Sunt deja foarte nervos. Extrem de nervos, din cauza masinii din spate de care nu reusesc sa scap, desi ma stradui de mai bine de doua ore. Si din cauza lui Traian, care cam tot de atunci a inceput vechea poveste cu imitatul si tusitul fara sens. Daca vrea sa-mi atraga atentia asupra urmaritorilor si ca avem program artistic, i-am vazut de mult.
Accelerez revarsandu-mi furia asupra drumului si masina salta in sincope pe denivelarile care de la o vreme sunt din ce in ce mai dese.
-Las-o mai incet! spune Traian iritat.
Tu ar trebui s-o lasi mai incet, prietene! Daca n-ar fi aiureala asta cu strambaturile, as reusi sa-mi mai dramuiesc si eu ultimele farame de energie si m-am comporta mai normal. Asa am ajuns sa fierb din nou. De-abia astept sa aflu care este rostul povestii cu strambaturile si de ce s-a considerat necesara introducerea unui factor de stres suplimentar! Nu e suficient de interesanta actiunea pentru spectatori? Ei bine, pentru mine este mai mult decat suficienta! Cand ziceam si eu ca am terminat, restul echipei a hotarat ca mai trebuie niste condimente!
Simt cum masina incepe sa patineze pe panta acoperita de un strat compact de noroi si asta insemna ca am luat-o intr-adevar prea tare. Nu mai actionez normal, evident. Dar de ce incerc sa ma controlez mai mult, de aia simt ca-mi sporeste frustarea si furia. Pur si simplu mi s-a acrit de drum, de urmariri, de fumat la program, de foame, de jeg, de tot. Franez si simt ca franele sunt prea slabe, dar reusesc sa trec in viteza o doua si sa ma folosesc de frana de motor.
In punctul cel mai de jos al pantei o balta mare acopera o portiune de vreo zece metri. Nu pot decat sa sper ca nu este foarte adanca. Din sens invers vin doua masini si la lumina farurilor reusesc sa vad ca apa trece putin peste jumatatea rotilor. Astept ca masinile sa treca si apoi intru incet in apa. Din cauza intunericului, am senzatia ca ma afund prea mult si nu-mi ramane decat sa mentin acceleratia constanta, cu speranta ca n-o sa ne impotmolim. Cand ies din nou pe uscat, rasuflu adanc si realizez dupa greutatea cu care imi coordonez miscarile ca sunt extrem de obosit. M-as opri, dar fiindca am reusit la las in urma masina alba, incerc sa merg mai departe. Poate scap de ea definitiv, cel putin in noaptea asta. Desigur, nu este decat o rezolvare temporara, cu siguranta ca urmarirea va continua maine.
Masina urca greu o panta constanta. Ceva s-a dereglat iar la motor, sau poate este apa in benzina. Simt cum mi se inchid ochii de somn si fac mari eforturi sa ma concentrez la drum. Pe dreapta, un indicator alb cu litere negre se zareste pentru o clipa si ma intreb daca am vazut bine ce scrie pe el. ACENOTOK. Oare asta scria? Litera N nu exista in alfabetul rusesc. N se scrie H. Scria oare ACEHOTOK? Oricum ar fi, eu am citit ACENOTOK si automat am despartit in minte in ACE NOT OK. Asule, nu-i in regula. «As» cu sensul de bataie de joc din engleza americana. Mda, nu-i in regula ce fac. Nu-i OK si asta ma infurie cel mai tare, dar nu-i OK nici sa nu fiu lasat in pace. Nu-i OK nici sa fiu luat in bataie de joc de Traian si restul gastii. Oricat de comica va fi povestea la montajul final. Strang din dinti si ma stradui sa conduc mai repede.
Dupa un sfert de ora in care n-am mai vazut nimic venind din sens invers si nici masina alba din spate ma opresc pe marginea drumului. Cobor din masina, in intunericul prin care de abia razbate lumina firava a farurilor murdare de nori. Sunt complet epuizat. Mainile par sa mi se fi lungit si se misca cu intarziere. Picioarele au tendinta sa raman pe loc. Ma sprijin de masina si aud doar vantul care misca frunzele. O luna ciobita apara cu intermitente printre niste nori care aduc a bucati de lana incalcita. Imi aprind o tigara si astept cu urechile ciulite.
Tigara se termina si in continuare nu se simte nici o miscare. Imi mai aprind una si continui sa astept, ghemuit langa masina. Printre copaci, lumina farurilor care vin din spate devine din ce in ce mai puternica si apoi aud si zgomotul motorului. Cand masina alba ajunge la vreo 200 de metri in spatele nostru, se opreste, ramanand cu farurile aprinse. Aha! Deci au venit si colegii, n-au renuntat!
Imi termin tigara, privind tinta catre farurile care ma orbesc, cu bratele incrucisate pe piept. Desi eu nu vad nimic, cei din masina ma vad in detaliu. Sper ca isi dau sema dupa mutra mea acra ca nu le doresc nimic placut, nu in acest moment.
Urc in masina si sting farurile. Traian deschide ochii pentru cateva clipe fara sa zica nimic. Apoi isi trage sacul de dormit peste fata. Ma ghemuiesc si eu cum pot, cu genunchii sprijiniti de bord, pe langa volan. Ma invelesc cu sacul meu de dormit, fara sa ma mai descalt, desi imi simt picioarele ca doua franzele proaspat scoase din cuptor. In oglinda retrovizoare farurile din spate se sting si totul se scufunda in bezna umeda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu