Intram in liftul care pare si mai sinistru decat restul blocului de zece etaje, din cauza dimensiunilor foarte mici si a uzurii evidente. Intunecimea din cutia metalica ce ne urca spre etajul opt este vag imprastiata de eforturile zadarnice ale unui bec slab, montat intr-o caseta de sticla intarita cu plasa de sarma.
Ajungem la destinatie si o lasam pe Tania sa sune la una din usile de pe coridrul intunecos, in care miroase a mancare si a hartie umeda. O femei maruntica, cu parul vopsit intr-un rosu intens, ridata si cu buze subtiri, ne descchdie si dupa ce se mbratiseaza cu Tania ne pofteste sa intram. Doamna este pensionara, ne explica Tania, iar in dreapta este camera in care putem sa dormim. Apartamentul este foarte modest. Curat dar trist, cu mobila de prin anii ’60. Prin fereastra deschisa se aud estompat zgomotele traficului si aerul cald aduce miros de benzina si mare. Suntem destul aproape de ocean, in zona veche a orasului. Nu ma intereseaza prea mult conditiile, dar cand aud pretul sunt foarte uimit. Pensionara ne cere 900 de ruble de caciula. Atat costa camera de hotel de la Ekaterinburg pentru amandoi. Spun ca este destul de mult dar doamna imi explica acra ca nu suntem obligati sa stam. Evident, la ora asta este destul de greu sa cautam un hotel, mai ales ca suntem morti de oboseala. Doamna joaca tare si ne povestete ca a inchiriat la pretul asta unui cuplu polonez care a sta trei saptamani. Imi vine foarte greu sa cred ca o pereche din Polonia a platit 1000 de dolari sa locuiasca in modestul apartament, de fapt doar in una din cele doua camere, dar accept, gandindu-ma ca vom cauta poate maine altceva. Nu mai am decat o bancota de 1000 de ruble in portmoneu dar femeia refuza plata partiala. Intai sa-i dam toti banii. Ii explica ca trebuie sa ajung la un bancomat. Nici o problema, putem sa ne intorcem pana la ora noua seara, n-o deranjeaza.
Coboram impreuna cu Tania, lipsiti de vlaga si evident demoralizati de turnura deloc triumfala pe care o ia sosirea noastra la Vladivostok. Iesim din bloc si coboram un sir de trepte pana la bulevardul dupa care umeaza faleza. Ne despartim de Tania, care ne indica directia unde putem gasi un bancomat.
Traversam, scot bani si vazand din nou oceanul in apropiere si si umbrelele unei terase de vara cu vedere spre apa, ii propun lui Traian sa mergem si sa sarbatorim sosirea cu o bere si ceva de mancare. Coboram prin scuarul pavat cu piatra, pe langa un sir de magazine. In parte de jos este o fantana arteziana, iar inspre drepta sunt doua terase. Fiecare are cate un gratar pe care sfarie tepuse cu saslik. Aroma de carne fripta si condimente reuseste sa stimuleze o vaga inviorare la ideea unei recompense simple si eficente, cum ar fi ceva bun de mancare. Comand si ne asezam la o masa de plastic, cu cate o bere la cutie.
Ciocnim si pentru cateva clipe berea rece imi racoreste placut gura uscata. Pana la urma chiar daca nu este specatculoasa sosirea, trebuie sa ne bucuram ca am ajuns la capat. Poate ca maine vom descoperi ceva mai interesant. De undeva din stanga o echipa de maturatori imprastie pustii care stau ciotca pe buza fantanii arteziene. In zece minute locul capata alta infatisare. Doi politisti au facut sa dispara figurile suspecte si atmosfera devine sarbatoreasca, odata cu muzica ce incepe sa cante de la tersa laturata. Ma uit mai atent si vad ca cineva se pregteste pentru karaoke. Un grup mare de barbati si femei tinere ocupa doua mese. Solistul este un tip cu pantaloni subtiri si camasa cu maneci scurte, cu gulerul larg descheiat. Incepe sa cante pe o melodie lenta niste versuri din care nu inteleg decat refrenul, care zice «Esmeralda, ajuta-ma !». Combinatia dintre numele sud-american si versurile in ruseste mi se pare stranie. Din cand in cand solistul de ocazie priveste spre noi. Din nou, se vede dupa haine si fetele noastre ca suntem straini. Aplaud si eu la final si ma duc sa-mi mai iau o bere, mai vesel ca la sosire. In scurta vreme soseste si salik-ul si ma apuc sa infulec. Dintr-o data, situatia devine acceptabila. De pe terasa se vede mai jos faleza propriu zisa, pe care se plimba agale o multime de oameni, gatiti ca de sarbatoare, care par sa se fi adunat odata cu aprinderea felinarlor. Un tip cu barba si basca de pictor apare cu un sevalet sub brat si-l instaleaza grabit. Muzica de circ imi atrage atentia, ca si miscarile lui care par de clown, smucite si grabite. Imi aduc aminte ca rusii folosesc acelasi cuvant pentru pictor si regizor de film: hudojnik. Il urmaresc cu atentie cum incepe sa schiteze grabit si apoi nemultumit smulge coala si o mototoleste. Miscarile sunt mult prea exagerate. Deloc naturale. In schimb se potrivesc cu muzica de circ. Parca as asista la numarulul unui clown care interpreteaza un pictor nemultumit. A doua coala este motolita si si omul isi scarpima nervos chelia, apoi isi trage basca ala loc. Sta cu mana stanga in sold si cu dreapta face miscari largi. Dupa ce rupe si a treia coala, isi ia sevaletul si da sa plece, evident infuriat. Ezita asupra directiei, o ia intai in stanga, apoi in drepta, se rasuceste din nou spre stanga si in cele din urma pleca spre dreapta si se pierde in lungul falezei. Intrega scena mi se pare jucata de la un capat la altul, din cauza gesturilor teatrale. Sa fie un mesaj strecurat in peisaj? Ma gandesc la mine,care fiind regizorul filmului sunt si eu hudojnik si la cat de furios am fost cand mi-am vazut masina botita si m-am hotarat sa plec. Hudojnik-ul, pictorul a plecat, dar spectacolul nu s-a terminat. Si eu vroiam sa plec, inainte sa fac o incheire oficial a calatoriei. Adica sa-mi las specatcolul fara final. Ciudata zi. Masina indoita fara motiv, apoi la tipul cu florile cu care m-am intresectat inainte de intalnirea cu Tania, si apoi la faptul ca Tania aduce cu Adina. Hudojnik-ul nemultumit….Sigur ceva este aranjat aici… Numai ca nu prind eu logica. N-am fost niciodata tare la logica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu