Pornim ultimii, singurii care mergem spre Vladivostok. Drumul intra in padure, care este inalta si deasa, coroanele copacilor unindu-se pe alocuri ca un tunel. Gropile sunt mult mai rezonabile. Am senzatia ca sunt pe un drum forestier din Romania. Acelasi fel de drum, aceeasi vegetatie. De fapt, singura diferenta dintre drumul pe care am venit si drumurile forestiere din Romania este lungimea si faptul ca in general, drumul din Siberia are de obicei marginile curatate de vegetatie pana la cativa metri. In Romania nu exista nici un drum atat de lung incat sa iti trebuiasca mai mult de jumatate de zi ca sa-l strabati. Din punctul acesta de vedere, conditiile de calatorie nu sunt o mare surpriza, cum ar fi pentru cineva venit din vest. Dar distanta uriasa face toata diferenta.
Dimineata continua sa fie umeda si intunecata. Mi-aduc aminte ca azi noapte am auzit vag ropotul unor picaturi de ploaie. Suntem la 10.000 de kilometri de casa si continuam sa avansam spre est. Nu simt o satisfactie deosebita, desi acum, daca nu aflam de ocolire, ne-am fi dat de ceasul mortii pe drumul rau. Ma intreb daca a fost doar hazardul sau un mic ajutor din partea echipei nevazute. Parca la un moment dat, cand discutam, toti si-au stins tigarile ca la un semn. Si atunci m-am gandit, avand in minte restrictiile privind fumatul la televiziune, ca poate este din nou o secventa din filmarile cu camera ascunsa. In cateva zile se va termina oricum toata tarasenia. Si atunci voi afla ce a fost aranjat dinainte si ce nu.
Dupa o curba larga, drumul iese intr-un luminis. In dreapta, pe un platou dezgolit, este o staianka din lemn, cu un tapsan golas care tine loc de parcare si o cisterna de benzina. Mai in spate, valea coboara abrupt, probabil taiata de un rau. In planul al doilea, padurea din care se ridica o ceata subtire, prin care se vad in departare creste impadurite, intunecate din cauza norilor prin care nu razbate soarele. Un firicel de fum si lumina unui bec sunt semne ca este cineva in cladirea de barne spalate de ploaie, pe care ies in evidenta doar ramele ferestrelor vopsite in rosu si alb.
Intram, trecand printr-un hol stramt, in care aburii cu miros de mancare au o consistenta laptoasa, care starnesc instantaneu toata foamea amortita pana acum de grijile drumului. Un televizor agatat in coltul camerei pe o etajera de fier, pe care ruleaza un program de stiri, ma face sa ma simt conectat la lumea «civilizata».
Doua femei cu halate albastre pregatesc de mancare in bucaria prin care se vede prin usa deschisa si prin patratul taiat in perete, pe care se dau comenzile. Comand supa si felul doi si apoi ma asez alaturi de Traian, care isi verfica bateria de la camera. Imaginea de pe ecranul televizorului se schimba si in loc de stiri este un canal de muzica. Piesa, in limba engleza, imi atrage atentia cu refrenul «How will I know what is real?». Exact la ce ma gandeam putin mai devreme: cum o sa stiu ce a fost pe bune si ce nu? Si ce va mai fi «fabricat», daca mai dau peste ceva neobisnuit pe drum. Sansele sunt destul de mici sa mai apara situatii ciudate pana la Vladivsotok, dar acolo nu m-ar mira sa mai fie ceva, ca de final. Daca tot am avut ocazia sa imi aduc aminte la Krasnoyrask de episodul cu portofelul si sa vad perechea care semana atat de bine cu mine si Adina acum zece ani, ce-ar mai fi de vazut? Ce reper important din viata mea ar mai putea fi reprodus? Despre ce am mai povestit cu Traian pe drum? Despre vapor si despre imposibila poveste de iubire cu actrita new-yorkeza. Vapoare trebuie sa fei destule acolo, dar oare va aparea cineva ca si Mamie la Vladivostok? Cred ca ma pot astepta la asta.
Mancare soseste aburinda si in timp ce inghit supa fierbinte, gandul imi zboara departe, la vapor. Ma vad pret de o secunda in sala de mese, mancand in graba, ca sa-mi mai ramana cinci minute pentru o tigara. Pacatoasele astea de tigari… Pana si in Siberia am ajuns sa fumez la program.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu