu e o mare problema ata vreme cat o copletez la timp, adica aprope in fiecare zi, in functie de distanta parcursa. Imi aprind o tigara si ma intorc in spate, spre vocile care vin dinautrul casutei de lemn.
Doi barbati si un copil se apropie de mine si le remarca curiozitatea de pe chipuri. Salut si aoamenii imi raspund aproape timizi. Se vede de la o posta ca sunt strain, la fel si masina, cu siguranta nemaivazuta pentru ei. Unul dintre barbati, gras, paros si tuciuriu, transpirat in maieul care se bombeaza pe burta de femeie insarcinata, se ocupa de gratar si inteteste focul punand niste carbuni dintru-n sac de panza. Pare ca este patronul, sau cel putin omul care se ocupa de popas. Celalalt barbat este uscat si imi face impresia ca este tatal baiatului, care are in jur de 13-14 ani. Se uita la motor si murmura ceva cu voci soptite. In cele din urma ma intreba de unde sunt. Cand aud de Romania se mira din nou, pe acelasi ton scazut.
Il strig pe Traian si ii vad ca tatal si fiul tresar si dau sa se indeparteze. Par un pic speriati. Am strigat tare si pe langa ei, mci si firavi, sunt mult mai inalt si mai solid. As putea spune ca este prima dta de cand sunt in Rusia cand simt ca impun respect prin simpla mea prezenta fzica. Amuzant, dupa toate sperieturile pe care le incerc aproape zilnic. Le fac semn ca pot sa stea sa se uite cat poftesc. Ma duc spre barbatul negru si paros, nebarbierit si cu chelie. Pete de sudoare se intind pe maieul murdar. Il intreb daca mai face saslik. Imi raspunde mai mult dand din cap. Cat costa, il intreb. 150 de ruble portia.
Traian ajunge langa masina si incepe sa filmeze, lucru care ii face pe tata si fiu sa fie si mai timizi. Prind totusi curaj cand incerc sa-i antrenez intr-o discutie despre masina, aratandu-le elemente de la motor, pe care ei le identifica in ruseste, ca la scoala :
-Electromotor, zic aratand cu degetul electromotorul stricat.
-Tramplior, raspund la unison cei doi.
-Tramplior, repet ca sa retin cuvantul. Ni rabotaiet! Nu functioneaza!
-Radiator! adaug indicand radiatorul.
-Radiator, ingana duetul.
-Toje problem. Tot problema. Voda.... Apa, spun si suier usurel ca sa imit aburii si cu degetul fac o miscare circulara prin care sa indic ca se evapora.
Duetul da din cap la unison.
-Vrei saslik ? ma intorc eu spre Traian.
-Da, imi raspunde din spatele camerei.
Dau comanda de doua portii. Grasul tuciuriu intra in casa si se intorce cu doua tepuse, gata pregatite, pe care se insiruie bucati de carne si legume. Stiindu-se filmat, intra in joc si face toate miscarile incet, teatral, ca sa ii dea ragaz lui Traian sa-l filmeze.
Sunt foarte multumit de filmarea spontana. Un popas pe drum in care vorbim cu calatori obisnuiti. O scena foarte reala, o bucata de cotidian in Siberia, asa cum mi-am dorit. Tatal imi spune ca el este soferul camionului si ca l-a luat pe fiul sau in calatorie ca sa-i tina de urat la drum, caci are de mers vreo doua mii de kilometri. Multi soferi de cursa lunga fac asa, calatoresc uneori cu sotia sau cineva din familie. Acuma, de cativa ani, nu mai sunt probleme la drum, dar mai demult raketii erau peste tot, ieseau la drumul mare si jefuiau camioanele cu marfa. Ca in Evul Mediu, cand talharii pradau caravanele.
Cei doi se pregatesc de plecare. Ne luam rams bun si tandemul de cursa lunga se suie in cabina camionului, care se urneste greoi si se taraie spre sosea, starnind praful.
In asteptarea saslik-ului fac puntina ordine printre lucrurile aruncate prin masina. Cand grasul in maieu ne anuta ca sunt gata, intram inautru si ne asezam la una din cele cateva mese modeste. O femeie, probail sotia, ne intreba dca mai dorim ceva. Cer apa mineral si ne apucama sa macam in tacere. Saslikul e gustos, poate carnea de porc este putin cam grasa, dar legumele coapte de pe tepusa compenseaza grasimea. In timp ce ma stardui sa mesteccat mai incet, imi dau sema ca mancam foarte nesatos, mai mult hrana rece si legumele si fructele cu care sunt obisnuit zilnic incep sa-mi lipseasca. Nu e de mirare ca hrana nepotrivita si lipsa de somn incep sa se simta din ce in ce mai mult, accentuand starea de oboseala cronica.
In timp ce desprind o bucata de rosie si o felie de cepa coapta de pe tepusa de lemn, simt ca cineva s-a oprit in pragul usii si intorc reflex privirea intr-acolo. Barbatul carunt cu aparatul foto sta in prag, cu un zambet larg pe fata. Isi fereste privirea si se apropie de tejghea, unde schimba cateva cuvinte cu femeia. Nu inteleg nimic si nici nu ma pot concentra la discutie. Stradania de a parea calm imi consuma toate resursele. Minutul pe care il petrece omul cu aparatul foto la tejghea se dilata incrdeibil. In cele din urma pleaca, cu acelasi zambet stingher pe fata.
Rasuflu si imi termen de mestecat imbucatura care nu mai vroia sa alunece pe gat. Acum nu mai am nici un dubiu. Tipul cu aparatul ar fi trebuit sa fie la cel putin treizeci de kilometri undeva inaintea noastra, caci au trecut mai mult de patruzeci de minute de cand ne-a depasit cu masina. Probail i s-a parut ca ne-a pierdut si s-a intors sa verifice pe unde suntem. N-avea nici un motiv sa se intoarca din drum. N-am trecut prin nici o intersetie majora de la Novosibirsk incoace si pana la urmatoarea localitate mai sunt vreo 50 sau 60 de kilometri. N-avea cum sa se piarda si sa se intorca pentru ca s-a ratacit, el si cu colegul din dubita alba. Pur si simplu s-a intors sa vada unde am ramas. Ma asteptam sa fie ceva mai discreti urmaritorii nostri. Ori sunt nepriceputi la filaje, ori ne considera prea neimportanti ca sa se ascunda mai bine, ori vor sa vedem ca ne urmaresc. Mi-ar placea foarte mult a doua varianta. Dar nu eu aleg. Pot doar sa aleg sa nu mai inghit ultima bucata de carne, care sigur mi-ar sta in gat. Brusc, mi-am pierdut toata pofta de mancare.